Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Archive for the ‘parenting’ Category

Cultura consecintei (2)

O reacţie pe Facebook la un articol scris de mine luna trecută m-a împins să continui cu partea a doua. Reacţia se referea, în linii mari, la faptul că articolul te lasă doar cu mesajul ‘ce să nu faci’ şi că nu te ajută, concret, cu sfaturi despre ‘ce să faci’, că nu pune nimic în locul interdicţiei de a acţiona.

Nu, postul de azi nu va fi o serie de sfaturi tip ‘Cum să te asculte copilul în 10 paşi’. Dacă aş şti că există nişte paşi clar de urmat, probabil că aş fi şi eu o mamă mai fericită :). Şi totuşi, iată ce mă ghidează pe mine; nu sunt 10 reguli, căci nici noi, oamenii, nu suntem roboţi.

IMG_0642

  1. Lăsaţi-i să suporte consecinţele faptelor sale mai degrabă decât să îl pedepseşti tu pentru ceva făcut prost sau nefăcut.
  2. Trataţi-i cu respect. Întotdeauna relaţia cu copilul tău e mai importantă decât o vază spartă, un ciorap murdar sau o notă proastă. Un celebru ‘parentolog’ a spus chiar că ar trebui să ne tratăm copiii precum ne tratăm musafirii, gen:
    • (către musafir): ‘Ah, ţi-ai uitat umbrela, nu-i nimic, ţi-am luat-o eu!’
    • (către copil): ‘De câte ori să-ţi spun, zăpăcito, să nu-ţi mai uiţi mănuşile! Mâine ai să-ţi uiţi şi capul!’
  3. Înţelegeţi de ce a făcut / nu a făcut un anume lucru.
  4. Ajutaţi-i pe el să înţeleagă de ce, nu presupune că ştie, dar nu vrea să îţi spună. Fapta sa e doar urmarea unui lucru greşit pe care îl crede.
  5. Asiguraţi-vă că ştie ce va face diferit data viitoare pentru a nu mai ajunge la rezultatul de acum.
  6. Învăţaţi-i să îşi recunoască emoţiile, să le numească, să trăiască cu ele.
    • Când un om – fie el părinte sau copil – trăieşte o emoţie puternică, nu are nici un rost să oferi sfaturi, consolare sau critici. Singurul lucru de care are nevoie este ca emoţiile să îi fie înţelese şi acceptate.
    • Copiilor le este foarte greu să îşi recunoască emoţiile în mijlocul unei crize de furie. Nu trataţi furia ca pe emoţia predominantă, aproape întotdeauna la baza ei stă o altă emoţie (teamă, gelozie…)
    • E extrem de important ca un copil să ştie că trăirea unei emoţii – oricare ar fi ea – este permisă şi umană. Ajutaţi-l să înţeleagă diferenţa dintre furie (emoţie) şi agresivitate (una dintre posibilele manifestări – cea mai puţin recomandabilă – ale acestei emoţii). Cum spune Haim Ginott: ‘Furia trebuie să fie exprimată într-un mod care aduce puţină uşurare părintelui, care oferă informaţii (insight) copilului şi care nu aduce nici un efect secundar negativ vreunuia dintre cei doi.’
  7. Pe cale de consecinţă, învăţaţi-i să recunoască emoţiile oamenilor cu care interacţionează.
  8. Nu îi comparaţi cu alţi copii. Întâlnesc frecvent în cabinet adulţi care plasează sursa validării lor în mâinile altor oameni, pornind de la fraza-tip a multor părinţi: ‘Dar George cum poate? şi ‘Ceilalţi cât au luat?’
  9. Faceţi diferenţa dintre critică şi ghidare. Cînd ghidăm un copil, enunţăm problema şi o posibilă soluţie. Nu spunem nimic copilului despre el însuşi. Întotdeauna ne referim la comportament şi nu la persoană: ‘Ai făcut o prostie.’ şi nu ‘Eşti prost!’ Niciodată critica nu trebuie să atace personalitatea copilului, ci doar comportamentul acestuia.
  10. Ajutaţi-i să înţeleagă diferenţa între un eveniment neplăcut şi o catastrofă. Mulţi părinţi au obiceiul să reacţioneze în faţa unui geam spart ca în faţa unui picior rupt.
  11. Atenţie la diferenţa dintre ton şi la cuvinte. Toată lumea ştie şi repetă ca pe o mantră că tonul şi metalimbajul sunt mai importante decît cuvintele. Da, atunci când tonul şi cuvintele sunt în aceeaşi direcţie, se întăresc reciproc. Atunci când cuvintele spun una, iar tonul – alta, tonul e cel care câştigă. Încercaţi să spuneţi unui copil ‘Te iubesc’ pe un ton răstit sau încruntându-vă…
  12. Acordaţi-le libertate de alegere. Dacă nu alături de noi voi trăi consecinţele propriilor decizii şi acţiuni, atunci trăirea acestor lucruri o dată ce devin adulţi, poate în compania unor persoane mai puţin înţelegătoare… Un copil se simte mai încurajat de înţelegere empatică a dificultăţilor prin care trece (chiar dacă el însuşi şi le-a provocat), decât de sfaturi, laude sau soluţii oferite instant.
  13. NU ÎI BATEŢI, o palmă e la fel de eficientă pe faţa unui copil cum este un pumn în computerul care s-a blocat. Niciun copil nu-şi va propune, după ce a fost lovit, că va face tot ce-i stă în putinţă ca să îl mulţumească pe viitor pe acest adult pedepsitor. Iar emoţia pe care o trăieşte…cred că o puteţi şi voi ghici.

Sunt peste 10 lucruri, uite, acum remarc, şi probabil sunt doar o mică parte din cele care mă gîndesc, pe care le practic cu mai mult sau mai puţin succes, pe care le-am citit sau inventat sau auzit la alţii. Ce nu trebuie însă să uităm niciodată este să îi comunicăm în permanenţă copilului nostru că îl iubim necondiţionat. Probabil ca în zicala că avem nevoie să fim iubiţi mai mult atunci cînd merităm cel mai puţin.

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: