Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Disclaimer: Nu, nu e un articol didactic, și nici măcar wikipedic.

Să ne trezim, dară! – sau așa ar suna, în transcriere fonetică, termenul pe care îl așteptăm diseară, căci termenul de „Revelion” vine din franceză („Réveillon”) şi înseamnă „veghe” sau „ospăţ la miezul nopţii”. De aici, tradiţia de a avea o masă bogată şi de a nu dormi în noaptea asta.

În multe surse, chiar și legătura Crăciunului cu creștinismul este pusă sub semnul întrebării. Revelionul, însă, este o sărbătoare pur păgână, pre-creștină.

La romani, sărbătoarea Revelionului semnifica închinare la zeul Ianus. Janus, sărbătorit de romani pe 1 ianuarie,  este zeul roman al începuturilor și sfârșiturilor, al alegerilor, al trecerii, al porților. el este bifron („cu două capete”) și reprezentat cu o față spre trecut și cu alta spre viitor.

Two faced gold head statue against black

Ovidiu scrie despre el:

” Zeule cu două chipuri, 
de la tine pornește anul a se scurge fără zgomot;
tu care, fără să întorci capul, vezi ceea ce nimeni altcineva nu poate zări…”

Ce legătură au toate astea cu noi? Întrebați-vă, mai bine:

…câte revelioane ați sărbătorit până acum?
…câte planuri au început cu „De la 1 ianuarie, am să….”?
…câte vise legate de noi începuturi ați zămislit în noaptea asta?
…câți oameni au gândit la fel ca noi toți legat de începutul anului?
…câte zile de luni am asimilat cu toții unui nou început?

Jung spune că oricând se descoperă un fenomen caracteristic pentru majoritatea comunităților umane, indiferent de rasă, cultură și epocă istorică, atunci acesta este o expresie a unui arhetip al inconștientului colectiv.

Trecerea timpului, un nou început, speranțe („la anul va fi mai bine”) sunt semne ale faptului că suntem umani, teleologici, optimiști. Viața nu are un sens în căutarea căruia să pornim, sensul este ceea ce construim singuri, cu fiecare pas pe care îl facem și cu fiecare an care trece.

„În cele din urmă, viața fiecărui individ este în același timp viața eternă a speciei.” (Jung)


Fructele vietilor noastre

Scriu de la Brioche Dorée, cu un ceai verde cu iasomie aburind adormitor. Oameni constiinciosi coboara de la World Class cu geanta pe umar si intorc capul sa nu-mi vada eclerul cu cafea si vitrina cu croissante. Sunt tari.

image

Oamenii se intaresc in fata tentatiilor, a vulnerabilitatilor, a pericolelor, a schimbarii, a durerii, a bucuriei, a emotiei, a altor oameni.

Cand e bine sa fii tare? Si cand – sa iti dai coaja jos? Cand – ce fruct sa devii ca sa fii de sezon, in anotimp?

Din ce in ce mai mult, cred ca m-am mutat in alta tara, caci trec zilnic numai printre nuci de cocos. Oameni duri, tari, neatinsi de nimic, pazindu-si preaplinul sau preagolul, cine stie…

Din ce in ce mai des, trec pe langa fructul cu coaja cea mai dura din lume. Fructul care nu se imbina cu nici un alt fruct, care se rostogoleste, besmetic, nici el nu stie unde.

Dati-va cojile jos, oameni buni, interiorul vostru e mai mult decat o ‘zeama’ neinteresanta care trebuie ascunsa! Suntem plini de hrana vitala, care ne face bine tuturor, insa pe care o tinem ascunsa, devalorizata sau supraevaluata. Ne-am obisnuit prea mult sa ne frecam in cojile incapatanate, paroase si tari. Ne-am obisnuit sa fim fructe de pe alte continente, si ne miram de ce ne suntem, noua insine, mereu straini. Si nu, nu e vorba de oamenii-portocala de la World Class 🙂

 

Baba Dochia și corpul astral

Postul ăsta ar putea fi pe placul unui adept new age. Sau al corporatistului în căutarea sensului personal pierdut. Sau nu, poate îi va aliena pe amândoi…sau înfrăţi pe amândoi.

Gata cu disclaimerul. Ce vreau sa spun astăzi e mai puţin polarizant decât pare la prima vedere.

Unii cred cu tărie în existenţa a şapte corpuri. Corpul fizic este cel mai aproape, cel mai familiar şi pe care îl simţim cel mai bine, şi nici nu-i de mirare. Pe măsură ce ne îndepărtăm de el, intrăm într-o zonă din ce ce mai rarefiată, mai greu de evaluat. Şi pentru că „out of sight, out of mind”, adică ce nu vedem nu există, de cele mai multe ori nu reuşim nici să le percepem, şi cu atât mai puţin să le înţelegem.

Aceiaşi oameni spun că, atunci când ne îmbolnăvim, când ajungem să simţim boala în corpul fizic, ea a trecut deja prin celelalte șase corpuri și că, dacă am fi fost mai bine instruiți, adică mai bine conectați la stările noastre altele decât fizice, am fi simțit, am fi fost alertați și am fi acționat măcar cu un nivel mai devreme. Cum puteam să facem asta?

7bodies

Meditând, făcând yoga, mergând prin parc, stând în liniște, închizând ecranele perpetuu deschise din viața noastră, visând cu ochii închiși sau deschiși, scriind în jurnal, pictând, făcând sport, colorând mandale, jucându-ne cu (sau ca…) nişte copii…într-un cuvânt, antrenându-ne emisfera dreaptă.

Ce facem noi, de fapt? Ajungem acasă praf de oboseală, de atâta atrenament al emisferei stângi (creierul gânditor, logic, raţional – cortexul prefrontal). Din creier iese fum la sfârșitul zilei, însă, paradoxal, corpul e cel mai obosit, pe când creierul e la nivel maxim de excitare, de la atâta activare perpetuă. Și corpul cade primul.

La ce semnale nu am fost atenți? Care dintre „corpuri” este afectat și cum ne-am deconectat de el?

Și nu cumva există și altfel de corpuri, valori și nevoi care ne sunt atacate de stilul de viață pe care îl ducem? Nu cumva am putea  aloca şi alte semnificaţii acestor corpuri cu denumiri exotice şi oriental-îndepărate?

Athma – Care e rostul meu aici? Ce din ce fac eu toată ziua mă ajută să mă împlinesc ca om?

Buddhi – Cine sunt eu?

Causal – Ce mă îmbogățește, ce mă înveselește, ce îmi dă sens?

Mental – Ce mă însuflețește, ce mă pasionează?

Astral – Cum arată dublul, alter ego-ul meu, ce mă completează?

Am putea sta să numărăm toate lucrurile care ne afectează măcar una dintre toate șubele astea care ne învelesc corpul fizic și care, cel puțin ca intenție originară, sunt făcute să ne păzească. Ce din ce fac într-o zi mă protejează și ce mă zdrențuiește sufletește sau mental? De ce mă tot îmbolnăvesc?

Ne urăm mecanic „Sănătate!” unii altora, gândindu-ne doar la corp. El e ultimul bastion. E ca și cum ni s-ar inunda casa și, fericiți, am striga că am scăpat de la înec, cocoțați pe o mobilă și contemplând apa de jumătate de metru din casă. E ca și cum am fi o Babă Dochie în chiloți, tremurând în frigul de martie, cu cojoacele aruncate în jurul nostru. E ca și cum ne-am fi înstrăinat iremediabil de noi înșine, lepădându-ne de tot ceea ce suntem ca oameni ne-materiali. Am devenit cu toţii nişte pui de Arghezi care, dacă nu pipăim şi urlăm „ESTE!”, nu mai credem că putem exista şi atfel.

meaning of life


			

Timpul și povestea

Mă uit la ceas pe furiș. Clientul se întrerupe, privindu-și și el ceasul. Nu mai știe unde a ramas. Oftează. Începe altă idee.

Timpul în cabinet se scurge altfel. Pentru unii, incredibil de greu, pentru că se lucrează cu sufletul lor, și uneori doare. Pentru alții, prea repede la câte sunt de spus, de împărtășit, de scos la iveală, de scăpat de bagaje emoționale cărate prea îndelung.

Dar pentru terapeut cum trece timpul? Terapeutul trăiește, în paralel, în aici-și-acum, împreună cu clientul său, și în același timp în mintea sa proprie, printre scheme, teorii, exemple, situații de viață similare.

Cum e să te uiți la ceas atunci când cineva plânge? Dar când altcineva îți spune cât de fericit a fost pentru ca acum câteva zile, pentru prima oară…? Am avut momente în care m-am uitat la ceas cu rușine, cu teamă, cu speranță că mai sunt câteva minute, cu fereală.

E crud. Dar atunci cum faci, atunci când știi că fiecare client are dreptul la cele 50 de minute standard și că, la nici zece minute după aceea, va veni altcineva care are dreptul la același timp? Timpul in terapie înseamnă viața oamenilor așezată în palma ta; aceeași palmă pe a cărei încheietură odihnește ticăitorul care te apropie de finalul întâlnirii.

De câteva luni bune, mi-am luat o clepsidră. E lucrată manual și are 50 de minute…sau 51, 52, căci maestrul meu sticlar din Ardeal nu a știut potrivi firele de nisip așa de bine încât să facă dintr-o clepsidră un ceas elvețian. Și nici nu și-a propus.

clepsidra

De câteva luni, alături de clienții mei, învăț ce înseamnă să te uiți la timp, să-l privești în față, timp de aproape o oră, și să îți potrivești povestea după ritmul lui. Respirațiile. Lacrimile. Bucuria. Ușurătatea. Tristețea. Dilemele.

Oamenii o privesc la început neincrezători: Chiar are 50 de minute? Oare îmi va fura sau îmi va da timp? De ce era nevoie de asta? Ah, ce drăguț! Apreciez că nu ne mai uităm la ceas.

Din când în când, clienții se uită pe furiș la ea, cam cum mă uitam eu la ceas înainte să o am. Acum nu mă mai uit. Acum știu că fiecare om își măsoară viața în grăunțe de nisip. Oare nu cumva, captivate de poveste, firele de nisip se vor opri să asculte?

S-a oprit clepsidra…cred că ar trebui să ne oprim și noi, îmi spune, ridicându-se. E timpul…

Liniştea începe cu un punct

silence

Vorbim. Şi vorbim. Şi vorbim. E singurul mod să umplem tăcerile! De fapt, nici nu realizăm că există un plural la „tăcere”, de parcă ar fi un singur mare bloc de granit care nici nu se ocoleşte, nici nu se sare.

Uneori tăcem de frică, de mânie, de-ngândurare, ca să ne tragem sufletul, ca să gândim, ca să simţim, ca să respirăm, ca să medităm, ca să îl privim pe celălalt, ca să ne simţim pe noi înşine. Dar tot de asta și vorbim ne-ncetat: de frică, de mânie… Mai puțin ca să ne cunoaștem, mai puțin ca să ne simțim.
Tăcerea înseamnă prea multă linişte, credem, fals. Tăcerea e o pauză stânjenită pe care facem orice ca să o umplem cu mizerii pentru că o vedem, la fel de fals, ca pe un gol. Tăcerea e un plin de sens, de intuiții care abia acum se simt, de vise care șopteau atât de încet încât nu se puteau face auzite.

Tăcerea poate însemna orice, de la dinaintea-furtunii la după-potop, de la cuvinte amânate cu nerăbdare la vorbe alungate cu zădărnicie în amânare.

De cele mai multe ori, liniştea începe cu un punct. Trăind într-o mare de virgule, sărim peste el cu privirea, ca peste o minge dezumflată.

Aud oameni care vorbesc nesfârșit despre probleme ca despre un dat imuabil. Despre probleme ca despre crize fără fund. Criza este vindecarea. Criza este locul în care oamenii se întâlnesc cu fricile lor. Singurul mod în care poţi să tinzi către neînfricare este să cunoşti natura fricii tale. O poţi cunoaşte doar dacă îţi dai voie să o întâlneşti. Și o întâlnești doar dacă taci.
Mi-e frică să tac, mi se spune. Mi-e frică de demonii liniștii din mine.

Zâmbeşte-i fricii tale! Frica însăşi devine punctul.

Haiku

haiku

Haiku. In definitia standard, inseamna doua imagini suprapuse si un text care le leaga. Haiku-urile nu vorbesc niciodata despre drame, relatii, filosofie si framantari. Sunt simple, sunt atat de simple incat par banale: flori, pasari, pietre, soare, ploaie, frunze. Aici si acum, iata simplitatea acestor poeme. Numai omul modern isi complica mintea plangandu-si trecutul si facand scenarii improbabile despre viitor. Orientalul este si se bucura ca este. Flori, pasari, pietre, soare, ploaie, frunze, om.

Dacă cineva v-ar întinde o farfurie cu cei doi biscuiți de mai jos, pe care l-ați alege? Nu citiți mai departe până nu vă mormăiți în barbă răspunsul, vă rog.

Perfectiunea - cookies

Dacă sunteți ca 66% dintre participanții unui studiu realizat de Adam Ferrier, îl veți alege pe cel din stânga. presupunem că ambii biscuiți sunt la fel de buni, mulți dintre noi îl vom alege pe cel neperfect, uman, care arată handmade, real, necosmetizat.

În termeni serioși, se numește Pratfall Effect, adică tendința de a considera o persoană mai atractivă sau mai puțin atractivă atunci când face o greșeală, în funcție de competența percepută a acestuia sau de abilitatea lui / ei de a performa bine într-un domeniu sau altul. Un individ considerat competent va fi plăcut, în medie, mai mult după ce a comis o gafă, și mai displăcut în caz contrar.

Conceptul îi aparține lui Eliot Aronson, care l-a aruncat pe piață în anii ’70 și l-a ilustrat într-un mod foarte simplu: a arătat unor studenți un film în care un candidat răspunde la o serie de întrebări. Studenții au fost împărțiți în două grupe: primei grupe i-a fost arătată doar succesiunea de întrebări şi răspunsuri, celeilalte, în plus, i-a fost arătată şi o secvenţă în care candidatul îşi varsă cafeaua în poală. Aproape în unanimitate, studenţii din grupul al doilea l-au plăcut pe candidat mai mult decât studenţii din primul grup.

Exemplele sunt multe şi pot continua. De exemplu, Jo Sylvester, psiholog la Universitatea din Wales, a observat faptul că acei candidați care au admis că au făcut și greșeli la joburile anterioare au fost considerați mai plăcuți și mai credibili.

Ok, și ce să fac eu cu asta?, veți întreba, poate. Iată un mic îndreptar posibil:

  • Să nu mai spunem la interviuri, când suntem rugați să menționăm un defect propriu, că suntem perfecționiști sau încăpățânați.
  • Să nu ne mai facem cocuri cu bucle perfect aliniate și lipte cu fixativ la nunți.
  • Să renunțăm la unghiile perfecte care nu se sterg niciodată.
  • Să nu ne asortăm compulsiv geanta și pantofii.
  • Să nu cerem de la ceilalți ceea ce nu putem oferi noi înșine.
  • Să ne dăm seama că putem fi iubiți (mai mult chiar!) dacă nu ne mai cosmetizăm slăbiciunile.
  • Să nu mai facem poze perfect spontane dar îndelung regizate.
  • Să nu mai fim atât de preocupați de imaginea noastră în ochii celorlalți. Ei, la rândul lor, nu au timp să ne observe, pentru că sunt foarte atenți la propria lor imagine în ochii nostri.

Tu ce prăjitură ai ales, pe cea din dreapta sau pe cea din stânga?

image

Umbla pe net de putin timp un articol al domnului Plesu despre ce inseamna sa fii sau sa nu fii cool. Intre noi fie vorba, e un criteriu usor futil, dar in fine. Evident, nu putea scapa misto-ul etern la adresa corporatistilor: ‘Dar să trecem şi la lucruri mai serioase. Din punctul meu de vedere, un risc major de dereglare cool este generalizarea stilului corporatist. Corporaţia mi se pare versiunea capitalistă a „gospodăriilor agricole colective“ de pe vremuri. O versiune îmbunătăţită, desigur, înnobilată, adaptată la economia de piaţă, dar condamnată şi ea, în alt plan, la standardizare: există deja o „alură“ corporatistă, un limbaj coroporatist, o disciplină corporatistă, un discurs corporatist. Aflu că există şi dansuri „de echipă“ pentru petreceri corporatiste, după cum există o concepţie unanim acceptată despre timpul liber „de calitate“, dar şi educativ (team building, mingling), despre instrucţia profesională (training), despre carieră (= reţete de succes → promovare → câştig → concediu în Dubai). Toate bune şi frumoase, dacă lucrurile n-ar risca să ducă la atenuarea tristă a persoanei, a imaginaţiei, a reflecţiei solitare, a chipului propriu. Trăim în colectiv, muncim în colectiv, ne distrăm în colectiv, idolatrizăm „echipa“, „comunicarea“, „socializarea“, comportamentul „inter- şi pro-activ“. Am scăpat de ideologia „maselor“ care „contează, în istorie, mai mult decât personalităţile“ şi am dat peste „figurile impuse“ ale solidarităţii de firmă, ale fericirii „obşteşti“, ale „gândirii pozitive“. Totul e (aproape) rezolvat! Şi totul e cool, foarte cool!’

Probabil tot unul dintre pacatele oamenilor cu badge-ul la gat (ah, asta nu mai e cool, se tine la buzunar) este ‘out of office-ul’, adica mesajul standard in care iti fericesti colegii sa iti tina locul cat timp tu te lafai. Musai vara, desigur.  ‘Dear…, during […] I shall be out of the office. Please address your message to so & so. Thank you. Good bye.’

Rezultatul? Cel putin 500 de emailuri te asteapta la sosire, asta fara sa pui la socoteala newsletterele de business la care esti abonat si nici tona de mesaje la care esti copiat si in care se spune ‘Multumesc.’; reply: ‘Cu placere. O zi buna.’ Reply: ‘Si tie.’ Ati inteles ideea. Macar 800 de scrisori, indiferent de nivelul ierarhic al corporatistului.

Iata ca a sosit timpul sa plec. O cantitate decenta de timp (doua saptamani) in care mi-e groaza de cele doua alternative total ne-sexy: sa nu ma conectez la email deloc inseamna sa petrec inca doua saptamani la intoarcere ca sa ajung la zi, in timp ce noile mesaje continua sa vina. Daca stau cu ochii in email ca sa tin pasul, ce vacanta mai e aia? In plus, baietii mei – unul mare, unul mic – ma vor arunca in bratele domnului Plesu fara preaviz (corporatistii, ei, cei fara de care lumea nu se invarte).

Rezultatul? Un experiment pe care clientii si colegii mei din lumea asta mare sper sa il inteleaga asa cum l-am gandit: eficient, rational, rezonabil, uman, realist. Imi doresc sa ajungem sa intelegem ca o minte productiva e o minte odihnita, ca multi-taskingul e o porcarie inimaginabila si iluzia eficientei de plaja este doar in capul nostru.

PS. Si nu, domnule Plesu, nu plec in Dubai.

______________________________________________

Multumesc pentru mesaj!

Sunt in vacanta intre 14-28 august. Voi fi conectata foarte putin la email in aceasta perioada si, in plus, ma astept ca accesul internet la destinatie sa nu fie foarte bun.

Daca solicitarea dvs. este urgenta si trebuie solutionata inainte de 28/08, va rog sa le contactati pe [so & so] si [so & so].

Daca doriti ca eu sa vad mesajul, va rog sa il retrimiteti dupa 28/08. Asa cum stiti din proprie experienta, dupa concediu dureaza mai mult sa faci arheologia inboxului decat sa raspunzi cu promptitudine solicitarilor primite.

Multumesc,

Alina Stepan
Managing Director, Ipsos South-East Europe

________________________________________________

shaving-face

Dintotdeauna ne-am fãlit cu diferențele dintre noi și ei. Cum, care noi? Noi, femeile și ei, bărbații. Noi avem atenție distributivă, ei se concentrează doar pe un singur lucru. Noi găsim șosetele în dulap, ei găsesc strada potrivită. Noi facem 100 de meserii, ei doar una și nu mai au timp de nimic.

Cand am simtit ca rămanem fără argumente, am chemat psihologia în ajutor. Artileria grea, adică – neuropsihologia. Corpus callosum, care unește cele două emisfere ale creierului, se pare că este mai gros la femei, ceea le permite celor două emisfere să colaboreze mai îndeaproape. De aici, așa-zisa pricepere mai mare la multi-tasking la femei, comparativ cu barbatii.

Desigur că bărbații sunt mai prezenți în academii și în politică, iar femeile mai mult la cratiță. Asta ca medie statistică, o spun repede, să nu mă linșeze intelectualele acestei țări. Si atunci de ce e dovedit ca barbatii sunt cei mai buni bucătari, iar atunci cand intră în politică, femeile se dovedesc cel puțin la fel de capabile precum partenerii lor?

E firesc să fim diferiți. Feministele deceniilor trecute între timp s-au potolit și acum militează, mai rațional, pentru normalitate în viața femeilor asuprite din lumile defavorizate. Deși, cel puțin dupa Brigid Schulte, există discrepanțe majore între bărbați și femei în societățile considerate foarte avansate din punct de vedere economic în ce privește timpul liber, zilele de concediu și implicarea in creșterea copiilor. Câteva fraze din cartea lui Brigid, pe care o recomand cu caldură (și cartea, și pagina ei de Facebook și contul de Twitter).

‘Cheia unei vieți bune este să ai timp de cele trei arene: muncă, iubire, joc.’

‘Fără o clasă socială care are timp liber, lumea nu ar fi ieșit niciodată din barbarie.’

‘Creierul bărbatului produce cu 52% mai multă serotonină decât creierul femeii.’ (deficitul de serotonină este asociat stărilor de anxietate și depresie – nota mea).

Munca a devenit centrală în viețile noastre; ea a ajuns să răspundă la întrebări precum Cine ești? sau Cum îți găsești sensul si scopul în viață?. Timpul liber a fost trivializat, pare ceva ce apreciază numai cei care vor timp pentru bârfă și shopping.’ brave man Istoric vorbind, e normal să fim diferiți. E normal ca bărbatul să nu își găsească șosetele în dulap și femeia să citească harta invers. Demult, când eram barbari (acum nu mai suntem…), femeia păzea peștera și își proteja copiii, iar bărbatul pleca la vânătoare. Asta o spun etologii, științific. Fiecare dintre ei veghea o jumătate din supraviețuirea familiei. Nu putem fi la fel. Nu ne dorim să fim la fel. Dar din când în când, să ne amintim însă că am lăsat demult în spate peșterile și că acum modul în care femeile și bărbații își îndeplinesc rolurile vine, în mare parte, din așteptările sociale ale culturii în care trăim. Cum ar spune Brigid, ‘There is no brain wiring that says: ‘Don’t do the dishes!’. Vă las acum cu Brigid, să vă mai spună câte ceva preţ de 4 minute şi ceva. Vă grăbiţi?

Articolul asta nu e un memento, si nici macar o dovada de slabiciune sau vanitate. Ci un inceput de dialog asupra unor lucruri care, uneori, raman spuse pe jumatate.

Brand Equity sau promisiunea unei curbe fericite

Am spus ca am avut un vis, mult mai prozaic decat cel al lui Martin Luther King. Un vis despre cum curbele graficelor care arata share-ul consumatorilor unui brand raman aceleasi chiar si dupa ce promotia s-a incheiat. Ce a ramas, de fapt? Un brand equity care, dupa ce ca e greu de definit, ne pune rabdarea la incercare pentru ca este precum un cozonac bun: intra multa munca, multe oua si se framanta indelung si cu rabdare, dupa care il pui la dospit. Brand equity este mixul de sentimente pe care o marca le starneste in consumator si care il determina pe acesta sa cumpere marca in mod repetat. Suna simplist, poate. Insa brand equity de fapt nu e deloc despre brand, ci despre emotia pe care marca o genereaza in consumatorul sau. „My equity is about you, my dear”, ne-ar spune pachetul de biscuiti sau telefonul sau detergentul fiecaruia dintre noi.

Tehnologie sau pasta de dinti?

Cele mai valoroase branduri la nivel mondial sunt brandurile din tehnologie; asta arata toate studiile de piata globale, ca din ce in ce mai multe branduri considerate valoroase, inovatoare, de varf, actuale etc. sunt din tehnologie, in detrimentul marcilor din zona consumer & retail. De ce? Nu de dragul tehnologiei per se, ci pentru ca tehnologia a avut un impact major asupra vietii oamenilor. Nu trebuie sa ne gandim ca « Eh, eu sunt o marca de sapun, nu ma cheama Apple sau Google ». Poate ar trebui sa ma intreb ce pot sa fac eu ca marca mea sa aduca prin fortele sale – produs, comunicare, CSR, live events – atata bucurie sau schimbare cata aduce tehnologia?

In Romania, ultimul studiul realizat de Ipsos pentru Superbrands si aparut in presa saptamana trecuta arata ca primul brand din categoria Tech apare abia pe locul 17 (Samsung). Google este pe 57, iar Apple – abia pe 117. Tech with a soul, ar putea fi mantra romaneasca. Facebook? Pe locul 6 in cultura noastra gregara. Romanul localizeaza, adapteaza, ia in stapanire. Nu suntem un popor belicos, nu cucerim frontal. Insa flexibilitatea tipic romaneasca nu poate decat sa ridice provocari interesante marketeerilor din Romania. Ati auzit de kukuruz.ro ? Dar de Mesterila? La Blouse Roumaine e deja un brand consacrat! Provocarea majora pentru branduri acum in Romania este sa reuseasca sa imbine armonios si fara sincope prestigiul unui brand recunoscut cu caldura si gradul de ‘hand-made’ din asteptarile multor consumatori.

kukuruz-1

De ce au nevoie consumatorii, pana la urma? 

Consumatorii nu vor sa auda brandurile spunandu-si povestea, ei vor ca brandurile sa preia, sa infrumuseteze si sa dea oamenilor inapoi povestile lor (Catena).

Consumatorii nu au timp de activari de brand pregatite in septembrie pentru martie anul viitor; e ca diferenta intre legume proaspete si legume la borcan. Consumatorul are nevoie de happening pentru ce se intampla cu el si ce are el nevoie aici si acum. Si da, tu ca brand trebuie sa te pregatesti din vreme, insa (1) ceea ce vede consumatorul sa fie spontan si proaspat si (2) sa nu uiti de serendipities – sa fii acolo pentru lucrurile neasteptate din jurul lui (Grolsch).

CATENA_CRAIOVA_foto 3 01 GNV_L_CMYK_white_backgr [Converted]

Global, regional sau local? Toate trei si nici una 

Mantra care a functionat atat de bine in ultimul deceniu (poate si mai mult) – « Think global, act local » incepe sa nu mai fie adevarul ultim. « Think local, act local”  este o cerinta a consumatorilor care se opune vehement tendintei de regionalizare si globalizare a marilor companii. Unele companii delisteaza branduri locale. Altele aduna decizia pentru o regiune intr-o tara coordonatoare. Altele vin catre agentiile de cercetare si spun: « Am cativa euro, vreau sa testez doua reclame venite de la regiune si sa aleg una dintre ele, care o fi mai buna. » Resemnarea ca nu poti alege ajunge si la consumator.

Romania nu e izolata de alte tari. Cu siguranta impartasim elemente comune cu alte tari din regiune, lucru care poate justifica o abordare regionala in anumite momente. Provocarea majora este insa cum sa faci lucruri relevante cu cat mai multe strategii si planuri de actiune globale, care prevad mai degraba sinergii decat customizare. Cata vreme multi romani vor continua sa creada ca “Industrial is bad, handcraft is good “, brandurile globale prezente in Romania se vor stradui sa-si mentina diferentierea in fata unor marci locale din ce in ce mai puternice.

To ROI or not to ROI? 

Se discuta mult despre ROI in ultimii ani, poate la fel de mult si de obsesiv si de fara rezolutie cum se vorbeste despre relevanta unui brand. Daca toata lumea e de acord cu ceva, este ca ROI-ul inseamna bani in buzunarul brandului, dupa ce tragi linia in P&L. Cu toate astea, daca ne uitam in advertising cel putin, sunt campanii de mentinere a awareness-ului, sunt campanii de brand equity, sunt campanii de call to action, promotionale etc. Nu toate activarile, comunicarile si campaniile pot fi masurate cu aceeasi unitate de masura sau, cel putin, nu dupa aceeasi perioada de timp. Unde e ROO (Return on Objectives) in toata povestea? A trecut si vremea in care « mediul era mesajul » ; nu mai facem « o campanie in digital », tot asa cum nu mai avem clienti care vin sa solicite un studiu de piata prin aplicarea unei anumite metodologii („Sa facem ceva cu neuromarketing, nu stiu ce, dar suna sexy.”. „Ce obiective aveti?”; „Gasim noi…”). Ceea ce conteaza e obiectivul si alegerea indicatorilor, a rezultatelor in functie de obiectiv. Exista acum in research metode de evaluare a unei campanii 360, offline-online-offline; ce e important este ca masura unei activitati sa fie agreata de la inceput, sa fie adaptata obiectivelor si sa masoare ceea ce si-a propus. Chiar daca brandul, prin natura lui, este ceva inefabil, deconstruirea lui in etape si tactici il face mai usor de controlat si masurat.

Inovarea moarte n-are 

Inovarea e un cuvant mare si greu de tradus. De multe ori, in Romania, cel putin in domeniul bunurilor de larg consum, inovatia este o adaptare a unei retete de succes din alte tari, cel putin in ce priveste produsul. Suntem insa creativi in activari, in BTL, in campanii de co-creare cu consumatorul, in interactivitate. Cat insa din ce propun agentiile pot fi sustinute de produse din ce in ce mai standardizate?

 Crestem si noi ceva?

 Haideti sa numaram brandurile lansate in ultimii 1-2 ani in Romania! Majoritatea sunt branduri de nisa, specializate, locale, lansate de fosti angajati ai corporatiilor care au invatat cum sa conduca un business in mod rational si previzibil, care insa adauga peste gandirea tip business plan o creativitate pe care, in unele situatii, nu au putut sa o aseze pe masa pana atunci.

Sunt putine companiile care, astazi, mai au timp sa isi lase brandurile sa creasca. Mandatele sunt scurte, si rezultatele vizibile pe termen scurt au devenit o prioritate pentru multi. E simplu sa demonizam multinationalele si sa ridicam in slavi, idilic, antreprizele private ale fostilor angajati din multinationale. Departe de mine ambele ganduri. Cum facem insa un mix intre puterea globala a unui brand si creativitatea unei tari considerate „de roll-out”, de implementare a unor strategii gandite altundeva?

Pe langa focus grupuri, facem din ce in ce mai mult studii in care brandurile se lasa deconstruite si recompuse de consumatori. De la discutii cu lingvisti pana la « lupte de idei » intre consumatori alesi special pentru parerile lor opuse despre anumite subiecte (ex. femininul si masculinul in bere), brandurile inteleg ca a prezenta un brand incheiat, rotund, spre cumparare si adoptie nu mai este suficient. Consumatorul simte nevoia sa contribuie, sa fie intrebat, integrat. Researchul este, din ce in ce mai mult, un Hyde Park al lumii moderne. Agentiile doar le pun la dispozitie cutia pe care sa se urce sa vorbeasca.

Online sau offline? Online SI Offline

Online-ul si offline-ul sunt doua locuri in care il gasim pe consumator. Pe acelasi consumator, in acelasi timp. Daca sunt in magazin si, in acelasi timp, accesez Virtual Cards sa vad promotiile active, sunt online sau offline? Sunt in acelasi timp in ambele locuri. Asa si brandurile: activez conform canalului, insa nu acesta imi poarta mesajul. Consumatorul nu e schizoid. Asa si brandurile trebuie sa ma lase pe mine, consumator, cu un mesaj congruent despre brandurile pe care le aleg, indiferent de modul si mediul in care interactionez cu ele.

Coda

 Sa iesim din standarde, sa intelegem o data ce inseamna „A brand for people like me” pus in toate chestionarele de tracker. Ne bucuram cum creste indicatorul asta si interpretam in cheia „am facut bine”. Ce? Pentru cine? Pana cand? Si cum arata mai binele? Pour la bonne bouche, iata mai jos trendurile identificate de Ipsos la finalul anului trecut. Nu fac selling aici, asa cum nu am facut nici la eveniment, asa ca mai mult decat o poza nu pun. Oricum am scris mult, adunat din toate gandurile si vorbele unei zile trecute in fuga ploii de vara.

busola trends