Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

The Power of Storytelling. Povestea poveştii

-Are you part of the industry?
-Nu, spun, ce industrie?
-Pai…publishing, zice el, făcând roată cu mâna peste mulţimea de oameni adunată la micul dejun in foaier.
-Cred că toţi suntem parte din vreo poveste, Carlo, nu crezi?
-Vezi, eu deja am scris o carte, vrei să ţi-o povestesc?

Da, nu a fost prima ediţie a conferinţei, şi nici măcar a doua, ci a şaptea. De câteva ediţii vreau să merg şi nu ajung. Peste 275,3 din cei 500 de participanţi care au umplut sala până la refuz au fost la ediţiile anterioare, judecând după pădurea de mâini.
Şi atunci de ce articolul ăsta acum, cu iz de old-news-ai-descoperit-şi-tu-America?

IMG_3810

Pentru că e prima conferinţă unde speakerii străini (11 din cei 13 speakeri) stau două zile nemişcaţi pe scaune şi nu pleacă în trombă imediat ce şi-au terminat discursul, aşa cum, în România, fac multe dintre aşa-zisele vedete ale marcomului şi business-ului românesc. Da, sunt şi ei ocupaţi, desigur, dar consideră că mai au ce învăţa.

Pentru că e prima conferinţă unde fotograful râde şi lăcrimează alături de noi şi se târăşte pe coate şi genunchi ca să nu strice magia conexiunii dintre scenă şi sală.

Organizatorii au rezumat minunat de detaliat tot ce s-a întâmplat în cele două zile de conferinţă din ziua 1 şi din ziua 2. Nu am să reiau nimic, ci am să spun doar:

Poveştile sunt ceea ce ne ajută să mergem prin viaţă neorbi, ele dau sens unor lucruri a căror semnificaţie ne scapă şi fără de care nu putem merge mai departe

Povestea unuia nu este povestea tuturor, ne regăsim parţial în destăinuirile celorlalţi şi adăugăm detalii care creează, de fiecare dată, o poveste nouă.

O poveste începe cu mult înainte ca noi să începem să o spunem şi se sfârşeşte mult după ce noi am încheiat-o.

A spune poveşti este cea mai democrată formă de creativitate.

Cine ascultă dă formă poveştii care se spune.

Întotdeauna, pentru un povestitor, cele mai importante trei cuvinte din lume sunt: What Happens Next? (Şi Mai Departe?…). Mai departe este o poezie (mai jos), mai departe este o carte (şi mai jos) şi un tricou pe care am să-l port după instrucţiuni (şi mai jos) până la ediţia de anul viitor.

Dacă The Power of Storytelling a fost o conferinţă de publishing, atunci nu m-am aflat unde trebuia. Dacă The Power of Storytelling  a fost o conferinţă care a mizat pe autenticitate, atunci de ce multe dintre conferinţele de business sunt aşa de false? Dacă  The Power of Storytelling este ‘doar’ un accident fericit de autenticitate în business, cum de a ajuns la a şaptea ediţie?

poezie

shooting ghosts1shooting ghosts2

 

FullSizeRender

tricou

 

Lecție de wrestling

E ușor să-ți privești timpul în față.  Ia o foaie de hârtie și desenează repede trei cercuri. Apoi scrie pe ele T, P, V, in ce ordine vrei tu. Nu, nu te gândi prea mult, gândirea în exces omoară spontaneitatea. Unde e cercul cu T? În stânga? în dreapta? Jos? Sus? Mare? Mic?

În cabinetele de psihoterapie, jocul ăsta poate dura mult timp, însă acum, în lupta de azi cu timpul, când totul e comprimat şi pe repede-nainte, durează cât vrei tu. Haide, mai aruncă un ochi, îţi place cercul tău? Cum, care? Cel pe care ai scris T.

Unde îţi şade trecutul, acolo îţi va sta şi capul, s-ar fi scris în poveşti, dacă Ispirescu ar fi fost cât de puţin interesat de filosofie.

banco-de-tiempo

Da, adică la cercul ăla te vei gândi cel mai mult, în sfera aia a vieţii tale vei trăi cel mai mult cu mintea. Dacaă cercul T nu e la stânga, e nasol. Dacă e mai mare decât celelalte, e nasol. Dacă e mai sus, e nasol. Dacă acum te gândeşti doar la el, e nasol. Nu da vina pe lipsa talentului la desen, inconstientul nimănui nu ştie desena. E urât desenul, parcă ai vrea să-l mai faci o dată? Ghinion, nu se poate, de câte ori poţi să îţi iei viaţa de la capăt? Lasă-l aşa, neşters, nemăzgălit, şi încearcă să înţelegi unde e capul tău acum, în care dintre cercuri. Doare? ‘Cicatricele sunt dovezi că trecutul a fost real.’, spunea un călător*.

Mintea e în T? Nu trăieşti în prezent, tot ce era important s-a întâmplat cândva, demult, acum e totul o reluare, o poveste, un draft. Nu eşti fericit.

Mintea e în P? Poţi să te bucuri, esti mindful, cum ar spune unii, eşti centrat în tine, te valorizezi, ar constata alţii.

Mintea e în V? Alooo, viitorul e făcut dintr-o mulţime de azi-uri, aşa că nu mai visa! Tine minte:

‘Modul în care ne petrecem zilele este, desigur, modul în care ne petrecem viețile.’**

 

clepsidra

Eşti epuizat, ştiu. La fel am fost şi eu atunci când am decis pentru prima oară să fac wrestling cu timpul. Apoi, privindu-mi cercurile imperfecte, mi-am dat seama că, de fapt, mă lupt cu mine. Că timpul nu există, în afara clipei pe care o trăiesc acum. Că, în sfârşit, ‘chiar dacă timpul este real, a înțelege atât cu gândul, cât și cu sufletul că timpul nu este important reprezintă poarta către înțelepciune.’** 

Nu e important să desenezi cercuri perfecte. Viaţa nu e rotundă. Nu e nici măcar important să le colorezi frumos. Viaţa e, uneori, vintage, alb-negru, sau poate sepie. Din când în când, invită timpul la o partidă de wrestling. Şi abia atunci când îl arunci în corzi teatral, non-violent, şi el cade la pământ ameţit pentru o vreme, simte că timpul e ceea ce faci tu din el: trei cercuri imperfecte pe hârtie.

___________________________________

*Cătălin Vrabie, ‘Pierdut in Nepal şi Laddakh’, Editura Neverland, 2014.; **Annie Dillard în ‘Hygge. Arta daneză de a trăi bine’, Editura Publica, 2016.; ***Bertrand Russell.

La o cafea cu Jules Verne. O poveste.

‘În fiecare zi e duminică, și totuși în nici o zi nu e duminică, și duminica este cea mai puțin duminică din toate zilele săptămânii.’ / ‘Every day is Sunday, yet no day is Sunday, and Sunday is less Sunday than any other day in the week.’ 

Unii vor să treacă prin viaţă ca şi când n-ar fi fost. Alţii – să lase în urmă copii care să le poarte numele. Şi, în sfârşit, alţii – să lase o urmă prin ce fac ei înşişi. Alții – să meargă mereu înainte, ca și cum n-ar fi duminică niciodată.

Dintotdeauna m-au fascinat neliniştiţii şi visătorii. De mulţi, lumea nu află niciodată.

În cazul poveştii de azi, se ştiu mai multe lucruri despre un personaj literar decât despre un om în carne şi oase.

Cine este Nellie Bly, in 10 rânduri? În 1885 își dă demisia de la Pittsburgh Dispatch pentru că era forțată să scrie despre subiecte precum modă și gătit și pleacă în Mexic să documenteze problemele sociale ale țării. Deranjat de dezvăluirile sale, guvernul mexican o consideră persona non grata și o expulzează. În  1887, simulează o boală mentală şi petrece 10 zile într-un spital de boli mentale pentru femei, pentru a putea documenta live viaţa bolnavilor şi a scrie un jurnal care va fi ulterior publicat și va schimba legislația privind tratamentul bolnavilor psihic. Între 1905-1914, văduvă, conduce fabrica lăsată de soțul său. Între 1914-1918 este jurnalist de război.

nellie-bly-1890

O femeie în jurul lumii înainte de 1900

În 1889, doi ani după experimentul din azil, jurnalista de 25 de ani din new York porneşte singură în jurul lumii, cu misiunea auto-impusă de a face ocolul lumii în mai puţin timp decât Phileas Fogg, eroul lui Jules Verne. Călătoria este deja programată de 1 an de zile, însă a fost nevoie de tot atâta timp pentru a-l convinge pe redactorul-şef al ‘New York World’, ziarul unde lucra ca reporter, să o susţină material pentru a pleca.

Elisabeth Jane Cochrane, alias Nellie Bly, s-a lansat în aventura vieţii sale cu o rochie, un pardesiu, câteva perechi de chiloţi şi o geantă mică de cosmetice. Înarmată cu 200 de lire şi ceva dolari intr-o borsetuţă, a plecat să-i demonstreze lui Jules Verne că pământul se poate ocoli şi în 72 de zile. Pionieră a jurnalismului de investigaţie, porneşte în călătorie singură, pe 14 noiembrie 1889, un Phileas Fogg înfăşurat în fustele şi prejudecăţile epocii. O valiză de mână şi o rochie, atât avea la ea Nellie Bly, într-o epocă în care doamnele nu călătoreau neînsoţite şi plecau la drum cu măcar 3-4 cufere de lemn încărcate de haine şi pomezi.

nellie-bly-cartea

La cafea cu Jules Verne

Ajunsă în Europa, Nellie Bly decide să îl viziteze pe Jules Verne și pe doamna sa (lucru care se va întampla pe 22 noiembrie 1889), cu riscul de a lungi călătoria cu doua zile și a pierde pariul. Poate nu am dat eu încă peste mărturii ale oamenilor care l-au întâlnit pe autor, însă pentru mine mărturia lui Nellie este o dovada argheziană (‘Pot să pipăi și să urlu: ‘Este’!) ca omul care ne-a facut adolescența mai visătoare chiar a existat:

– Cum v-a venit ideea să scrieți  ‘Ocolul pământului în 80 de zile?,îl întreabă ea pe romancier.

– Ah, dintr-un ziar, spune el. Am citit într-o dimineață în ‘Le Siecle’ despre o discuție și niște calcule care arătau că ocolul Pământului ar putea dura 80 de zile. Ideea mi-a plăcut și, tot gândindu-mă la ea, am realizat că socotelile lor erau greșite din cauza că nu luaseră în calcul schimbările de fus orar. Și atunci m-am gândit: ‘Ce deznodământ bun ar fi ăsta într-un roman, și m-am apucat să scriu unul. Dacă nu era acest deznodamânt, n-aș fi scris cartea niciodată.’

Jules Verne îi arată tinerei exploratoare toată documentația pe care a adunat-o pentru a-și scrie cartea și se bucură ca un copil că un om în carne și oase, un om adevărat, va da curs viselor sale și personajului său imaginar.

Ce semnificație au toate astea acum, peste 100 de ani?

40.000 de kilometri, 72 de zile, 6 ore și 11 minute. Atât a durat călătoria ei, care, în pofida faptului că s-a întâmplat de-adevăratelea, a fost uitată în favoarea unei călătorii poate la fel de fascinantă, care însă nu s-a întâmplat niciodată: cea a lui Phileas Fogg. Statele Unite, Anglia, Franța, Italia, canalul Suez, Ceylon (Sri Lanka de azi), strâmtoarea Penang, Singapore, Hong Kong, Japonia, China, Singapore, Statele Unite.

Cobora pe țărm la fiecare escală. Vorbea cu oamenii. A vizitat o leprozerie. Și-a cumpărat din Singapore o maimuță cu care se întoarce acasa. Celor care râdeau de nasul ei puțin cam mare, le spunea: ‘N-ai decât să-mi critici stilul pălăriei sau al rochiei, le pot schimba, lasă-mi nasul în pace, acolo s-a născut el.’

Scrie din fiecare port, iar cititorii ziarului ‘New York World’ abia așteaptă fiecare episod. Și dacă, din viața și lupta unei femei care a trăit acum mai mult de un secol și care e mai bătrână decât străbunicile multora dintre noi, ar trebui să ținem minte un singur lucru, ar putea să fie acesta, fragment din cel mai frumos jurnal de călătorie pe care l-am citit vreodată. E mai mult decât un fragment din jurnalul unei călătorii în jurul lumii. E un ghid de viață, pentru orice călătorie mai lungă sau mai scurtă pe care suntem sortiți să o parcurgem prin ea.

‘Să stau pe puntea tăcută, să am ca singură lumină cerul înstelat deasupra mea, să aud apa foșnind pe lângă vapor, toate astea sunt paradisul pentru mine. Las pe alții să vorbească despre compania bărbaților, despre splendoarea soarelui, moliciunea lunii, frumusețea muzicii, mie dați-mi un scaun de răchită pe o punte tacută, cu lumea cu toate grijile și zgomotul său pierdută în distanță, lucirea soarelui și lumina rece a lunii ascunsă de întunecimea deasă a nopții. Lăsați-mă să stau legănată blând de marea liniștită, în cuibul meu de întuneric de catifea, și singura lumină să-mi fie sclipirea miriadelor de stele pe cerul tăcut, deasupra; muzica mea – rotocoalele valurilor care se sărută, racorind mintea și calmând tensiunea; însoțitorii  – visele mele. Dați-mi toate astea și voi avea fericirea în întreaga ei perfecțiune.’

nellie-bly-desen

azi o sa fie scurt..

.. si o sa fie despre cum autodisciplina nu are nici o legatura cu flagelarea, self-chinuiala, vinovatiile nestiute sau karma ghinionista.

astazi, un client m-a invatat inca o data – si eu pe voi, ca dar din dar se face omul mai bun – ca oamenii care nu sunt disciplinati nu sunt pentru ca nu se iubesc destul. destul cat sa nu renunte la ora de sport, la ora de somn, la ora de coafat, la ora de epilat, la ora de citit, la minutul de ciocolata, la secunda de privit in oglinda si spus: ‘Esti grozav/a, ma simt bine cu tine, ma bucur ca o sa fim impreuna toata viata!’

img_0638

Nu suntem disciplinati pentru ca nu credem ca meritam un ritual, un timp pierdut, un spatiu propriu, un ‘me’ time. Nu avem auto-disciplina pentru ca asta inseamna sa spunem ‘nu’ celorlalti si ‘da’noua insine. Si, la fel ca in testul prajiturii, care verifica stapanirea de sine si abilitatea de a amana rasplata, prezentul zgomotos castiga intotdeauna in defavoarea unui viitor incert, in care am sa ma simt mai bine, insa numai daca muncesc acum. Numai daca acum sunt suficient de asertiv/a ca sa pun deoparte, si nu pe furis, timp de calitate pentru relatia cu mine insumi.

Revelion – între Janus și Jung

Disclaimer: Nu, nu e un articol didactic, și nici măcar wikipedic.

Să ne trezim, dară! – sau așa ar suna, în transcriere fonetică, termenul pe care îl așteptăm diseară, căci termenul de „Revelion” vine din franceză („Réveillon”) şi înseamnă „veghe” sau „ospăţ la miezul nopţii”. De aici, tradiţia de a avea o masă bogată şi de a nu dormi în noaptea asta.

În multe surse, chiar și legătura Crăciunului cu creștinismul este pusă sub semnul întrebării. Revelionul, însă, este o sărbătoare pur păgână, pre-creștină.

La romani, sărbătoarea Revelionului semnifica închinare la zeul Ianus. Janus, sărbătorit de romani pe 1 ianuarie,  este zeul roman al începuturilor și sfârșiturilor, al alegerilor, al trecerii, al porților. el este bifron („cu două capete”) și reprezentat cu o față spre trecut și cu alta spre viitor.

Two faced gold head statue against black

Ovidiu scrie despre el:

” Zeule cu două chipuri, 
de la tine pornește anul a se scurge fără zgomot;
tu care, fără să întorci capul, vezi ceea ce nimeni altcineva nu poate zări…”

Ce legătură au toate astea cu noi? Întrebați-vă, mai bine:

…câte revelioane ați sărbătorit până acum?
…câte planuri au început cu „De la 1 ianuarie, am să….”?
…câte vise legate de noi începuturi ați zămislit în noaptea asta?
…câți oameni au gândit la fel ca noi toți legat de începutul anului?
…câte zile de luni am asimilat cu toții unui nou început?

Jung spune că oricând se descoperă un fenomen caracteristic pentru majoritatea comunităților umane, indiferent de rasă, cultură și epocă istorică, atunci acesta este o expresie a unui arhetip al inconștientului colectiv.

Trecerea timpului, un nou început, speranțe („la anul va fi mai bine”) sunt semne ale faptului că suntem umani, teleologici, optimiști. Viața nu are un sens în căutarea căruia să pornim, sensul este ceea ce construim singuri, cu fiecare pas pe care îl facem și cu fiecare an care trece.

„În cele din urmă, viața fiecărui individ este în același timp viața eternă a speciei.” (Jung)


Fructele vietilor noastre

Scriu de la Brioche Dorée, cu un ceai verde cu iasomie aburind adormitor. Oameni constiinciosi coboara de la World Class cu geanta pe umar si intorc capul sa nu-mi vada eclerul cu cafea si vitrina cu croissante. Sunt tari.

image

Oamenii se intaresc in fata tentatiilor, a vulnerabilitatilor, a pericolelor, a schimbarii, a durerii, a bucuriei, a emotiei, a altor oameni.

Cand e bine sa fii tare? Si cand – sa iti dai coaja jos? Cand – ce fruct sa devii ca sa fii de sezon, in anotimp?

Din ce in ce mai mult, cred ca m-am mutat in alta tara, caci trec zilnic numai printre nuci de cocos. Oameni duri, tari, neatinsi de nimic, pazindu-si preaplinul sau preagolul, cine stie…

Din ce in ce mai des, trec pe langa fructul cu coaja cea mai dura din lume. Fructul care nu se imbina cu nici un alt fruct, care se rostogoleste, besmetic, nici el nu stie unde.

Dati-va cojile jos, oameni buni, interiorul vostru e mai mult decat o ‘zeama’ neinteresanta care trebuie ascunsa! Suntem plini de hrana vitala, care ne face bine tuturor, insa pe care o tinem ascunsa, devalorizata sau supraevaluata. Ne-am obisnuit prea mult sa ne frecam in cojile incapatanate, paroase si tari. Ne-am obisnuit sa fim fructe de pe alte continente, si ne miram de ce ne suntem, noua insine, mereu straini. Si nu, nu e vorba de oamenii-portocala de la World Class 🙂

 

Despre prejudecãti si alte tare

‘E mai usor de dezintegrat o prejudecatã decât un atom’, avertiza Einstein.

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: