Dimineata, Ashok imi scrasneste scurt printre dinti: ‘Don’t buy anything!’. Dau sa intreb de ce, dar se deschide portiera.
Fiecare oras are ghidul pe care il merita. La Agra, greoiul si tropicalul Makeesh. la Jaipur, ghidul meu pentru 3 zile este Anapuna, o indianca a carei prezenta fermecatoare n-o voi uita multa vreme.
Dupa ce ma urca, pe spatele elefantilor, in creierii muntilor, la palatele splendide ale maharajahilor Hindustanului, cu bogatia, aurul, ingeniozitatea, maiestria inginereasca, saunele, jacuzzi, oglinzile aurite, sidefurile si pietrele pretioase, ma catapulteaza din nou printre masini, claxoane, ricse, motociclete, camile, maimute, comercianti si ma depune ca pe-o ofranda in ghearele veroase ale negustorilor de bijuterii, covoare, matasuri si sari-uri.
Tehnica e simpla: intai i se arata turistului credul modul manual, sisific, primitiv, in care se incrusteaza pietre pretioase in marmura, se tes covoare cu modele la care nici nu te gandeai. Apoi, i se ofera ceai, cafea, sucuri, fursecuri si mai stiu eu ce. Apoi, cu gesturi mieroase, e poftit sa intre printre perdele in pestera lui Aladin. Uitati sunt muncitorii de afara, slefuindu-si degetele pe roata dura, uitata pozitia ghemuita in care isi petrec ziua-lumina, uitate cele cateva zeci de rupii (nota: 50 de rupii= 1 dolar) care reprezinta plata lor pe zi. Inauntru incepe marketingul si hardcore selling.
Precum sarpele Kaa, indianul batran, cu mustata si turban, ma intreaba: ‘Si acum, ce fel de covor doriti sa cumparati?’. Spre deosebire de Agra, unde sunt dn ce in ce mai convinsa ca am luat plasa intr-un context identic, acum il fixez cu privirea si-l intreb cu zambetul pe buze: ‘De unde stii ca vreau sa cumpar un covor?’. Ma priveste intrigat si ma lasa sa plec. Anapuna e usor dezamagita, dar incearca sa mascheze asta. Scenariul se repeta la centrul mestesugarilor de bijuterii. Apoi la tesaturi. Ce-i drept, e drept. Jaipurul e centru recunoscut de manufacturare pentru toate cele de mai sus. Rezist tuturor tentatiilor si le spun tuturor ca pentru mine e o calatorie spirituala si ca nu inentionez sa cumpar nimic. Se uita buimaci si fraza care incepe cu ‘Putem sa vi le trimitem direct acasa prin FedEx…’ ramane suspendata in aerul incarcat de arome ametitoare.
Fac cum m-a-nvatat Ashok si-i spun Anapunei ca vreau sa condenseze cele doua jumatati de zile de vizitare intr-o singura zi plina, adica azi. Ajung la hotel dupa 10 ore, obosita dar plina de imagini, sunete, culori, mirosuri placute, ganduri si vise caleidoscopice. Inainte sa cobor, Ashok imi zice, prividnu-ma prin retrovizoare: ‘Vin sa te iau la 7.00’. Ce-o avea de gand?
7 seara. In parcarea hotelului, nici urma de Toyota imensa cu logo-ul Creative Travel. Dupa cateva minute, il vad rasarind conspirativ langa poarta; imi face semn sa ies in strada. Dupa colt, un Aygo mic si anonim. ‘Ce-i cu masina asta, Ashok?’. ‘Come, I take you some place.’ Trebuie sa am incredere in el, nu am ce face. El e pasaportul meu spre siguranta pentru 10 zile. Cecul meu in alb. Cecul meu tuciuriu.
Ma poarta pe stradute, explicandu-mi: ‘te duc intr-un loc unde poti sa vezi cele mai frumoase bijuerii din Jaipur, si maine te duc sa-ti faci un sari pe comanda. Nu trebuie sa afle nimeni de la firma, ca ma dau afara. De-aia am schimbat masina. Nu-ti place, nu cumperi.’ Ajungem in fata unei locuinte. Eu te las aici, intri, cand termini ma suni si vin sa te iau. Ce naiba fac? Unde sunt? Usa se deschide si cei trei indieni (bunic, tata, fiu) zambesc cu toata gura. Ingrijiti, frumosi. Ei sunt distribuitori catre magazinele cu amanuntul. Preturile – 50% sub ce am vazut de dimineata. Calitatea – infinit mai buna decat ce-am luat din Agra. Ceaiul masala – priceless. Binenteles ca nu ma pot abtine.
Dupa un ceas, cele trei generatii care sunt in businessul cu giuvaeruri de cand respira ma conduc spre iesire. Cel mai tanar e fericit ca isi exerseaza spaniola cu mine. Vorbeste excelent, cursiv si cu accent bun. De unde ai invatat? ‘From clients like you’. Palavragim pana vine Ashok.
‘Today is my birthday. I buy you dinner.’ Ma uit la el, surprinsa. Eram obisnuita cu: ‘Tu intri in restaurant, stai cat vrei, mananci si iesi.’. Intotdeauna mananc singura. ‘Where do you want to go?’. ‘Du-ma intr-un loc unde nu merg turisti.’. A fost cea mai buna mancare vegetariana pe care am mancat-o vreodata. Se cheama navratan korma si-am cerut reteta:).
Bea bere si ragaie. Putin ii pasa. Simtul meu excesiv de prea educat (de ce, mama, de ce?) sufera in tacere. La sfarsitul mesei, cand se aduc anason si cristale mari de zahar ma indeamna insistent sa gust. ‘It’s good, keeps the smells inside.’ NU ZAU?
Ashok, de ce faci toate astea pentru mine? ‘I don’t know, ma’am. Poate pentru ca stati in fata, langa mine. Poate pentru ca ma intrebati in fiecare zi daca eu am mancat de pranz. Poate pentru ca vorbiti cu mine despre oameni. Poate pentru ca imi dai guma de mestecat din aia cu gust ciudat. Multumesc ca mi-ati oferit ocazia sa va invit la masa.’
Tips & tricks:
1. cand elefantul urca o panta inclinata si pietruita si intra in depasire, e bine sa stai potolit si sa nu dai din picioare.
2. Cand negociezi si nu stii cat ar trebui sa coste ceva, incepe prin a taia in jumatate pretul propus de vanzator.
Eu am invatat ambele lectii. Ce-o mai aduce ziua de maine?
Comments on: "India (4) – Fatza nevazuta" (2)
Superb! TU trebuie sa legi intr- o carte toate minunatiile astea. TU trebuie sa scrii , sa tiparesti o carte si noi, ceilalti trebuie sa ne bucuram de ea. Am citit fiecare cuvant, am trait fiecare semn de exclamare… Superb!
ApreciazăApreciază
Multumesc, Loredana! Am nevoie de incurajare si exigenta de la voi, si ma astern la scris..
ApreciazăApreciază