Alina Stepan

‘what did you eat this morning, ma’am?’. Ca in fiecare dimineata, un castron de papaya cu guave si-o cafea neagra, tare si dulce. ‘Aren’t you hungry?’. Ba bine ca nu… Mi-a cumparat banane si Lay’s. Minunata combinatie, ce pot sa spun.. Dar le rod constiincioasa, caci pana la pauza de pranz mai e mult, iar dimineata e in urma, departe-hat.

O seama de interdictii: sa nu mananci de pe strada. Sa nu te speli pe dinti cu apa de la chiuveta. Sa bei din sticla. Sa arunci orice contine cuburi de gheata. Sa nu spui ‘No, thanks’ vanzatorilor ambulanti. Sa nu deschizi usa sau geamul de la masina cand Ashok coboara (prea des!!) sa plateasca tot felul de taxe de drum, caci mergem prin India rurala multe ore pe zi. Sa nu uiti sa iei pastila de malarie la aceeasi ora. Sa te speli si dezinfectezi pe maini de mai multe ori pe zi. Sa nu pui mana la ochi. Sa nu te pierzi de sofer!

Supravietuire. Sa bei 3 litri de apa pe zi, mi-a zis dr. Stanescu. Suntem 70% apa.

In mod direct, imperativul de a fi constient total de lucruri care acasa ti se par implicite iti acutizeaza pe loc modul in care te simti pe tine interior. Toate simturile sunt treze si in alerta, toate gandurile se reactiveaza si sunt analizate. Toate credintele. Toate parerile. Toate deciziile. Toate obstacolele. Toate sperantele.

In fiecare zi i se spun povesti copilului mare care sunt. Astazi, la fel: imparatul Akhbar, conducator de imperii si ziditor de palate, inventatorul propriei religii – Allah-u-Akhbar -, era foarte trist. Nici una din cele trei sotii pe care le avea – una musulmana, una hindusa si una crestina – nu ii daruia un mostenitor la tron. In timpul unei campanii, a poposit intr-o noapte la un templu in apropiere de Sikri. A visat-o pe zeita Kali, care i-a spus: Marite Akhbar, frica de a nu avea copii e chiar ceea ce sta in calea indeplinirii dorintei tale.

La scurta vreme, imparatului i s-a indeplinit dorinta, iar Sikri a devenit locul unde imparatul si-a construit capitala. Astazi, la templul din Fatehpur Sikri, in interiorul splendidei capitale mughale de secol 17, primesti un fir impletit, galben cu rosu pe care, intr-un miros ametitor de mosc si ambra si cu capul acoperit, il legi de fereastra dantelata, punandu-ti o dorinta dincolo de temeri.

In frica, la fel ca in dragoste, e suficient sa simti doar fiorul la gandul ca. Intotdeauna, ceea ce-ti doresti se afla de cealalta parte a fricii.

Am venit in India sa cresc dincolo de fricile mele.

I came to India to grow beyond my fears.

Je suis venue au l’Inde pour grandir au-dela des mes peurs.

Incep sa am mici-mari revelatii. Nu e nevoie sa te duci la  Haridwar sau Rishikesh pentru asta. E suficient sa fii in permanenta atent la ce bei si sa fii trantit dintr-o parte in alta a realitatii de mai multe ori pe zi.

Tips & tricks: uneori te simti singur. Alteori, iti esti prea mult chiar si tu insuti. Partea cea mai buna cand calatoresti de capul tau este ca ragazurile dureaza atat cat vrei tu, si uneori putin mai mult…si inca unul, ca azi sunt sfatoasa foarte, citit la iesirea de la Sikri: Don’t leave footsteps, take home memories. La Fatehpur, ca si-n viata.