Crezi în covid?
A devenit aproape o religie, sau, cel puțin, are toate datele ca să se transforme în una, dacă mai durează mult starea de fapt. Are obiecte-cult? Are: masca și dezinfectantul. Are ritualuri? Are: dezinfectarea obsesivă a mâinilor, salutul cu cotul. Are leaderi? Ohoo…
Se spune că ‘un om are un gând, doi au o discuție, trei au o credință.’ De câți oameni e nevoie pentru o religie?
Ca sociolog, nu îmi permit să am parti pris în criza covid și cam în niciun subiect social și public. De un an de zile observ, analizez și, în toată obiectivitatea mea, îmi permit să mă minunez.
Acum mulți ani – cred că prin 1992 -, la cursul de Sociologie generală, Alfred Bulai, pe atunci tânăr asistent, ne învăța semnificația sacrului. În fața lipsei noastre totale de inspirație, începe să se cotrobăie prin geantă, apoi ne ridică un obiect în fața ochilor.
- Băi, fiți atenți la mine, zice. Pixul ăsta e sacru?
- Mno, nu, am mormăit noi, fixând cu privirea Bic-ul ieftin și ros la un capăt.
- Dacă mă închin io la el e sacru?
- Pfff, nu, ne-am dat noi ochii peste cap.
- Dacă se închină zece oameni împreună cu mine la el e sacru?
- Nțțț, sunteți cel mult o sectă, se avântă curajos Liviu Chelcea, colegul nostru de an.
- Dacă zece mii de oameni se închină împreună cu mine la pixul ăsta, e sacru, mă?, întreabă Bulai, rotindu-și sfredelitor ochii albaștri peste capetele noastre păcătoase.
- Mmm, atunci da, ar putea fi, admitem noi. De unde îl aveți, totuși, trebuie că e ceva special cu pixul ăsta, care e treaba cu el?
Mulți, e concluzia acestui episod întrucâtva anecdotic. E suficient să fie mulți. Și să fie suficient de vocali pentru ca spirala tăcerii să înceapă să se învârtă.
Ce se întâmplă însă cu cei care cred că pixul nu e sacru, oricâți oameni s-ar închina la el? Stau în expectativă să vadă ce va urma. Însă, cu cât numărul celor din primul grup crește, cu atât o societate se poate aștepta ca și ceilați să înceapă să aibă o formă de agregare. S-au dus primii la extrem și scot ochii tuturor celor care nu sunt de aceeași părere cu ei? Au venit și ceilalți cu contra-argumentele prăpastiei economice, ale inegalității condițiilor de școlarizare online și ale inechității medicale între bolnavii de covid și bolnavii cronici lăsați pe margine. Au scos primii eroi la înaintare (Arafat)? Au venit și ceilalți în contrapartidă (Șoșoacă).
Dincolo de cele două tabere relativ articulate, care se confruntă pe scena publică și mai ales în bulele virtuale, pe mine mă interesează ce se întâmplă cu cei care rămîn observatori sceptici. Ei par a fi nu revendicați de ambele tabere, cât huliți de ambele tabere, pe modelul:
- Tabăra 1 (a pixului, să spunem): Nu îți place să porți mască? Înseamnă că nu crezi nici în covid și ești conspiraționist, anti-vaxxer și, în general, un nenorocit.
- Tabăra 2 (n-am încă un nume pentru ea, a anti-pixului, să zicem): Nu ai ieșit încă în stradă până acum? Înseamnă că ești inconștient și nu îți dai seama ce se întâmplă. Ești cumva cu ăștia cu pixul? Ești un rezist și un neomarxist [spuse ca vorbă de ocară]?
Teoriile sociologice și politice sunt clare aici: ca să poți să critici mai convingător, trebuie să îți plasezi concurentul la extrem: dintre persoanele publice promotoare ale fiecăreia din cele două tabere sunt alese doar cele mai radicale (vezi cei doi de mai sus), dar nu și atâția alții care sunt moderați, nuanțați și articulați, de ambele părți. De asemenea, cei care sunt sceptici vizavi de vaccinul anti-covid sunt etichetați anti-vaxxeri, iar ceilalți sunt considerați ‘fasciști’.
E un fel de duck season, rabbit season, numai că nu mai e de râs pentru copii. E de plâns pentru oamenii mari care nu mai înțeleg de ce parte să fie și, în general, de ce trebuie să aleagă o parte de care să fie.
Ce se va putea întîmpla, de fapt?
- Fiecare tabără o împinge pe cealaltă într-o extremă și o desenează în tușe groase, ca să poată să o ducă în derizoriu, să o critice și să o caricaturizeze.
- Tabăra pixului, fiindcă este mai veche, a ajuns la masa critică, ceea ce îi permite să se scindeze, pentru că orice mișcare socială este fie determinată de parti pris-ul politic, fie capitalizată politic după ce apare ‘spontan’.
- Tabăra non-pixului va începe să adune adepți dintre sceptici si cei de mijloc, de care tabăra pixului face mișto și pe care îi bănuiește că ar fi de partea cealaltă. Un fel de predicție creatoare, de fapt, ca și concept sociologic sau, mai neaoș, de ce te temi de-aia nu scapi.
- Vor începe și mai mult discriminările și segregările – ‘Te-ai vaccinat?’ va deveni primul lucru după ce spui bună-ziua (dacă ar fi să îl parafrazez puțin pe Eric Berne). Dacă nu, înseamnă că nu vrei, și deci e clar din ce tabără esti. Nu poți să fii pe mijloc, al nimănui, ce dracu’, pe cine încerci să păcălești?
- Posibilă schimbare de leader în tabăra pixului, cei de acum par a fi obosit și încep să fie contestați din interior.
Anul viitor pe vremea asta vom râde, spuneam anul trecut pe vremea asta. Prizonierul nu se poate elibera singur, totuși, mai ales atunci când spectacolul înlocuiește realitatea și zvonurile pericolului se împrăștie printr-un milion de ficțiuni delirante, de ambele părți, cu pix sau fără.
Tot ce îmi doresc este ca, la anul pe vremea asta, să rămân tot la mijloc.
Alina Stepan 