Alina Stepan

Do Bhai (Dubai) înseamnă doi frați. Abu Dhabi – tatăl gazelelor. În pofida acestor nume simpatice, nu-mi făceam iluzii că acum, la zece ani de la primul drum, va fi diferit. Voi simți diferit. Că îmi va plăcea.

Nici atunci, și nici acum, nu m-am dus de bunăvoie, în pofida nesațului meu pentru călătorii și devizei ‘Cu cât mai departe călătoresc, cu atât mai bine.’

Când nu mai știi ce să faci cu banii, construiești insule în formă de lucruri și te lupți cu natura. Când nu mai stii ce să faci cu banii, oferi tot felul de gratuități, doar-doar vei găsi suficienți oameni care să vină să locuiască într-unul din emirate, să poată să respire foc în lunile de vară și să facă copii. Mulți copii. Sau, cel puțin, să aibă multe soții și să primească gratuit locuință și educație ca să nu își mai doreascăsă meargă în altă parte.

Mirajul orașului de aur îi atrage pe sutele de mii de pakistanezi, indieni sau filipinezi care lucrează în majoritatea joburilor private. Nu vezi emiratis in alte joburi decât cele guvernamentale.

Aud despre cunoscutul unui cunoscut că are o casă în Palm Jumeirah și că vrea să o văndă. De ce?, întreb. Pentru ca nu e bine localizată, e pe una din frunzele mai dinspre țărm si, pentru că insula e toată din oțel și beton, apa e cam murdară în jurul frunzei lui. Aha, ma luminez eu, și cu cât vinde casa?, întreb ca să fac conversație. 3 milioane de dolari, vine răspunsul. Cică nu ar fi așa de scump (sic!), dar nu e pe frunza buna, așa că nu prea găsește cumpărători.

Șocul mare a fost la modul în care a fost marketat Burj Khalifa. Sauron probabil că ar fi scris același lucru despre el însuși, dacă ar fi putut: o forță invizibilă și care subjugă muritorii prin mărimea și puterea sa. Un loc de laică și modernă venerație, cu nimic mai prejos decât moscheea seicului Zayed, cu cel mai mare covor din lume, cel mai mare candelabru din lume (de fapt, 3 candelabre, de cate 8 și, respectiv 12 tone de cristale swarovski. Un loc unde, în ciuda fustei-pantalon lungi și negre pe care o purtam exact în acest scop, a trebuit să îmbrac abaya ca să pot intra.

Merg la Luvru Abi Dhabi, creat în urma unei slăbiciuni de moment a lui Sarkozi, care a cedat dreptul de utilizare a numelui și colecțiilor. În marea lui marinimie, un șeic cedează insula lui privată (naturală, de data asta), Saadiyat (Insula Fericirii), pentru construcția Luvrului, dată pe mâna arhitectului francez Jean Nouvel. În pofida faptului că nu am avtu decât 45 de minute să îl parcurg pe repede-nainte, pentru că trebuia să revenim în Dubai la ‘serviciu’, l-am găsit străin, cu spații (prea) largi, aseptic, oțelit, îmbetonit, rece. Frumos, dar rece.

Totul e diferit. De la spitalele pentru animalele de companie relevante – cămilele și șoimii de vânătoare – până la modul în care se schimbă culoarea șoselei ca să te avertizeze că ai trecut dintr-un emirat în altul. De la ambițiile șeicilor care se împrumută unii pe alții ca să termine clădiri colosale cărora apoi să le dea numele lor și până la taxiurile roz conduse de femei pe care le vezi în aeroporturile fiecărui emirat după ora zece seara. Criminalitatea e zero, șomajul tot cam așa. E nevoie de oameni, de oameni, de oameni, care să împlinească cele mai nebunești vise ale celor mai bogați șeici.

Apa e mai scumpă decât petrolul aici, căci e obținută din desalinizarea apei de mare, unul din cel mai costisitoare procese de obținere a apei. Taxiul mediu e Lexus, iar la mall sunt valeți înmănușați care îți deschid ceremonioși ușile, chiar dacă ești un turist bezmetic în flip-flops.

‘True luxury is what you don’t see’, proclamă, emfatic și ironc, un panou al companiei Sobha, dezvoltator indian de imobiliare. ‘True luxury is in your f…face’, parafrazează emiratele, prin tot ceea ce fac si sunt.

Ce urmează? Desigur, un muzeu Guggenheim 2, și apoi un British Museum 2. Doar că, bineînțeles, mai mari. Mai urmează și hyperloop-ul, un tren care parcurge distanța de 140 de kilometri Dubai-Abu Dhabi nu în aproape două ore, cum am făcut noi în 2019, ci în 10 minute. Mai repede, mai mare, mai frumos, mai scump, sau tot atâtea moduri de a compensa lipsa de istorie. Căci ‘mai vechi’ e luat deja de bătrâna și plicticoasa Europă. În care, în pofida dictonului meu de călătorie, m-am bucurat nespus să mă întorc.

<div class=”fb-like”></div>