Menage à trois: marketing, psihoterapie, literatură

shaving-face

Dintotdeauna ne-am fãlit cu diferențele dintre noi și ei. Cum, care noi? Noi, femeile și ei, bărbații. Noi avem atenție distributivă, ei se concentrează doar pe un singur lucru. Noi găsim șosetele în dulap, ei găsesc strada potrivită. Noi facem 100 de meserii, ei doar una și nu mai au timp de nimic.

Cand am simtit ca rămanem fără argumente, am chemat psihologia în ajutor. Artileria grea, adică – neuropsihologia. Corpus callosum, care unește cele două emisfere ale creierului, se pare că este mai gros la femei, ceea le permite celor două emisfere să colaboreze mai îndeaproape. De aici, așa-zisa pricepere mai mare la multi-tasking la femei, comparativ cu barbatii.

Desigur că bărbații sunt mai prezenți în academii și în politică, iar femeile mai mult la cratiță. Asta ca medie statistică, o spun repede, să nu mă linșeze intelectualele acestei țări. Si atunci de ce e dovedit ca barbatii sunt cei mai buni bucătari, iar atunci cand intră în politică, femeile se dovedesc cel puțin la fel de capabile precum partenerii lor?

E firesc să fim diferiți. Feministele deceniilor trecute între timp s-au potolit și acum militează, mai rațional, pentru normalitate în viața femeilor asuprite din lumile defavorizate. Deși, cel puțin dupa Brigid Schulte, există discrepanțe majore între bărbați și femei în societățile considerate foarte avansate din punct de vedere economic în ce privește timpul liber, zilele de concediu și implicarea in creșterea copiilor. Câteva fraze din cartea lui Brigid, pe care o recomand cu caldură (și cartea, și pagina ei de Facebook și contul de Twitter).

‘Cheia unei vieți bune este să ai timp de cele trei arene: muncă, iubire, joc.’

‘Fără o clasă socială care are timp liber, lumea nu ar fi ieșit niciodată din barbarie.’

‘Creierul bărbatului produce cu 52% mai multă serotonină decât creierul femeii.’ (deficitul de serotonină este asociat stărilor de anxietate și depresie – nota mea).

‘Munca a devenit centrală în viețile noastre; ea a ajuns să răspundă la întrebări precum Cine ești? sau Cum îți găsești sensul si scopul în viață?. Timpul liber a fost trivializat, pare ceva ce apreciază numai cei care vor timp pentru bârfă și shopping.’ brave man Istoric vorbind, e normal să fim diferiți. E normal ca bărbatul să nu își găsească șosetele în dulap și femeia să citească harta invers. Demult, când eram barbari (acum nu mai suntem…), femeia păzea peștera și își proteja copiii, iar bărbatul pleca la vânătoare. Asta o spun etologii, științific. Fiecare dintre ei veghea o jumătate din supraviețuirea familiei. Nu putem fi la fel. Nu ne dorim să fim la fel. Dar din când în când, să ne amintim însă că am lăsat demult în spate peșterile și că acum modul în care femeile și bărbații își îndeplinesc rolurile vine, în mare parte, din așteptările sociale ale culturii în care trăim. Cum ar spune Brigid, ‘There is no brain wiring that says: ‘Don’t do the dishes!’. Vă las acum cu Brigid, să vă mai spună câte ceva preţ de 4 minute şi ceva. Vă grăbiţi?

Articolul asta nu e un memento, si nici macar o dovada de slabiciune sau vanitate. Ci un inceput de dialog asupra unor lucruri care, uneori, raman spuse pe jumatate.

Brand Equity sau promisiunea unei curbe fericite

Am spus ca am avut un vis, mult mai prozaic decat cel al lui Martin Luther King. Un vis despre cum curbele graficelor care arata share-ul consumatorilor unui brand raman aceleasi chiar si dupa ce promotia s-a incheiat. Ce a ramas, de fapt? Un brand equity care, dupa ce ca e greu de definit, ne pune rabdarea la incercare pentru ca este precum un cozonac bun: intra multa munca, multe oua si se framanta indelung si cu rabdare, dupa care il pui la dospit. Brand equity este mixul de sentimente pe care o marca le starneste in consumator si care il determina pe acesta sa cumpere marca in mod repetat. Suna simplist, poate. Insa brand equity de fapt nu e deloc despre brand, ci despre emotia pe care marca o genereaza in consumatorul sau. „My equity is about you, my dear”, ne-ar spune pachetul de biscuiti sau telefonul sau detergentul fiecaruia dintre noi.

Tehnologie sau pasta de dinti?

Cele mai valoroase branduri la nivel mondial sunt brandurile din tehnologie; asta arata toate studiile de piata globale, ca din ce in ce mai multe branduri considerate valoroase, inovatoare, de varf, actuale etc. sunt din tehnologie, in detrimentul marcilor din zona consumer & retail. De ce? Nu de dragul tehnologiei per se, ci pentru ca tehnologia a avut un impact major asupra vietii oamenilor. Nu trebuie sa ne gandim ca « Eh, eu sunt o marca de sapun, nu ma cheama Apple sau Google ». Poate ar trebui sa ma intreb ce pot sa fac eu ca marca mea sa aduca prin fortele sale – produs, comunicare, CSR, live events – atata bucurie sau schimbare cata aduce tehnologia?

In Romania, ultimul studiul realizat de Ipsos pentru Superbrands si aparut in presa saptamana trecuta arata ca primul brand din categoria Tech apare abia pe locul 17 (Samsung). Google este pe 57, iar Apple – abia pe 117. Tech with a soul, ar putea fi mantra romaneasca. Facebook? Pe locul 6 in cultura noastra gregara. Romanul localizeaza, adapteaza, ia in stapanire. Nu suntem un popor belicos, nu cucerim frontal. Insa flexibilitatea tipic romaneasca nu poate decat sa ridice provocari interesante marketeerilor din Romania. Ati auzit de kukuruz.ro ? Dar de Mesterila? La Blouse Roumaine e deja un brand consacrat! Provocarea majora pentru branduri acum in Romania este sa reuseasca sa imbine armonios si fara sincope prestigiul unui brand recunoscut cu caldura si gradul de ‘hand-made’ din asteptarile multor consumatori.

kukuruz-1

De ce au nevoie consumatorii, pana la urma? 

Consumatorii nu vor sa auda brandurile spunandu-si povestea, ei vor ca brandurile sa preia, sa infrumuseteze si sa dea oamenilor inapoi povestile lor (Catena).

Consumatorii nu au timp de activari de brand pregatite in septembrie pentru martie anul viitor; e ca diferenta intre legume proaspete si legume la borcan. Consumatorul are nevoie de happening pentru ce se intampla cu el si ce are el nevoie aici si acum. Si da, tu ca brand trebuie sa te pregatesti din vreme, insa (1) ceea ce vede consumatorul sa fie spontan si proaspat si (2) sa nu uiti de serendipities – sa fii acolo pentru lucrurile neasteptate din jurul lui (Grolsch).

CATENA_CRAIOVA_foto 3 01 GNV_L_CMYK_white_backgr [Converted]

Global, regional sau local? Toate trei si nici una 

Mantra care a functionat atat de bine in ultimul deceniu (poate si mai mult) – « Think global, act local » incepe sa nu mai fie adevarul ultim. « Think local, act local”  este o cerinta a consumatorilor care se opune vehement tendintei de regionalizare si globalizare a marilor companii. Unele companii delisteaza branduri locale. Altele aduna decizia pentru o regiune intr-o tara coordonatoare. Altele vin catre agentiile de cercetare si spun: « Am cativa euro, vreau sa testez doua reclame venite de la regiune si sa aleg una dintre ele, care o fi mai buna. » Resemnarea ca nu poti alege ajunge si la consumator.

Romania nu e izolata de alte tari. Cu siguranta impartasim elemente comune cu alte tari din regiune, lucru care poate justifica o abordare regionala in anumite momente. Provocarea majora este insa cum sa faci lucruri relevante cu cat mai multe strategii si planuri de actiune globale, care prevad mai degraba sinergii decat customizare. Cata vreme multi romani vor continua sa creada ca “Industrial is bad, handcraft is good “, brandurile globale prezente in Romania se vor stradui sa-si mentina diferentierea in fata unor marci locale din ce in ce mai puternice.

To ROI or not to ROI? 

Se discuta mult despre ROI in ultimii ani, poate la fel de mult si de obsesiv si de fara rezolutie cum se vorbeste despre relevanta unui brand. Daca toata lumea e de acord cu ceva, este ca ROI-ul inseamna bani in buzunarul brandului, dupa ce tragi linia in P&L. Cu toate astea, daca ne uitam in advertising cel putin, sunt campanii de mentinere a awareness-ului, sunt campanii de brand equity, sunt campanii de call to action, promotionale etc. Nu toate activarile, comunicarile si campaniile pot fi masurate cu aceeasi unitate de masura sau, cel putin, nu dupa aceeasi perioada de timp. Unde e ROO (Return on Objectives) in toata povestea? A trecut si vremea in care « mediul era mesajul » ; nu mai facem « o campanie in digital », tot asa cum nu mai avem clienti care vin sa solicite un studiu de piata prin aplicarea unei anumite metodologii („Sa facem ceva cu neuromarketing, nu stiu ce, dar suna sexy.”. „Ce obiective aveti?”; „Gasim noi…”). Ceea ce conteaza e obiectivul si alegerea indicatorilor, a rezultatelor in functie de obiectiv. Exista acum in research metode de evaluare a unei campanii 360, offline-online-offline; ce e important este ca masura unei activitati sa fie agreata de la inceput, sa fie adaptata obiectivelor si sa masoare ceea ce si-a propus. Chiar daca brandul, prin natura lui, este ceva inefabil, deconstruirea lui in etape si tactici il face mai usor de controlat si masurat.

Inovarea moarte n-are 

Inovarea e un cuvant mare si greu de tradus. De multe ori, in Romania, cel putin in domeniul bunurilor de larg consum, inovatia este o adaptare a unei retete de succes din alte tari, cel putin in ce priveste produsul. Suntem insa creativi in activari, in BTL, in campanii de co-creare cu consumatorul, in interactivitate. Cat insa din ce propun agentiile pot fi sustinute de produse din ce in ce mai standardizate?

 Crestem si noi ceva?

 Haideti sa numaram brandurile lansate in ultimii 1-2 ani in Romania! Majoritatea sunt branduri de nisa, specializate, locale, lansate de fosti angajati ai corporatiilor care au invatat cum sa conduca un business in mod rational si previzibil, care insa adauga peste gandirea tip business plan o creativitate pe care, in unele situatii, nu au putut sa o aseze pe masa pana atunci.

Sunt putine companiile care, astazi, mai au timp sa isi lase brandurile sa creasca. Mandatele sunt scurte, si rezultatele vizibile pe termen scurt au devenit o prioritate pentru multi. E simplu sa demonizam multinationalele si sa ridicam in slavi, idilic, antreprizele private ale fostilor angajati din multinationale. Departe de mine ambele ganduri. Cum facem insa un mix intre puterea globala a unui brand si creativitatea unei tari considerate „de roll-out”, de implementare a unor strategii gandite altundeva?

Pe langa focus grupuri, facem din ce in ce mai mult studii in care brandurile se lasa deconstruite si recompuse de consumatori. De la discutii cu lingvisti pana la « lupte de idei » intre consumatori alesi special pentru parerile lor opuse despre anumite subiecte (ex. femininul si masculinul in bere), brandurile inteleg ca a prezenta un brand incheiat, rotund, spre cumparare si adoptie nu mai este suficient. Consumatorul simte nevoia sa contribuie, sa fie intrebat, integrat. Researchul este, din ce in ce mai mult, un Hyde Park al lumii moderne. Agentiile doar le pun la dispozitie cutia pe care sa se urce sa vorbeasca.

Online sau offline? Online SI Offline

Online-ul si offline-ul sunt doua locuri in care il gasim pe consumator. Pe acelasi consumator, in acelasi timp. Daca sunt in magazin si, in acelasi timp, accesez Virtual Cards sa vad promotiile active, sunt online sau offline? Sunt in acelasi timp in ambele locuri. Asa si brandurile: activez conform canalului, insa nu acesta imi poarta mesajul. Consumatorul nu e schizoid. Asa si brandurile trebuie sa ma lase pe mine, consumator, cu un mesaj congruent despre brandurile pe care le aleg, indiferent de modul si mediul in care interactionez cu ele.

Coda

 Sa iesim din standarde, sa intelegem o data ce inseamna „A brand for people like me” pus in toate chestionarele de tracker. Ne bucuram cum creste indicatorul asta si interpretam in cheia „am facut bine”. Ce? Pentru cine? Pana cand? Si cum arata mai binele? Pour la bonne bouche, iata mai jos trendurile identificate de Ipsos la finalul anului trecut. Nu fac selling aici, asa cum nu am facut nici la eveniment, asa ca mai mult decat o poza nu pun. Oricum am scris mult, adunat din toate gandurile si vorbele unei zile trecute in fuga ploii de vara.

busola trends

– Ah, ce bine ca am cinci minute! Ia sa vad ce s-a mai intamplat pe Facebook!

– Uh, am scapat mai devreme! Sa ma intind repede si apoi ma apuc de treaba!

– Nu mi-am imaginat ca o sa-mi ramana timp sa beau repede o cafea!

Ihim. Zilnic o comitem asa. Zambim vinovat pe sub mustata ca am reusit sa pacalim timpul. Neah. El ne-a pacalit pe noi.

Sunt prea multe interjectii pana acum? E intentionat. Si este pentru ca a folosi interjectii in loc de cuvinte seamana cu a ne pacali cu pauze chinuite, scurte si furate in loc de a gasi spatiu in programul zilnic pentru ceea ce e de drept al nostru.

take a break

Sfanta Pauza, caci despre ea e vorba, nu e ceva ce se fura. Nu e un loc rusinos in care te furisezi sa nu te vada lumea. E un spatiu castigat in ordinea fireasca a zilei. Planific-o! Haide, raspunde-mi iritat: „Cum sa planific ceea ce e de drept al meu? Planific destul to-do list-uri si aplic matricea lui Covey, dansand mai mult sau mai putin stangaci printre importante si urgente. De ce as mai planifica si ceea ce ramane, atat de putinul timp care ramane?”

Pentru ca, neplanificat, nu iti va mai ramane deloc. Pentru ca urgentele neimportante invadeza tot spatiul, ca o miere insidioasa si deloc dulce care sfarseste prin a te paraliza cu totul in panza ei cleioasa.

Cinci lucruri:

1. pune ceea ce iti place sa faci in calendar, alaturi de lucrurile importante.

2. fugi de iluzia ca 15 minute furate ‘fara program’ iti pot oferi ceva valoros. Nu o sa te simti decat si mai haituit.

3. imparte ceea ce iti place sa faci pe parcursul unei saptamani. A face in fiecare zi, pe langa jobul zilnic, si jogging, si o lectie de spaniola, si 30 de pagini din cartea preferata te vor lasa epuizat la finalul zilei, fara o satisfactie reala.

4. chiar daca poti castiga, rational si pe hartie, 20 de minute daca sari peste pranz, in fapt pierzi 20 de minute in care sistemul tau 1 (da, acela responsabil de fight-flight-freeze si de reactii emotionale, spontane) ar fi putut sa preia temporar comanda de la sistemul 2, rational, calculat, dar total epuizat.

5. s-a dovedit stiintific (pot sa vin si cu bibliografie) ca pauzele gandite si cu cap luate reusesc sa ne faca sa ne intoarcem cu idei si mai energizati la treaba careia pana atunci nu reuseam sa-i dam de cap.

Pauza nu e un tricou murdar pe care sa-l ascunzi in cosul cu rufe. E o lenjerie de lux de purtata cu mandrie. Pe dedesubt, desigur :). Dar zambetul tau cand stii ce porti? Priceless.

Poate mai inchegat si mai solid decat triunghiul conjugal e triunghiul format din trei roluri pe care cu totii, poate, le-am jucat pe rand in viata noastra. Un triunghi echilateral dar departe de a fi echidistant, care promite senzatii de zeci de ori mai tari decat orice confrate de-al lui, indiferent de forma si culoare.

V-ati indragostit de teorema lui Pitagora? De regula laturii opuse unghiului de 30 de grade? Ntzzz! Triunghiul filmului politist care se intampla zilnic in vietile fiecaruia dintre noi e infinit mai complex si scapa oricaror leme.

Gandit de Karpman in 1968, cele trei roluri sunt distribuite pe principiul ‘cine se aseamana se aduna’. Astfel, Victima nu e chiar atat de neajutorata pe cat pare, Salvatorul nu ajuta cu adevarat, iat Calaul nu prea are un motiv reala de a sari pe Victima. Fiecare, de fapt, ii ofera celuilalt ceea ce are nevoie. In acelasi timp insa, sau poate in primul rand, isi ofera lui insusi ce ii lipseste.

image

De curand, am vazut o noua reeditare a jocului, in care Victima, strigand dupa ajutor si neprimindu-l, a facut cel mai natural lucru cu putinta – in economia bolnava a acestui schimb, desigur – si anume a incercat sa il convinga pe Salvatorul care nu a vrut sa se lase atras in joc ca, de fapt, daca nu intervine, e si el la randul lui o Victima potentiala a aceluiasi Calau. Un joc magistral jucat, doar ca fara succes caci, o data ce recunosti scenariul, poti sa refuzi rolul in care esti distribuit.

Colegul care se vaita zilnic ca il dor picioarele, incat ajunge Calaul departamentului? Sotia care te salveaza impotriva vointei tale de la prea multa munca pe care o depui? Enervantul care isi cauta pedeapsa chinuind pe altii? Jucam rolul care ne indeplineste o nevoie adanca, emotionala, irezistibila. Victima are nevoie de atentie, fie chiar si negativa. Calaul – de o razbunare impotriva propriei umiliri. Salvatorul cauta iubirea, recompensa, recunoasterea. Unul fara altul nu exista. Si ii vezi, tarandu-se unul de altul, legati cu lanturi nevazute, chinuindu-se si salvandu-se reciproc si continuand sa isi valideze unul altuia existenta prin rolul pe care il joaca. Si e firesc, aproape eliberator sa ne intrebam:

Cine esti tu, atunci cand nu te plangi?

Ce insemni, atunci cand nu nu chinui pe cineva?

Cine mai esti cand ai scos haina de pompier de serviciu?

Tpti astia trei sunt tare tristi si previzibili. Dar fara sa isi joace piesa, nu ar mai fi nimic.

Nu pot sã traduc poezia asta, desi are cuvinte atât de simple. V-o recit cu intonatie si-apoi vã spun ce-a vrut sã zicã poetul, bine?

image

‘There are two kinds of people on earth today,

Just two kinds of people, no more, I say.

Not the good and the bad, for ‘tis well understood

That the good are half-bad and the bad are half-good.

No! The two kinds of people on Earth I mean

Are the people who lift and the people who lean.

There are two kinds of people, no more, I say.

Not the sinner and saint, for it’s well understood,

The good are half bad and the bad are half good…

No; the two kinds of people on earth I mean,

Are the people who lift and the people who lean.’ (Ella Wheeler Wilcox)

Psihologii vorbesc despre personalitãtile dependente, despre personalitãtile-scai, despre personalitãtile care au nevoie de ceilalti pentru cã nu se stiu baza pe ei însisi. Poezia asta îi numeste ‘the people who lean’, cei care îsi trãiesc viata rezemati de ceilalti.

Mai sunt si alti oameni: cei care ridicã, cei care stau stâlp lângã rezemati. Rezemãtorii, adicã. Cei puternici, Atlas-ii zilelor noastre, care duc pãmântul în spate si se laudã cã e prea usor.

Poetul nu ne zice, dar se întelege cã ar trebui sã evitãm sã ne trãim viata pe lângã copaci. Sã stãm singuri si drepti si sã ne infruntãm cu curaj toate încercãrile, toate himerele, toate cosmarurile, toate succesele. Ce se întâmplã însã atunci când cei puternici se lasã pe cei slabi? Când manipulatorii puternici se dau vulnerabili si cei rãniti se joacã de-a salvatorul? Nu vã grãbiti sã trageti concluzii si nici sã ridicati piatra, cãci vã spun: pentru fiecare cãutãtor de reazem existã un spãtar. Conteazã doar de ce parte a scaunului te asezi…

Text & Sext

Acum câteva săptămâni, Durex a făcut public un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Durham University, coordonată de Dr. Mark McCormack. Titlul? Care (mai) e rolul tehnologiei smartphone în relaţiile noastre erotice şi sentimentale.

sex and smartphones

30 de cupluri din UK au fost intervievate în februarie 2015 cu privire la beneficiile şi dezavantajele tehnologiei în cuplu: este pozitiv faptul că ne putem suna şi da un sms scurt în timpul zilei, ca să ne reamintim că ne iubim şi să stabilim detaliile pentru cina romantică de sâmbătă seara. Nu mai e aşa de sexy că ne cărăm cu telefoanele în pat, sau stăm unul în faţa celuilalt la restaurant în aceeaşi sâmbătă romantică, conectaţi cu cei cinci sute de prieteni (Gunther Grass tocmai ce zicea că, dacă ai 500 de prieteni, nu prea ai niciunul..) mai degrabă decât cu iubirea vieţii noastre.

Pozitive

Pentru unii, smartphone-ul a reprezentat însăşi fundaţia relaţiei, mai ales la început, când sutele de sms-uri pe zi au ajutat la clădirea şi menţinerea magiei în momentele dintre întâlniri. Majoritatea participanţilor a spus că, pe măsură ce relaţia avansa şi se maturiza, telefoanele erau utilizate din ce în ce mai puţin. „Îi trimit câte un mesaj de câteva ori pe zi, ca să văd dacă e bine şi să ştie că mă gândesc la ea”, spune un tip de 22 de ani.

Aparent, telefoanele mobile sunt o sursă inepuizabilă de subiecte de conversaţie, căci „cât de mult poţi să vorbeşti despre viaţa ta şi despre ce faci zi de zi?” se întreba, naiv, acelaşi tip.

În ce mod încurcă tehnologia viaţa sexuală a cuplurilor?, s-a întrebat, îngrijorat, Durex, comandând și sposorizând acest studiu. Well..nu prea o încurcă, arată studiul, dacă privim jumătatea plină a paharului. Și, de fapt, în multe situații o ajută: poze și filmulețe ca preambul al unei relații încă neavansate, inspirație de pe YouTube, aluzii, încercări timide, puse la adăpostul unui refuz face-to-face. Cuplurile mai tinere merg un pas și mai departe: tehnologia le oferă oportunități pentru experimentarea sexului virtual atunci când sunt departe unul de celălalt sau pentru a-și îmbunătăți tehnica, filmându-se.

Negative

Cam atât cu părțile pozitive. O participantă a spus că telefonul mobil al partenerului este o „ea” care stă mereu între ei, Un altul – că smartphone-urile fac ca lumea tentațiilor și posibilitatea de a înșela cresc exponențial atunci când ai lumea și toate femeile / toți bărbații – la picioare. Apoi, aplicațiile – mii și mii, gratuite și pe bani, pentru lucruri de care nici nu știai că ai nevoie și fără de care erai, probabil, la fel de fericit. „O ţin pe prietena mea în braţe şi în acelaşi timp mă joc pe telefon.”; „Stăm amândoi în pat şi fiecare e cu nasul în telefonul propriu”.

Durex are totuşi de ce se îngrijora: de multe ori, momentele în care cuplurile fac dragoste sunt fie amânate, fie întârziate, fie anulate de tot. Partenerii nu mai observă semnalele erotice ale celuilalt, sunt prea atraşi de jocuri şi notificări, uneori îşi ascund oboseala, teama de rutină sau plictisul în spatele micului ecran (nu, asta nu mai e sintagma pentru televizor!) sau, atunci când se duc în pat, s-a făcut atât de târziu, încât…„Îl fac să aştepte până am terminat cu update-urile, dar tot mă culc cu el după aceea.”

Strategii

O grămadă, cele mai multe nu suficient de puternice: telefonul interzis în dormitor, dezinstalarea unor aplicaţii, un NU hotărât telefonului la masă sau la întâlnirile cu prietenii. „O dată, i-am trimis prietenei mele un sms cu textul: „Hei, sunt aici!”. Eram amândoi la restaurant şi ea era pe Facebook, ca şi cum eu n-aş fi fost acolo.”

Soluţia? Să renunţăm la ele? Nu. Să ne lăsăm cotropiţi de ele? Nu. Să le mai închidem din când în când, şi să ne luptăm cu ideea că se schimbă lumea în cele două ore când reînvăţăm să trăim analog. Era nevoie de studiul ăsta ca să aflăm lucruri pe care le trăim deja? Probabil că nu. Dar dacă ar fi aibă un merit, este că ne atrage atenţia asupra unui lucru care e atât de sub nasul nostru, încât nu îl mai vedem: ne trece viaţa, fraţilor, cu nasul în butoane, si vânzările de prezervative scad, şi am pierdut demult iluzia controlului. Turn off to turn on for a while, shall we, dear digital natives?

‘E mai usor de dezintegrat o prejudecatã decât un atom’, avertiza Einstein.

heads

Not long ago, I was saying that by the end of the year I will respond to the most frequent three questions I hear in my therapy office. About the first one („Why am I the one who has to change?”) I wrote quite recently.

Today we move on to the next one. Talking about one’s feelings – and how can it help?

I meet a lot of people saying:  I do not need to talk to a therapist. I can as well confess to a friend, s/he can give me good advice, and, moreover, I do not have to pay him/her for listening to me. What’s more, it’s easier for me to talk to a person I know. Is this correct? Yes and no.

It’s true that any close person can be a valuable resource in the therapeutic process. You meet your therapist one hour per week, whilst a close friend will accompany you for a longer period of time. I always encourage my clients* to discuss with their close ones some of the things we talk about in my office, if they consider it useful. In this way, they can benefit of an enlarged support in their effort of change.

However, this is not enough. What is the benefit to discuss with a therapist? What is the purpose of a weekly 50 minutes meeting to ask for a paid qualified support? What’s the use of talking?

Below are five of the benefits:

  1. Talking orders one’s mind. Thinking is like a playful child, always restless, always inconsistent. Similar to writing, talking forces the thought to become more disciplined, to get shape, to be firmly contoured. And, more importantly, to have a logic that lets all imperfections and all wounds be seen, as without this lucid look no healing is ever possible.
  2. Talking gets information from all the hide & seek places. I have witnessed many times small revelations such as: “Wait, it’s only now that, by saying this to you, I realize that actually…” and “It’s strange, I have never thought about this before!” Talking has the merit of making us more aware about our thoughts.
  3. The therapist is trained to identify dysfunctional thinking and reaction patterns. The therapist is not any kind of listener. Unlike a close friend, the therapist has ‘secret little boxes’, obtained throughout the long training years, in which life stories, frustrations, and failures lay carefully and exhibit their ties: weak, vulnerable, solid, dishonest, authentic…
  4. The therapist does not provide advice. S/he is a ‘benevolent mirror’ reflecting back, in a more distilled way, what she has captured from the client. Friends, colleagues or relatives give advices; they are sometimes experts on how we should be living our lives. Therapists refrain themselves from doing this. Who am I to take the arrogance to tell you how you should be living your life? The psychotherapist is like a trainer for an athlete: he can give him the water and the towel and will encourage him constantly, but he will never perform in his place. Some clients feel disappointed about it: what, I come here and you do not tell me what to do? What kind of a therapist are you? I am a therapist that trusts you to find the solution in yourself, with my help. I am a therapist that respects you enough as not to dictate how you should live your life.
  5. The therapist is bound by oath (similar to the Hippocrates’ oath for medical services) to keep full confidentiality on the things disclosed in her office. She provides full confidentiality for the souls that open up in her palm, hoping to heal themselves.

_________________________

*I will refer to the client-patient difference in another post.

Note. I do not think there is a picture that can better illustrate this post than Mind Essence’s own logo. It has been created in Brasil by a talented artist, Jonas Mateus and skillfully edited by Mihai Vasilescu (enhance-solutions.ro). The logo says: we are empathic, me and my client, we look the same direction and work together to solve the issues. However, we will always be different from each other and that is a good thing because, when therapy ends, the client continues his life journey. It is a good thing because the therapist cannot live all the existences of the people that share their lives with him.

equilibrium and locus of control

  1. Because it is an illusion to think that you can determine the others to make a change for you.
  2. Because changing the others is a more or less subtle manner of manipulation.
  3. Not doing anything hoping the change will come from the other one, can only postpone a beneficial change.
  4. Because it is the only thing you can do, besides waiting endlessly for the rescue to come from outside of you.
  5. Because you can transform the things the way to want them to change.
  6. Because you, human being, are a fighter and a conqueror of unknown territories.
  7. Because only you know what you really want.
  8. Because the one sitting next to you can start his own change, just by seeing your courage to change yourself.
  9. Because one of the greatest illusions of mankind is to believe that, whilst people stop and think, time is waiting for them to make a decision.
  10. Simply because you can.

Stimulii supernormali

Totul a început cu Big Mac. Sau poate sandvișul ăsta pe care abia reușești să-l muști e doar un efect. Mai mult e mai bun, se zice. Și totuși unde duce suprastimularea? Cât de mult e prea mult pentru creierele noastre arse de ecrane, asurzite de reclame și orbite de neoane?

Un stimul supernormal este definit ca un stimul care cere un răspuns mai puternic decât stimulul al cărui răspuns a fost creat să fie. Definiția asta a dat-o Nikolaas Tinbergen, etolog, laureat Nobel. Pentru a-şi testa ipoteza, Tinbergen a creat stimuli artificiali şi a măsurat răspunsurile:

– păsările s-au aşezat mai degrabă pe ouăle mari, puternic colorate, de plastic, decât pe ouăle lor mici, de culoare pală
– fluturii femele din carton, cu aripile viu colorate, au atras mai multi fluturi masculi decât femelele adevărate.
– modelele de carton, cu înotătoarele mai roşii, au fost mai atacate de peştii masculi decât oponenţii lor reali.

Peştii, fluturii, păsările au acţionat instinctual, fără să aibă timp să reflecteze. Noi, oamenii, presaţi de timp, de decizie, de goana prin zi, cât timp avem să gândim înainte de a acţiona? Cum arată superstimulii noştri?

Junk food

Trebuie să mâncăm. Nu mai avem timp să gătim. De la McDo miroase de la trei staţii distanţă. Yummy! fast-food-ul este potenţat să trezească un răspuns mai puternic decât stimulul iniţial. Foamea mea nu mai este doar foamea mea. Este foame „cu pohtă amestecată”, care mă face să mănânc mai mult şi mai des decât îmi trebuie.

donuts

Televizorul şi jocurile video

Vine de la serviciu. Mănâncă, se spală, se urcă în pat cu tableta în braţe. Trec trei ore. Adoarme. Nu ne putem lupta cu asta. Mai degrabă, învinşi, gamificăm restul vieţii noastre, ca să aibă o şansă de a nu trece neobservată.

candy crush cocaine

Pornografia

Probabil cel mai controversat dintre toţi stimulii supradimensionaţi. Ne schimbă gusturile în materie şi, deoarece realitatea devine din ce în ce mai ternă (studiile arată că în cuplurile stabile se face dragoste de 3 ori pe lună, în medie, faţă de 5 ori pe lună în urmă cu 10 ani), pornografia este o sursă constantă de dopamină. Fericire-per-view, adică, să nu uităm că suntem vii. Problema e că dopamina nu ne lasă să găsim, ci doar să fim într-o permanentă, fără de sfârşit căutare.

sex-shop

Internetul

S-a vorbit mult despre FOMO (Fear of Missing Out) şi poate am să scriu şi eu cândva aici despre sentimentul că orice s-ar întâmpla în viaţa reală, esenţialul este pe Facebook. Sau pe Youtube. Sau pe Pinterest. Sau oriunde altundeva.

fomo

Ce să facem? Moderaţie. Conştienţă de sine. Mini-perioade sabatice. Control. Suport terapeutic. Pentru că – nu-i aşa? – cine nu se mişcă nu are cum să-şi observe lanţurile.

Creierul nostru reptilian îşi spune cuvântul. Iată aici o bandă desenată care explică de ce funcţionăm aşa.