Alina Stepan

Postul ăsta ar putea fi pe placul unui adept new age. Sau al corporatistului în căutarea sensului personal pierdut. Sau nu, poate îi va aliena pe amândoi…sau înfrăţi pe amândoi.

Gata cu disclaimerul. Ce vreau sa spun astăzi e mai puţin polarizant decât pare la prima vedere.

Unii cred cu tărie în existenţa a şapte corpuri. Corpul fizic este cel mai aproape, cel mai familiar şi pe care îl simţim cel mai bine, şi nici nu-i de mirare. Pe măsură ce ne îndepărtăm de el, intrăm într-o zonă din ce ce mai rarefiată, mai greu de evaluat. Şi pentru că „out of sight, out of mind”, adică ce nu vedem nu există, de cele mai multe ori nu reuşim nici să le percepem, şi cu atât mai puţin să le înţelegem.

Aceiaşi oameni spun că, atunci când ne îmbolnăvim, când ajungem să simţim boala în corpul fizic, ea a trecut deja prin celelalte șase corpuri și că, dacă am fi fost mai bine instruiți, adică mai bine conectați la stările noastre altele decât fizice, am fi simțit, am fi fost alertați și am fi acționat măcar cu un nivel mai devreme. Cum puteam să facem asta?

Meditând, făcând yoga, mergând prin parc, stând în liniște, închizând ecranele perpetuu deschise din viața noastră, visând cu ochii închiși sau deschiși, scriind în jurnal, pictând, făcând sport, colorând mandale, jucându-ne cu (sau ca…) nişte copii…într-un cuvânt, antrenându-ne emisfera dreaptă.

Ce facem noi, de fapt? Ajungem acasă praf de oboseală, de atâta atrenament al emisferei stângi (creierul gânditor, logic, raţional – cortexul prefrontal). Din creier iese fum la sfârșitul zilei, însă, paradoxal, corpul e cel mai obosit, pe când creierul e la nivel maxim de excitare, de la atâta activare perpetuă. Și corpul cade primul.

La ce semnale nu am fost atenți? Care dintre „corpuri” este afectat și cum ne-am deconectat de el?

Și nu cumva există și altfel de corpuri, valori și nevoi care ne sunt atacate de stilul de viață pe care îl ducem? Nu cumva am putea  aloca şi alte semnificaţii acestor corpuri cu denumiri exotice şi oriental-îndepărate?

Athma – Care e rostul meu aici? Ce din ce fac eu toată ziua mă ajută să mă împlinesc ca om?

Buddhi – Cine sunt eu?

Causal – Ce mă îmbogățește, ce mă înveselește, ce îmi dă sens?

Mental – Ce mă însuflețește, ce mă pasionează?

Astral – Cum arată dublul, alter ego-ul meu, ce mă completează?

Am putea sta să numărăm toate lucrurile care ne afectează măcar una dintre toate șubele astea care ne învelesc corpul fizic și care, cel puțin ca intenție originară, sunt făcute să ne păzească. Ce din ce fac într-o zi mă protejează și ce mă zdrențuiește sufletește sau mental? De ce mă tot îmbolnăvesc?

Ne urăm mecanic „Sănătate!” unii altora, gândindu-ne doar la corp. El e ultimul bastion. E ca și cum ni s-ar inunda casa și, fericiți, am striga că am scăpat de la înec, cocoțați pe o mobilă și contemplând apa de jumătate de metru din casă. E ca și cum am fi o Babă Dochie în chiloți, tremurând în frigul de martie, cu cojoacele aruncate în jurul nostru. E ca și cum ne-am fi înstrăinat iremediabil de noi înșine, lepădându-ne de tot ceea ce suntem ca oameni ne-materiali. Am devenit cu toţii nişte pui de Arghezi care, dacă nu pipăim şi urlăm „ESTE!”, nu mai credem că putem exista şi atfel.