Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Liniştea începe cu un punct


silence

Vorbim. Şi vorbim. Şi vorbim. E singurul mod să umplem tăcerile! De fapt, nici nu realizăm că există un plural la „tăcere”, de parcă ar fi un singur mare bloc de granit care nici nu se ocoleşte, nici nu se sare.

Uneori tăcem de frică, de mânie, de-ngândurare, ca să ne tragem sufletul, ca să gândim, ca să simţim, ca să respirăm, ca să medităm, ca să îl privim pe celălalt, ca să ne simţim pe noi înşine. Dar tot de asta și vorbim ne-ncetat: de frică, de mânie… Mai puțin ca să ne cunoaștem, mai puțin ca să ne simțim.
Tăcerea înseamnă prea multă linişte, credem, fals. Tăcerea e o pauză stânjenită pe care facem orice ca să o umplem cu mizerii pentru că o vedem, la fel de fals, ca pe un gol. Tăcerea e un plin de sens, de intuiții care abia acum se simt, de vise care șopteau atât de încet încât nu se puteau face auzite.

Tăcerea poate însemna orice, de la dinaintea-furtunii la după-potop, de la cuvinte amânate cu nerăbdare la vorbe alungate cu zădărnicie în amânare.

De cele mai multe ori, liniştea începe cu un punct. Trăind într-o mare de virgule, sărim peste el cu privirea, ca peste o minge dezumflată.

Aud oameni care vorbesc nesfârșit despre probleme ca despre un dat imuabil. Despre probleme ca despre crize fără fund. Criza este vindecarea. Criza este locul în care oamenii se întâlnesc cu fricile lor. Singurul mod în care poţi să tinzi către neînfricare este să cunoşti natura fricii tale. O poţi cunoaşte doar dacă îţi dai voie să o întâlneşti. Și o întâlnești doar dacă taci.
Mi-e frică să tac, mi se spune. Mi-e frică de demonii liniștii din mine.

Zâmbeşte-i fricii tale! Frica însăşi devine punctul.

Publicitate

Comments on: "Liniştea începe cu un punct" (1)

  1. Pentru mine frica nu a devenit punct, s-a trandformat in punct si virgula. Si crede-ma e mai bine asa.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat: