Am vrut sa botez postul asta ‘Contraste’, dar m-am gandit ca suna ca la Teleenciclopedia. Apoi sa ma apuc, ca toata lumea, sa scriu despre diferentele dintre urat si frumos, dintre saracie si bogatie etc. blabla. Dar asta puteti vedea la Travel si Discovery. Deci nu.
Intr-un mod ceva mai subtil de-atat, cel putin in intentie, astazi va povestesc despre haos si structura. Fara Saussure si alte chestii grele..de la fata locului insa, cu mult drag de spatiul asta care ma calatoreste el pe mine si nu invers.
Cand calatoresti prin India, zici ca esti in ‘La tiganci’. Camera dupa camera, invaluitoare, seducatoare, mesmerizanta, aromata, te pierzi cautand ceva nu-se-stie-bine-ce si nu-ti vine sa mai iesi, si oricum n-ai sti pe unde.
Fiecare oras are povestea lui, culoarea lui, legenda lui, iar numele-i este compus din numele fondatorului plus ‘pur’ (oras): Jaipur (orasul roz), Jodhpur (orasul albastru), Udaipur (orasul lacurilor). Fiecare este compus din doua orase individuale, unul vechi, inconjurat de ziduri, forturi, palate, toate in culoarea orasului, si unul nou, modern, sticla, otel, sosele, masini cu tapiserii de piele. Nici unul nu incearca sa-l domine pe celalalt. Si aceasta coexistenta, de culoare cu otel, de balcoane cu istorie, de hinduism cu mahomedanism, de turism cu autenticitate e ceea ce da farmec locului.
Uneori insa, combinatia dintre mandria locului si ‘da-i-clientului-ceea-ce-crezi-tu-ca-vrea-sa-auda’ poate naste, daca nu monstri, atunci macar qui pro quo-uri hilare. Ascultati aici:
‘My name is R & D’, imi zice masivul indian tanar, privindu-ma peste ochelarii de soare. ‘Glumesti, nu? Cum naiba sa te cheme asa?’. E ghidul meu din Jodhpur si crede ca trebuie sa adapteze India la lucruri care-i sunt familiare turistului. ‘Uite cum facem, Research and Development, ia aici telefonul meu, iti scrii numele in el, eu il citesc de doua ori, il invat si apoi vorbim ca de la om la om, ce zici de chestia asta?’. I se lumineaza fata.
Il cheama Ripudaman Singh Bhati, asa cum a scris cu mana lui. E extrem de mandru de numele si de originea lui (va dati seama cata umilinta inghitea crezand ca-i mai bine sa se prezinte R&D?). Face parte din cea de-a doua casta din cele patru (brahmani, luptatori, negustori, sudra – cei mai saraci), lucru indicat de numele Singh. Lasam balta adevarurile istorice si cifrele seci pe care trebuia sa mi le recite ca parte a turului clasic si incepem sa povestim despre chestii mai sensibile, stand pe jos, desculti, pe scarile templului Shri Devkund Mahadev.
Oamenii sunt facuti din pamant, apa, aer si foc. Noi, hindusii, credem in incinerare pentru ca doar asa li se permite acestor elemente sa ajunga inapoi in natura si sa creeze alte forme. Corpurile noastre reprezinta prea putin dupa aceea, faptele si gandurile si visele sunt ceea ce ne definesc si ne pastreaza in memoria altor fiinte, la fel de vremelnice si de perisabile ca si noi.
Sa nu credeti insa ca indienilor nu le pasa de nemurire chiar deloc. Au insa, contrar tuturor asteptarilor, un mod mult mai pragmatic de a o face. Si-uite-asa aflu, scormonind prin istoria familiei lui Ripudaman, ca membrii primelor trei caste au angajat un genealog personal, care este invitat, o data la doi-trei ani, sa actualizeze istoria familiei, pentru niste sume absolut exorbitante. Familia lui isi stie genealogia pana la a o suta generatie. Evident, la un moment dat, istoria lui se intersecteaza cu cea a fondatorul orasului, neam regesc.
‘Dupa ce vizitam palatul, unde vrei sa mergi? In program scrie ca mergem la piata de tesaturi si bijuterii.’ Ah, nu din nou! Ashok rade infundat. Ripudaman-luptatorule, du-ma intr-un loc nebunesc si lasa-le-ncolo de comisioane din vanzare!
Eu am vrut-o (‘Tu l’as voulu, George Dandin’..). Ma ia de-ncheietura si zice serios: ‘You pay attention to your bag, to three-wheelers, to two-wheelers and to cow shit’. In traducere aproximativa: tine geanta pe burta, vezi la ricse, fugi de motociclete si stai deoparte la ce iese dintre patru picioare. Ok, sa purcedem!
Am lasat balta pozele. Filme, da, real action! Turmeric, rochii, vaci, pantofi, betel, ceaiuri, costume de nunta si calesti, sadhu goi privind prin tine, motociclete care te iau pe sus, claxoane, strigate, priviri… Piata traditionala din Jodpur e mai mult decat poate trai un occidental. E o betie de simturi pe care nu o vei putea trai niciunde in alta parte. R&D, mi-a ajuns, multumesc, hai sa bem un ceai!
Il cheama Navin Bhandari si nu-si cauta nici o porecla. Sa faci bine sa-i retii numele. In sfarsit! ‘When you write about me on TripAdvisor, make sure you spell my name correctly, ok?’. Mi-a umplut plasa de matase (cadou din partea magazinului) cu tot felul de minuni. La sfarsit, dupa ce i-am cucerit magazinul pana jos in pivnita, m-a dat cu parfum de bergamota la incheietura mainii si mi-a zis: acum, alege-ti un cadou. Am inhatat o sticluta cu esenta de lotus, desigur. ‘You know, one girl fell in love with me. O chema Laura si era din Spania; venise cu parintii. Cand i-am spus sa-si aleaga cadoul, a spus ca ma alege pe mine. Si-acum imi amintesc cu placere de ea.’ Imi termin ceaiul, ii multumesc si-l asigur ca va fi pe TripAdvisor, cu magazinul lui cu tot: ‘Maharani Spices-The New Face of Happiness’.
In India, oamenii nu pun la indoiala castele. Te-ai nascut brahman, faptele tale din viata anterioara sunt responsabile pentru asta. Te-ai nascut ksatryia, la fel. Sudhra, la fel. Asa trebuie sa fie. La fel ca haosul din piata, la fel ca plasa de matase, la fel ca ceaiul masala si la fel ca albastrul orasului.
La fel simt cand calc pe marmura rece si goala a templelor. E o linie nevegheata de nimeni dincolo de care mergi gol, ca un receptacol deschis pentru a primi. Fara sosete, fara menajamente si fara fitze. Asa trebuie sa fie.
