Nu pot sã traduc poezia asta, desi are cuvinte atât de simple. V-o recit cu intonatie si-apoi vã spun ce-a vrut sã zicã poetul, bine?
‘There are two kinds of people on earth today,
Just two kinds of people, no more, I say.
Not the good and the bad, for ‘tis well understood
That the good are half-bad and the bad are half-good.
No! The two kinds of people on Earth I mean
Are the people who lift and the people who lean.
There are two kinds of people, no more, I say.
Not the sinner and saint, for it’s well understood,
The good are half bad and the bad are half good…
No; the two kinds of people on earth I mean,
Are the people who lift and the people who lean.’ (Ella Wheeler Wilcox)
Psihologii vorbesc despre personalitãtile dependente, despre personalitãtile-scai, despre personalitãtile care au nevoie de ceilalti pentru cã nu se stiu baza pe ei însisi. Poezia asta îi numeste ‘the people who lean’, cei care îsi trãiesc viata rezemati de ceilalti.
Mai sunt si alti oameni: cei care ridicã, cei care stau stâlp lângã rezemati. Rezemãtorii, adicã. Cei puternici, Atlas-ii zilelor noastre, care duc pãmântul în spate si se laudã cã e prea usor.
Poetul nu ne zice, dar se întelege cã ar trebui sã evitãm sã ne trãim viata pe lângã copaci. Sã stãm singuri si drepti si sã ne infruntãm cu curaj toate încercãrile, toate himerele, toate cosmarurile, toate succesele. Ce se întâmplã însã atunci când cei puternici se lasã pe cei slabi? Când manipulatorii puternici se dau vulnerabili si cei rãniti se joacã de-a salvatorul? Nu vã grãbiti sã trageti concluzii si nici sã ridicati piatra, cãci vã spun: pentru fiecare cãutãtor de reazem existã un spãtar. Conteazã doar de ce parte a scaunului te asezi…
Alina Stepan 
Lasă un răspuns