Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Timpul și povestea


Mă uit la ceas pe furiș. Clientul se întrerupe, privindu-și și el ceasul. Nu mai știe unde a ramas. Oftează. Începe altă idee.

Timpul în cabinet se scurge altfel. Pentru unii, incredibil de greu, pentru că se lucrează cu sufletul lor, și uneori doare. Pentru alții, prea repede la câte sunt de spus, de împărtășit, de scos la iveală, de scăpat de bagaje emoționale cărate prea îndelung.

Dar pentru terapeut cum trece timpul? Terapeutul trăiește, în paralel, în aici-și-acum, împreună cu clientul său, și în același timp în mintea sa proprie, printre scheme, teorii, exemple, situații de viață similare.

Cum e să te uiți la ceas atunci când cineva plânge? Dar când altcineva îți spune cât de fericit a fost pentru ca acum câteva zile, pentru prima oară…? Am avut momente în care m-am uitat la ceas cu rușine, cu teamă, cu speranță că mai sunt câteva minute, cu fereală.

E crud. Dar atunci cum faci, atunci când știi că fiecare client are dreptul la cele 50 de minute standard și că, la nici zece minute după aceea, va veni altcineva care are dreptul la același timp? Timpul in terapie înseamnă viața oamenilor așezată în palma ta; aceeași palmă pe a cărei încheietură odihnește ticăitorul care te apropie de finalul întâlnirii.

De câteva luni bune, mi-am luat o clepsidră. E lucrată manual și are 50 de minute…sau 51, 52, căci maestrul meu sticlar din Ardeal nu a știut potrivi firele de nisip așa de bine încât să facă dintr-o clepsidră un ceas elvețian. Și nici nu și-a propus.

clepsidra

De câteva luni, alături de clienții mei, învăț ce înseamnă să te uiți la timp, să-l privești în față, timp de aproape o oră, și să îți potrivești povestea după ritmul lui. Respirațiile. Lacrimile. Bucuria. Ușurătatea. Tristețea. Dilemele.

Oamenii o privesc la început neincrezători: Chiar are 50 de minute? Oare îmi va fura sau îmi va da timp? De ce era nevoie de asta? Ah, ce drăguț! Apreciez că nu ne mai uităm la ceas.

Din când în când, clienții se uită pe furiș la ea, cam cum mă uitam eu la ceas înainte să o am. Acum nu mă mai uit. Acum știu că fiecare om își măsoară viața în grăunțe de nisip. Oare nu cumva, captivate de poveste, firele de nisip se vor opri să asculte?

S-a oprit clepsidra…cred că ar trebui să ne oprim și noi, îmi spune, ridicându-se. E timpul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: