Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Archive for the ‘India 2013’ Category

India (6) – Jack si vrejul de fasole

Pratap Singh Sardargarh, ghidul din Udaipur, este, aliterat vorbind, o aparitie aparte. In costum, cu camasa si lavaliera, absolvent de studii politice si literatura engleza, imi povesteste cum devine treaba cu inceputul iubirii la indieni: ‘Mai intai, fiecaruia dintre miri (care nu s-au vazut niciodata) ii este aratata fotografia celuilalt, apoi horoscopul. Daca acestea sunt in regula si acceptate, se merge mai departe. Daca nu, se da vina, politicos, pe horoscop.’ Cate dintre relatiile neindienilor de azi nu incep tot asa, in era lumilor virtuale? Suntem chiar atat de diferiti, pana la urma?

Picture 964

Jack are 18 ani. E din Jaisalmer si naiba stie cum il cheama, ca am pierdut hartia. Orasul lui natal e cel pe care l-am scos cu regret in ultimul minut din traseul meu, din lipsa de timp. E dezamagit sa auda asta. Ma roaga sa revin cu familia si prietenii si sa stam la el acasa.
Lucreaza la o cooperativa de tesaturi si broderii manuale, la a treia generatie; mi-a vandut o bluza si un sal, mi-a facut un ceai masala si stam putin de vorba inainte sa pornesc la drum. ‘Ai Facebook?’, zice. Am…

Navratan korma, felul de mancare de care papilele mele s-au indragostit iremediabil si pe care il caut cu obstinatie in fiecare restaurant, e un fel de Indie mai mica: dulce si sarat, cu legume, fructe si tot felul de alune, compus din 9 (noua) ingrediente si servit intr-un sos alb aromat, plin de toate mirodeniile si contrastele de pe pamant.
Apoi, India e la fel ca painile ei: parantha, roti, puri, naan, cu branza, cu usturoi, simpla.. Cand zici ca ai prins firul, atunci alte si alte sensuri se desfac, precum cele noua ingrediente ale navratanului, precum firul Ariadnei printr-o mie de labirinturi.

Desert, lacuri, splendori, elefanti, palate, mizerie crunta, fructe, saluturi, priviri, culori..si mirosuri. Mai ales. Cu cel mai dezvoltat simt din cele cinci pe care le declar, India mi-a ramas in suflet prin aroma: o combinatie de bergamota, lotus, curry, ceai negru si betisoare parfumate. Niciodata, in doua saptamani, nu mi-am infasurat esarfa in jurul nasului cu dezgust.

Pentru mine, Bharat / India / Hindustan este precum miniaturile Mewar de la 1700, trasate cu fir de par de camila drept unica pensula: un amalgam de secvente spatio-temporale cu aceleasi personaje, adunate in acelasi loc. Te uiti la un tablou si intelegi o lume de oglinzi. Dupa ce primesti cheia in care sa il citesti, te trezesti plutind pe o mare de sensuri. Regasirea umanitatii, aceeasi pe toate continentele, e cea mai importanta lectie pe care o aduc cu mine acasa.

Sunt infinit de multe lucruri care au ramas nescrise. Unele s-au cerut doar traite, altele mai mult simtite, altele tacute cu adanc inteles. Cu siguranta ca, dincolo de cele peste 1000 de fotografii si filme pe care le-am facut, sunt inca multe alte instantanee fugare prinse cu coada ochiului in zborul masinii sau in pasi rapizi pe strazile inguste. De multe ori, jena a fost cea care m-a impiedicat sa scot aparatul. Am preferat sa ma privesc in ochi cu oamenii decat sa-i mortific glorios si electronic. Memory cardul retinei si sufletului meu stocheaza insa inca o data pe-atat…

Se spune ca sa gresesti e omenesc, pe cand perfectiunea e divina. De-asta una singura din cele 1444 de coloane de marmura sculptate ireal si dantelat de la templul jain din Ranakpur este voit inclinata. Ca un vrej catre toate palatele din ceruri care adapostesc visele minunat de imperfecte ale oamenilor.
Tennyson spune in ‘Ulysses’: ‘Eu sunt parte din tot ceea ce am intalnit.’
Asadar, tot la fel ma inclin si eu in fata visului hindustan implinit: Namaskar, India, multumesc, a sosit timpul sa ma intorc acasa.

Tips & tricks: in toate restaurantele, recipientul pentru piper are trei gauri, iar recipientul pentru sare – o gaura. Piperul este alb. Ca sa nu ziceti ca nu v-am prevenit 🙂

Multumesc Eturia Travel (Romania) si Creative Travel (India) pentru servicii impecabile si cu suflet.
Multumesc tuturor prietenilor mei cu care am comunicat tot timpul calatoriei, celor care m-au citit, celor care mi-au scris, celor care m-au insotit cu gandul si cu puterea imaginatiei. A insemnat enorm. Le cer scuze celor pe care i-am trezit la 6 dimineata si ii iert pe cei care m-au sunat la 2 noaptea :). M-am simtit putin mai acasa.

Picture 840

Picture 847

Picture 859

Picture 874

Picture 878

Picture 904

Picture 923

Picture 937

Picture 998

Picture 1014

Picture 1031

Picture 1035

Picture 1096

Picture 1118

India (5) – Karma, vaca si legenda

Picture 621

Am vrut sa botez postul asta ‘Contraste’, dar m-am gandit ca suna ca la Teleenciclopedia. Apoi sa ma apuc, ca toata lumea, sa scriu despre diferentele dintre urat si frumos, dintre saracie si bogatie etc. blabla. Dar asta puteti vedea la Travel si Discovery. Deci nu.
Intr-un mod ceva mai subtil de-atat, cel putin in intentie, astazi va povestesc despre haos si structura. Fara Saussure si alte chestii grele..de la fata locului insa, cu mult drag de spatiul asta care ma calatoreste el pe mine si nu invers.
Cand calatoresti prin India, zici ca esti in ‘La tiganci’. Camera dupa camera, invaluitoare, seducatoare, mesmerizanta, aromata, te pierzi cautand ceva nu-se-stie-bine-ce si nu-ti vine sa mai iesi, si oricum n-ai sti pe unde.
Fiecare oras are povestea lui, culoarea lui, legenda lui, iar numele-i este compus din numele fondatorului plus ‘pur’ (oras): Jaipur (orasul roz), Jodhpur (orasul albastru), Udaipur (orasul lacurilor). Fiecare este compus din doua orase individuale, unul vechi, inconjurat de ziduri, forturi, palate, toate in culoarea orasului, si unul nou, modern, sticla, otel, sosele, masini cu tapiserii de piele. Nici unul nu incearca sa-l domine pe celalalt. Si aceasta coexistenta, de culoare cu otel, de balcoane cu istorie, de hinduism cu mahomedanism, de turism cu autenticitate e ceea ce da farmec locului.
Uneori insa, combinatia dintre mandria locului si ‘da-i-clientului-ceea-ce-crezi-tu-ca-vrea-sa-auda’ poate naste, daca nu monstri, atunci macar qui pro quo-uri hilare. Ascultati aici:
‘My name is R & D’, imi zice masivul indian tanar, privindu-ma peste ochelarii de soare. ‘Glumesti, nu? Cum naiba sa te cheme asa?’. E ghidul meu din Jodhpur si crede ca trebuie sa adapteze India la lucruri care-i sunt familiare turistului. ‘Uite cum facem, Research and Development, ia aici telefonul meu, iti scrii numele in el, eu il citesc de doua ori, il invat si apoi vorbim ca de la om la om, ce zici de chestia asta?’. I se lumineaza fata.

Picture 694

Il cheama Ripudaman Singh Bhati, asa cum a scris cu mana lui. E extrem de mandru de numele si de originea lui (va dati seama cata umilinta inghitea crezand ca-i mai bine sa se prezinte R&D?). Face parte din cea de-a doua casta din cele patru (brahmani, luptatori, negustori, sudra – cei mai saraci), lucru indicat de numele Singh. Lasam balta adevarurile istorice si cifrele seci pe care trebuia sa mi le recite ca parte a turului clasic si incepem sa povestim despre chestii mai sensibile, stand pe jos, desculti, pe scarile templului Shri Devkund Mahadev.
Oamenii sunt facuti din pamant, apa, aer si foc. Noi, hindusii, credem in incinerare pentru ca doar asa li se permite acestor elemente sa ajunga inapoi in natura si sa creeze alte forme. Corpurile noastre reprezinta prea putin dupa aceea, faptele si gandurile si visele sunt ceea ce ne definesc si ne pastreaza in memoria altor fiinte, la fel de vremelnice si de perisabile ca si noi.
Sa nu credeti insa ca indienilor nu le pasa de nemurire chiar deloc. Au insa, contrar tuturor asteptarilor, un mod mult mai pragmatic de a o face. Si-uite-asa aflu, scormonind prin istoria familiei lui Ripudaman, ca membrii primelor trei caste au angajat un genealog personal, care este invitat, o data la doi-trei ani, sa actualizeze istoria familiei, pentru niste sume absolut exorbitante. Familia lui isi stie genealogia pana la a o suta generatie. Evident, la un moment dat, istoria lui se intersecteaza cu cea a fondatorul orasului, neam regesc.
‘Dupa ce vizitam palatul, unde vrei sa mergi? In program scrie ca mergem la piata de tesaturi si bijuterii.’ Ah, nu din nou! Ashok rade infundat. Ripudaman-luptatorule, du-ma intr-un loc nebunesc si lasa-le-ncolo de comisioane din vanzare!
Eu am vrut-o (‘Tu l’as voulu, George Dandin’..). Ma ia de-ncheietura si zice serios: ‘You pay attention to your bag, to three-wheelers, to two-wheelers and to cow shit’. In traducere aproximativa: tine geanta pe burta, vezi la ricse, fugi de motociclete si stai deoparte la ce iese dintre patru picioare. Ok, sa purcedem!
Am lasat balta pozele. Filme, da, real action! Turmeric, rochii, vaci, pantofi, betel, ceaiuri, costume de nunta si calesti, sadhu goi privind prin tine, motociclete care te iau pe sus, claxoane, strigate, priviri… Piata traditionala din Jodpur e mai mult decat poate trai un occidental. E o betie de simturi pe care nu o vei putea trai niciunde in alta parte. R&D, mi-a ajuns, multumesc, hai sa bem un ceai!

Il cheama Navin Bhandari si nu-si cauta nici o porecla. Sa faci bine sa-i retii numele. In sfarsit! ‘When you write about me on TripAdvisor, make sure you spell my name correctly, ok?’. Mi-a umplut plasa de matase (cadou din partea magazinului) cu tot felul de minuni. La sfarsit, dupa ce i-am cucerit magazinul pana jos in pivnita, m-a dat cu parfum de bergamota la incheietura mainii si mi-a zis: acum, alege-ti un cadou. Am inhatat o sticluta cu esenta de lotus, desigur. ‘You know, one girl fell in love with me. O chema Laura si era din Spania; venise cu parintii. Cand i-am spus sa-si aleaga cadoul, a spus ca ma alege pe mine. Si-acum imi amintesc cu placere de ea.’ Imi termin ceaiul, ii multumesc si-l asigur ca va fi pe TripAdvisor, cu magazinul lui cu tot: ‘Maharani Spices-The New Face of Happiness’.

Picture 820

Picture 1171

In India, oamenii nu pun la indoiala castele. Te-ai nascut brahman, faptele tale din viata anterioara sunt responsabile pentru asta. Te-ai nascut ksatryia, la fel. Sudhra, la fel. Asa trebuie sa fie. La fel ca haosul din piata, la fel ca plasa de matase, la fel ca ceaiul masala si la fel ca albastrul orasului.
La fel simt cand calc pe marmura rece si goala a templelor. E o linie nevegheata de nimeni dincolo de care mergi gol, ca un receptacol deschis pentru a primi. Fara sosete, fara menajamente si fara fitze. Asa trebuie sa fie.

Picture 636

Picture 648

Picture 658

Picture 663

Picture 671

Picture 693

Picture 711

Picture 740

Picture 763

Picture 782

Picture 786

India (4) – Fatza nevazuta

Picture 366

Dimineata, Ashok imi scrasneste scurt printre dinti: ‘Don’t buy anything!’. Dau sa intreb de ce, dar se deschide portiera.
Fiecare oras are ghidul pe care il merita. La Agra, greoiul si tropicalul Makeesh. la Jaipur, ghidul meu pentru 3 zile este Anapuna, o indianca a carei prezenta fermecatoare n-o voi uita multa vreme.

Picture 460

Dupa ce ma urca, pe spatele elefantilor, in creierii muntilor, la palatele splendide ale maharajahilor Hindustanului, cu bogatia, aurul, ingeniozitatea, maiestria inginereasca, saunele, jacuzzi, oglinzile aurite, sidefurile si pietrele pretioase, ma catapulteaza din nou printre masini, claxoane, ricse, motociclete, camile, maimute, comercianti si ma depune ca pe-o ofranda in ghearele veroase ale negustorilor de bijuterii, covoare, matasuri si sari-uri.
Tehnica e simpla: intai i se arata turistului credul modul manual, sisific, primitiv, in care se incrusteaza pietre pretioase in marmura, se tes covoare cu modele la care nici nu te gandeai. Apoi, i se ofera ceai, cafea, sucuri, fursecuri si mai stiu eu ce. Apoi, cu gesturi mieroase, e poftit sa intre printre perdele in pestera lui Aladin. Uitati sunt muncitorii de afara, slefuindu-si degetele pe roata dura, uitata pozitia ghemuita in care isi petrec ziua-lumina, uitate cele cateva zeci de rupii (nota: 50 de rupii= 1 dolar) care reprezinta plata lor pe zi. Inauntru incepe marketingul si hardcore selling.
Precum sarpele Kaa, indianul batran, cu mustata si turban, ma intreaba: ‘Si acum, ce fel de covor doriti sa cumparati?’. Spre deosebire de Agra, unde sunt dn ce in ce mai convinsa ca am luat plasa intr-un context identic, acum il fixez cu privirea si-l intreb cu zambetul pe buze: ‘De unde stii ca vreau sa cumpar un covor?’. Ma priveste intrigat si ma lasa sa plec. Anapuna e usor dezamagita, dar incearca sa mascheze asta. Scenariul se repeta la centrul mestesugarilor de bijuterii. Apoi la tesaturi. Ce-i drept, e drept. Jaipurul e centru recunoscut de manufacturare pentru toate cele de mai sus. Rezist tuturor tentatiilor si le spun tuturor ca pentru mine e o calatorie spirituala si ca nu inentionez sa cumpar nimic. Se uita buimaci si fraza care incepe cu ‘Putem sa vi le trimitem direct acasa prin FedEx…’ ramane suspendata in aerul incarcat de arome ametitoare.
Fac cum m-a-nvatat Ashok si-i spun Anapunei ca vreau sa condenseze cele doua jumatati de zile de vizitare intr-o singura zi plina, adica azi. Ajung la hotel dupa 10 ore, obosita dar plina de imagini, sunete, culori, mirosuri placute, ganduri si vise caleidoscopice. Inainte sa cobor, Ashok imi zice, prividnu-ma prin retrovizoare: ‘Vin sa te iau la 7.00’. Ce-o avea de gand?

7 seara. In parcarea hotelului, nici urma de Toyota imensa cu logo-ul Creative Travel. Dupa cateva minute, il vad rasarind conspirativ langa poarta; imi face semn sa ies in strada. Dupa colt, un Aygo mic si anonim. ‘Ce-i cu masina asta, Ashok?’. ‘Come, I take you some place.’ Trebuie sa am incredere in el, nu am ce face. El e pasaportul meu spre siguranta pentru 10 zile. Cecul meu in alb. Cecul meu tuciuriu.
Ma poarta pe stradute, explicandu-mi: ‘te duc intr-un loc unde poti sa vezi cele mai frumoase bijuerii din Jaipur, si maine te duc sa-ti faci un sari pe comanda. Nu trebuie sa afle nimeni de la firma, ca ma dau afara. De-aia am schimbat masina. Nu-ti place, nu cumperi.’ Ajungem in fata unei locuinte. Eu te las aici, intri, cand termini ma suni si vin sa te iau. Ce naiba fac? Unde sunt? Usa se deschide si cei trei indieni (bunic, tata, fiu) zambesc cu toata gura. Ingrijiti, frumosi. Ei sunt distribuitori catre magazinele cu amanuntul. Preturile – 50% sub ce am vazut de dimineata. Calitatea – infinit mai buna decat ce-am luat din Agra. Ceaiul masala – priceless. Binenteles ca nu ma pot abtine.
Dupa un ceas, cele trei generatii care sunt in businessul cu giuvaeruri de cand respira ma conduc spre iesire. Cel mai tanar e fericit ca isi exerseaza spaniola cu mine. Vorbeste excelent, cursiv si cu accent bun. De unde ai invatat? ‘From clients like you’. Palavragim pana vine Ashok.

‘Today is my birthday. I buy you dinner.’ Ma uit la el, surprinsa. Eram obisnuita cu: ‘Tu intri in restaurant, stai cat vrei, mananci si iesi.’. Intotdeauna mananc singura. ‘Where do you want to go?’. ‘Du-ma intr-un loc unde nu merg turisti.’. A fost cea mai buna mancare vegetariana pe care am mancat-o vreodata. Se cheama navratan korma si-am cerut reteta:).
Bea bere si ragaie. Putin ii pasa. Simtul meu excesiv de prea educat (de ce, mama, de ce?) sufera in tacere. La sfarsitul mesei, cand se aduc anason si cristale mari de zahar ma indeamna insistent sa gust. ‘It’s good, keeps the smells inside.’ NU ZAU?

Ashok, de ce faci toate astea pentru mine? ‘I don’t know, ma’am. Poate pentru ca stati in fata, langa mine. Poate pentru ca ma intrebati in fiecare zi daca eu am mancat de pranz. Poate pentru ca vorbiti cu mine despre oameni. Poate pentru ca imi dai guma de mestecat din aia cu gust ciudat. Multumesc ca mi-ati oferit ocazia sa va invit la masa.’

Tips & tricks:
1. cand elefantul urca o panta inclinata si pietruita si intra in depasire, e bine sa stai potolit si sa nu dai din picioare.
2. Cand negociezi si nu stii cat ar trebui sa coste ceva, incepe prin a taia in jumatate pretul propus de vanzator.
Eu am invatat ambele lectii. Ce-o mai aduce ziua de maine?

Picture 108

Picture 357

Picture 825

Picture 377

Picture 400

Picture 402

Picture 407

Picture 425

Picture 431

Picture 442

Picture 476

Picture 479

Picture 480

Picture 503

Picture 506

India (3) – Teama si dorinta

Picture 110

‘what did you eat this morning, ma’am?’. Ca in fiecare dimineata, un castron de papaya cu guave si-o cafea neagra, tare si dulce. ‘Aren’t you hungry?’. Ba bine ca nu… Mi-a cumparat banane si Lay’s. Minunata combinatie, ce pot sa spun.. Dar le rod constiincioasa, caci pana la pauza de pranz mai e mult, iar dimineata e in urma, departe-hat.

O seama de interdictii: sa nu mananci de pe strada. Sa nu te speli pe dinti cu apa de la chiuveta. Sa bei din sticla. Sa arunci orice contine cuburi de gheata. Sa nu spui ‘No, thanks’ vanzatorilor ambulanti. Sa nu deschizi usa sau geamul de la masina cand Ashok coboara (prea des!!) sa plateasca tot felul de taxe de drum, caci mergem prin India rurala multe ore pe zi. Sa nu uiti sa iei pastila de malarie la aceeasi ora. Sa te speli si dezinfectezi pe maini de mai multe ori pe zi. Sa nu pui mana la ochi. Sa nu te pierzi de sofer!

Supravietuire. Sa bei 3 litri de apa pe zi, mi-a zis dr. Stanescu. Suntem 70% apa.

In mod direct, imperativul de a fi constient total de lucruri care acasa ti se par implicite iti acutizeaza pe loc modul in care te simti pe tine interior. Toate simturile sunt treze si in alerta, toate gandurile se reactiveaza si sunt analizate. Toate credintele. Toate parerile. Toate deciziile. Toate obstacolele. Toate sperantele.

In fiecare zi i se spun povesti copilului mare care sunt. Astazi, la fel: imparatul Akhbar, conducator de imperii si ziditor de palate, inventatorul propriei religii – Allah-u-Akhbar -, era foarte trist. Nici una din cele trei sotii pe care le avea – una musulmana, una hindusa si una crestina – nu ii daruia un mostenitor la tron. In timpul unei campanii, a poposit intr-o noapte la un templu in apropiere de Sikri. A visat-o pe zeita Kali, care i-a spus: Marite Akhbar, frica de a nu avea copii e chiar ceea ce sta in calea indeplinirii dorintei tale.

La scurta vreme, imparatului i s-a indeplinit dorinta, iar Sikri a devenit locul unde imparatul si-a construit capitala. Astazi, la templul din Fatehpur Sikri, in interiorul splendidei capitale mughale de secol 17, primesti un fir impletit, galben cu rosu pe care, intr-un miros ametitor de mosc si ambra si cu capul acoperit, il legi de fereastra dantelata, punandu-ti o dorinta dincolo de temeri.

In frica, la fel ca in dragoste, e suficient sa simti doar fiorul la gandul ca. Intotdeauna, ceea ce-ti doresti se afla de cealalta parte a fricii.

Am venit in India sa cresc dincolo de fricile mele.

I came to India to grow beyond my fears.

Je suis venue au l’Inde pour grandir au-dela des mes peurs.

Incep sa am mici-mari revelatii. Nu e nevoie sa te duci la  Haridwar sau Rishikesh pentru asta. E suficient sa fii in permanenta atent la ce bei si sa fii trantit dintr-o parte in alta a realitatii de mai multe ori pe zi.

Tips & tricks: uneori te simti singur. Alteori, iti esti prea mult chiar si tu insuti. Partea cea mai buna cand calatoresti de capul tau este ca ragazurile dureaza atat cat vrei tu, si uneori putin mai mult…si inca unul, ca azi sunt sfatoasa foarte, citit la iesirea de la Sikri: Don’t leave footsteps, take home memories. La Fatehpur, ca si-n viata.

Picture 282

Picture 293

Picture 297

Picture 319

Picture 325

India (2) – Prietenia

Picture 190

Are 45 de ani peste doua zile, cand mi-a promis ca face cinste. E tuciuriu pana la dinti (cu notabila exceptie a acestora).

Il cheama Ashok. ‘Nu cumva un mare imparat indian se numea Ashoka?’. ‘Yes, ma’am, you are travelling with a very important person!’

Esti casatorita? Ai copii? Cat castigi pe luna? Am raspuns la toate cu da, sa ma tin afara din bucluc. Vrea sa stie unde e Romania, de ce nu cred ortodocsii in reincarnare si imi tine o scurta prelegere despre zeitatile indiene. Il las sa se repete si apoi il intreb daca ala de pe bord e Ganesha. Ramane cu gura cascata si inghite in sec. ‘Did you know all this already, ma’am?’. Nu, Ashok, le-am mai uitat si eu..

Picture 1172

E soferul meu pentru toata calatoria. In fiecare oras, ne asteapta un alt ghid. El, insa, ramane pana la final. Filosofeaza tot timpul: ‘A poor wine is like a salty lemon.’. E extrem de interesat de psihologie: de ce sunt oamenii depresivi? Se poate vindeca doar cu medicamente? Vin la tine si clienti fara bani? Dar cupluri? De ce se despart oamenii? Of, Ashok, mai taci din gura! Ma duc inapoi pe bancheta din spate si ma intind sa dorm. A trecut proba increderii. Afara trec vaci si claxoneaza masini. Sau invers, nu mai stiu.. Adorm.

Tajul nu e ceea ce se spune despre el. E…mai mult. De la iluzii optice si pietre scumpe si sidef incrustate in marmura la linia perfecta intre poarta templului, usa dantelata de marmura dintr-un singur bloc si mormantul lui Mumtaz, atat de obsedant iubita de sotul ei, incat fiica lor i-a asezat alaturi, intre el si Mecca aflandu-se ea, pe directia privirii, la albul ireal al unui imn superb de trist inchinat iubirii.

Tajul, Fortul Rosu, toate palatele mogullor Indiei sunt de un fast care ntrece orice inchipuire. Pana la ele insa, treci printr-o realitate halucinanta si paralela, de secol 16…din timp in timp, un Michelin, Sony sau KFC scrasnesc sensul acestei lumi aparent continue.

Mi-e frica de ambulanti. Sunt agresivi si insistenti, sunt cataratori si obraznici. Pentru ca sunt saraci. Si pentru ca sunt femeie alba. Ma calesc.

Agra, apare ghidul. ‘My name is M.K.’. Zau acuma, cum te cheama, omule? ”My full name is Makeesh Kumar Sharma. ‘ pai zi asa.. Merge greu inaintea mea pe treptele de la Taj, sufland sub palaria coloniala. Explica rar si calm si cred ca ma place. In sensul bun, parintesc. M-a adoptat. Mi-a aratat cele mai frumoase locuri de unde sa pozez Taj-ul, si mi-a facut el insusi poze in locuri alese doar de el si din ratiuni care mi-au scapat initial, dar le-am inteles mai apoi. Mi-a facut vant, dupa ora de explicatii, sa raman singura, ca el ma asteapta la Poarta Portilor intr-o jumatate de ora. I-am zis ca o sa-l recunosc dupa palarie. A incercat un zambet.

Picture 291

Revin la matca si ma asez langa el pe trepte. Makeesh, iti multumesc. Ridica ochii negri spre mine si ma priveste cu intelepciunea celor 60 de ani. ‘Pentru ca nu mi-ai propus sa-mi faci poze din alea stupide cu mana tuguiata pe varful Tajului, ca si cum l-as maimutari.’ ‘Nu ti-as fi sugerat asa ceva, te-am vazut cum ti-au dat lacrimile cand l-ai vazut.’mergem spre masina, unde ne asteapta Ashok. Inca o prietenie dincolo de si prin cuvinte.

Tips & tricks: astazi, mesajul vine de la Ashok: ‘to drive in India, you need three good things: good breaks, good horn and good luck!’

Picture 200

Picture 204

Picture 207

Picture 210

Picture 215

Picture 270

India (1) – Seductia

Picture 031
Rasariturile de soare in India sunt ireale. Deasupra orasului mega-poluat, se inalta un soare rotund, ca o portocala abia culeasa. Spre deosebire de alte rasarituri, nu-l vezi cum iese pe dupa marginea Pamantului. Te trezesti pur si simpl cu el atarnand in crucea cerului la 7 dimineata.

Cand calatoresti spre Est, noaptea vine mai repede. Sau cel putin eu, cu nasul lipit de geam, am trecut intr-o ora de la ‘miezul zilei’ la ‘miezul noptii’ , adormind la o ora la care acasa imi incepeam timpul liber de seara.

Delhi imi aminteste de Johannesburg. Sosele suspendate, mall-uri, valeti in livrea, ambasade ca niste castele coexista cu trotuare desfundate, frizeri ambulanti, oameni dormind in corturi si ricsari.

In Old Delhi, multi isi taraie talpile prin praf, iar de cele mai multe ori inaintezi ca pieton purtat de inertia multimii de trupuri. O cursa cu ricsa-bicicleta prin Old Delhi este mai ametitoare ca un montaigne-rousse. Strazi de-un lat de palma cu pavajul desfundat, pe care circula cu-o viteza ametitoare orice fel de vehicul ti-ai putea imagina. Suntem in Chandni Chowk, cea mai aglomerata zona din Delhi. Ricsarul trage greu, tu te lovesti la cap in evitarile bruste ale ciocnirilor de ultim moment. Sute de brate de cabluri atarna electric si indiferent, strabatand straduta de-a lungul si de-a latul. Pe cabluri, la un metru deasupra capului tau, alearga maimute. Din cand in cand, se rusineaza ca au furat prea multa mancare si incep sa o scape inspre trecatori. N-am primit nimic bun… Chandni Chowk e un asalt de mirosuri, imagini si sunete: flori, urina, mancare, ceaiuri, betisoare parfumate, tipete de maimuta, claxoane, voci intr-o suta de dialecte. Ma tin cu ambele maini de barele ricsei care prinde viteza, fixand cu privira ceafa incordata a ricsarului. Mi-e teama sa-mi desprind mainile sa scot aparatul foto. Ratez, astfel, imaginea omului in chiloti, sapunit din cap in talpi, care se clatea la dusul improvizat de langa taraba cu turmeric.

Oamenii sunt minunati. Iti privesc fascinati parul, pielea si ochii, pentru ca sunt atat de diferite de-ale lor. Mirajul alteritatii… Si eu fac la el, scufundandu-mi privirea in taciunii ochilor lor.

La fiecare toaleta mai acatarii, sta cate-o femeie micuta in sari, care iti intinde prosopul cald sau hartia sa te stergi pe maini. Gestul e ca o ofranda. Spun ‘abhari hon’ si zambeste.  ‘Kripaya’, imi raspunde.

Am vazut monumente si morminte si turnuri si temple si moschei. Dar nu am sa vorbesc acum despre ele. Cel mai inalt turn de caramida din lume si cel mai frumos templu in forma de floare de lotus inseamna ceva numai impreuna cu zambetul oamenilor, cu aroma de curry, cu fierbinteala dulce a ceaiului, cu parfumurile grele, cu perdeaua de fum care atarna peste oras.

Nu exista New Delhi si Old Delhi. Exista doar un oras al contrastelor, un amestec indescriptibil de minte si inima, de verde si fum, de ceai masala baut intr-o canita de lut ars pe pajistea unui hotel de lux.

Suntem in etapa de seductie, eu si ea. Tara asta bulversanta. De parca tocmai am iesit la prima cina si incerci sa ghicesti daca va veti saruta la plecare sau nu cumva e prea devreme…

Tips & tricks: cand un indian iti spune: ‘no, ma’am, this is no spicy at all’, tine o sticla de 2 litri de apa langa tine, just in case.

Picture 030

Picture 057

Picture 058

Picture 041

Picture 045

Picture 050

Picture 054

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat: