Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Maroc 1. Lumea de dincolo


In India, istoria e fabuloasa si marturiile ei iti taie respiratia, caci palatele maharajahilor cu greu pot fi intrecute. In Mexic, istoria e aproape aseptica, atat de curate si slefuite de ploile vremilor sunt piramidele mayase. Daca in Chandi Chowk te duci ca atare, doar sa vezi cum traiesc alti oameni, atat de saraci incat casa e strada lor si strada e dusul, e bucataria, e frizeria, e tot, in medina din Fes te duci, in primul rand, pentru ca este Istorie. istorie cu I mare, caci UNESCO a stabilit ca aceasta istorie mizera este un monument.
De ce e monument? Probabil pentru ca, spre deosebire de palate si piramide, in aceasta vestigie locuiesc inca oameni.

– Peste 30 de minute, pregatiti-va sa va intoarceti in Evul Mediu, spune sugubatz si mandru Hassan, in timp ce motzul de la gluga caftanului i se misca ritmic.

E un miracol sa vezi cum veacurile pare ca nu au trecut peste spatiul unde locuiesc, claie peste gramada, 60 de mii de oameni. Sa vezi cum se bat lemnul, piatra, metalul, cum se framanta nugaua cu maini negre si unghii lungi, cum se fabrica inutile rochii la care te uiti cu ochelari de soare. Sa vezi cum se argasesc si tabacesc pieile, cum se spala, se spala, se spala in rahat de porumbel si pipi de vaca.

Un loc aparte in inima mea zdrobita de azi il au (l-au avut?) taneriile (vopsitoriile) de piele din Fes, cu minunatele fotografii colorate pe care abia astepti sa le dai la o parte ca sa vezi cu ochii tai the making off. Of what? Oameni in mazga scarboasa pana la genunchi, intr-o atmosfera atat de sulfuroasa pe care o suporti doar daca tragi dintr-un buchetel sfios de menta ca dintr-o masca de oxigen, azvarlu si intorc si trag si imping in cuvele de piatra pieile pe care, mieros si dictatorial ca Shylock al lui Shakespeare, vanzatorul de la ‘magazinul de piei de closca’ ti le impinge sub nas atat de insistent, intarziind sa iti arate cum sa iesi din labirintul magazinului de pe terasa caruia se vad si se miros imputiciunile, doar-doar cumperi ceva de la el.

img_0899

Ne intoarcem pe aleile medinei. Usi si pereti intregi dantelati cu o finete greu egalabila a modelelor aproape fractalice stau langa ologi care isi arata ranile si-si racnesc cersirea, vase de ceramica incrustate cu argint coexista cu magarusi putiferi si incarcati pana la deselare, dulciuri migaloase si savante sunt coplanare cu jegul unsuros si lichid in care ti se afunda pantofii.

Iesim la lumina dupa ore si ore. Mi-e frig, mi-e foame de soare si de aer. Mi-e frica sa ma uit la punga de curmale grase si proaspete pe care le-am cumparat din lumea subpamanteana, de la orci si goblini si elfi cu nasul mare si ochii strambi, de teama ca, la fel ca in basmul lui Ispirescu, sa nu se fi transformat intr-o mana de praf…

De cand e stagnarea o virtute? De cand e monument o mizerie umana greu de descris doar pentru ca e asociata cu mirarea ca mai sunt oameni – 60 de mii doar aici! – care isi duc viata ca intr-o epoca pe care istoria a numit-o ‘noaptea de 1000 de ani’?

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: