Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Maroc 2. Tuguie si turbane


Maniheistii ar sari in sus de fericire daca le-as spune ca azi vreau sa impart lumea marocana araba in doua. Sper insa sa nu le dau satisfactia asta pana la capat si sa am un post mai nuantat de-atat.

O data ce treci de Fes si incepi sa te afunzi inspre desert, intri in Berberia. Lumea berberilor e diferita de cea din vestul tarii aproape tangibil: linii ordonate, figuri geometrice, scriere aproape greceasca si o vorbire melodioasa si infinit mai putin scrasnita decat araba.

– Eu, cand ma intalnesc prima oara cu cineva, intai ii vorbesc in berbera. Daca nu stie, ii vorbesc in araba. Abia daca nu o stie nici pe asta – si compatimirea se citeste in ochii lui Hassan – ii vorbesc in franceza.

img_0470

55% din populatia Marocului e formata din berberi, ceea ce inseamna ca Hasan are succes cu un om din doi. Triburile berbere sunt complicate si greu de inteles, aproape ca niste caste indiene: aici un costum alb, dincolo unul albastru, apoi colorat apoi, in sfarsit, dai de burkha neagra brodata in culorile fiecarui trib. Oamenii se cunosc si se re-cunosc intai prin privire, apoi prin glas.

Turbanul (tarzzit) este semnul nomadului, tot asa cum kaftanele cu gluga (tuguiul) sunt simbolul populatiilor marocane sedentare, asezate. Dar tuaregii? Dar beduinii? Hassan se apara de intrebarile noastre razand, insa vizibil bucuros ca ne intereseaza viata lor.

img_0471

Tuaregii sunt cei mai cunoscuti dintre berberii nomazi. Tawareek, adica „cel care este mereu pe drum”, aproape condamnat sa nu-si gaseasca locul niciodata. Beduinii, al badaouion, adica „cel care nu cunoaste orasul”, isi traiesc dramele politice asa cum pot. La Oujda, in inima desertul si la 15 kilometri de granita cu Algeria, traiesc familii despartite de o parte si de alta a frontierei, ca de un zid al Berlinului care poate fi daramat fara nici un ciocan dar cu un singur cuvant. Oamenii nu pot trece granita, ci trebuie sa ia un avion ocolitor pana in Algeria, pentru care, desigur, nu au bani.

– Te costa 150 de dirhami.
– Aide, e mult, zic, stiind lectia. Iti dau 80.
E cusut cu fir de cactus, vezi?, imi arata el in soare. Mai bine mai astept decat sa imi dau munca pe nimic.
Recunosc cusatura, caci am vazut-o si in Mexic. Recunosc munca migaloasa. Batem palma la 130 cu poza inclusa si imi amintesc de Tournier. In cartea lui (‘La goutte d’or’), un tanar berber pleaca in Franta sa caute fotografa blonda care ii furase sufletul o data cu o poza. Mandrie si superstitie intr-un singur gest.

Sunt multe inca nespuse, iar timpul este pe zi ce trece mai scurt si oboseala mai mare. Mi-am pivit in oglinda fata asprita de vant si nisip si m-am intrebat daca fiinta mea e neam de tugui sau de turban. Caut inca raspunsul. Dar cred ca fiecare dintre noi, cautand in dulap kaftanul cu tugui pe care il imbracam in fiecare dimineata, tresarim nostalgic atunci cand capatul unui turban albastru se iteste pe neasteptate.

Merzouga, Sahara, 30 decembrie 2016

PS. Nu pun poze multe, caci internetul e muribund.

 

Comments on: "Maroc 2. Tuguie si turbane" (1)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: