Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Archive for the ‘Psihologie si psihoterapie’ Category

Iubirea e o treaba cu dichis

Sa pornim de aici: „O relate umana onorabila, adica una in care doi oameni si-au castigat dreptul de a folosi cuvantul ‘iubire’ – este un proces delicat, violent, adesea terifiant pentru ambele persoane, un proces de rafinare continua a adevarurilor pe care si le spun unul altuia.”

Cred ca Adrienne Rich*, cand a emis citatul asta, se credea pe campul de lupta, la ruleta ruseasca, intr-un stabiliment de pariuri sau la Bursa. Numai astfel se pot explica pozitiile opuse, panda trudnica a celuilalt, violenta asteptarii, oboseala cantaririi perpetue a adevarurilor de impartasit. Palmasia continua la o relatie de iubire este sisifica; si, cum stim, desi Sisif cica era fericit (daca e sa-l credem pe Camus), slefuirea indelunga a aceluiasi deal cu acelasi pietroi devine silnicie. De la „sila” adica.

Doamna Rich, relaxeaza-te! Dreptul de a folosi cuvantul ‘iubire’ se castiga si se pierde in fiecare moment, si aici e frumusetea: ce daca ai spus „da” sau vreo variatiune la tema acum 150 de primaveri? Nu ti-ai castigat dreptul sa-ti umpli gura de cuvantul asta, daca nu-l exersezi practic si-n fiecare zi. Violenta si iubirea se exclud reciproc, pentru ca a iubi si-a fi terifiat in acelasi timp sunt doua actiuni de sens contrar care, in cel mai bun sens, se anuleaza reciproc. Si ramai paralizat la jumatatea dintre doua sentimente, fara a sti incotro s-o iei. Magarul lui Buridan se afla intr-o situatie mai buna, poate-ca.

Iubirea e o stare de gratie in care cuvintele devin imponderabile si verbele isi tocesc ascutimea. O stare suspendata in care balanta cu care se cantaresc adevarurile de spus iese din sfera gravitatiei. Nu ma terifiaza caci, daca ar fi asa, ar insemna ca iubirea e o perpetuare silnica si zilnica a fricii de a ramane singur.

Iubirea e o treaba cu dichis, care te gadila din senin cu-o pana si-ti zice: nu te mai lua atata in serios, honey, aici nu esti la Bursa, pentru ca poti castiga tot timpul; nu esti pe campul de lupta, pentru ca ai iluzia ca esti nemuritor si celalalt lupta mereu de partea ta si-ti tine spatele; nu esti la ruleta ruseasca, pentru ca el a avut grija sa umple pistolul doar cu gloante oarbe ca sa nu te ranesti; nu esti la pariuri, premiul ti-l castigi zilnic cand va priviti in ochi si nu trebuie sa pui nici o chezasie inainte pe masa pentru asta.

Cand te trezesti dimineata mai devreme ca sa o privesti zambindu-ti in somn nu mai ai chef sa masori farmaceutic adevaruri si te predai absolut si definitiv.

_____________________
*Adrienne Cecile Rich (16 mai 1929 – 27 martie 2012) poeta americana, eseista si feminista, considerata „una dintre cele mai citite si influente poete din cea de-a doua jumatate a secolului 20”.

Categorie:

observer

Tagged with:

Femeile dau tonul la cumparaturi – studiu serios Ipsos despre un subiect relaxat

Barbatii fac misto de ele adesea. Cu toate astea, ele imping piata inainte si lanseaza tendinte. Aproape toate. Mai putin cele 19% care sunt alergice la shopping. Frantuzoaicele, desigur. Femeile care respira moda.

Un studiu realizat de Ipsos Franta* arata ca placerea cumparaturilor se obtine prin trei moduri:

– O planificare minutioasa (63%) – femeile cauta reduceri, esantioane gratuite si cel mai bun pret
– Efectul-surpriza – 60% dintre frantuzoaice spun ca au nevoie sa fie surprinse si sa poata visa
– Nevoia de a primi inspiratie – 54% dintre ele apreciaza ideile, tendintele, sugestiile pe care le primesc in materie de shopping.

Pentru o cumparatoare adevarata, magazinul se transforma in experienta, cabina de proba se digitalizeaza, actul de cumparare se dematerializeaza. Cu toate astea, dincolo de digitalul care are rolul de a directiona cumparatorii spre magazinul real, am intrat in epoca in care digitalul incepe sa remodeleze modul in care facem shopping. Smartphone-ul este acolo pentru a ne alerta despre cele mai bune oferte, pentru a primi tip & tricks. 41% dintre frantuzoaice au primit déjà si asteapta sa primeasca oferte, alerte si anunturi despre promotii in functie de locul unde se afla.

Cei sapte pitici? Nu. Sapte mirese pentru sapte frati? Nu. Sapte pacate? Mai degraba.
Studiul Ipsos a identificat sapte ‘familii’ de iubitoare de cumparaturi.

Barbatii caricaturizeaza adesea femeile ca ‘dependente de cumparaturi’. Nu degeaba se vand cartile Sophiei Kinsela de la Polirom atat de bine! Si totusi.. in ce fel sunt ele ‘dependente’? Si care sunt motivatiile fiecareia? Sa ridicam valul de pe practicile curente si aspiratiile frantuzoaicelor in materie de shopping. E un amestec de analiza statistica serioasa la identificarea segmentelor si poezie la descrierea lor. Sa purcedem:

Perfectionista

Shoppingul se munceste serios! Este un exercitiu aproape dureros pentru a gasi cele mai bune produse la cele mai bune preturi. Cu toate astea, ramane un demers care aduce si multa bucurie. Perfectionista se pregateste, repereaza, se informeaza asupra pretului, calitatii, provenientei. Ea optimizeaza totul si nu depaseste bugetul pe care si l-a alocat. Cate prefectioniste fashioniste sunt in Franta? Ipsos spune ca 20%.

Conviviala

Divertisment de calitate? Shoppingul! Iesirea de sambata dupa-amiaza cu prietenele la shopping este activitatea care-i aduce cea mai mare bucurie. Iesitul la cumparaturi isi trage sensul din contactul uman, atmosfera calda si experientele impartasite intre prietene. 11% dintre ele.

Senzoriala

Inainte de orice, vrea sa se destinda. Shoppingul este debuseul ei, cel mai bun mijloc de a reduce presiunea si a avea grija de sine. 22% dintr frantuzoaice sunt senzoriale atunci cand vine vorba de cumparaturi.

Cumparatoarea in serie

Viziunea sa asupra shoppingului: sa-si petreaca vremea in functie de l’air du temps, sa se informeze asupra celor mai noi tendinte, sa gaseasca produse de calitate superioara pentru a-si construi un stil actual si original. Ele reprezinta 10% dintre femeile din Franta in acest moment.

Tehno-dependenta

Este cea mai avansata in relatia cu tehnologia. Exploreaza, impartaseste noutatile din magazine, inarmata doar cu telefonul sau mobil. A merge la cumparaturi reprezinta, pentru 8% dintre frantuzoaice, a experimenta.

Studiul Ipsos arata ca exista doua tipuri de femei carora nu le plac cumparaturile:

Alergica

Shoppingul pur si simplu nu o intereseaza. A intra intr-un magazin este pentru ele o nevoie si nu o placere. 19% alergice printre femeile din Franta, e ceva!

Domestica

Iesitul la cumparaturi le strepezeste dintii. De ce? Pentru ca il percep ca pe un calvar. Domesticele nu se simt in largul lor in magazine; prefera sa ramana acasa si sa navigheze pe internet. Singurul tip de serviciu de shopping care le revolutioneaza viata in mod practic este drive-ul. Francezii numara 10% cumparatoare domestice.

Tu ce fel de cumparatoare esti?

* Studiul Observatoire du Shopping Unibail Rodamco / Ipsos a fost realizat pe un esantion reprezentativ de 1004 frantuzoaice cu varste cuprinse intre 16 si 70 ani, Studiul s-a desfasurat intre 3-16 mai 2013 pe panelul online Ipsos.

Categorie:

Ipsos, observer

Tagged with:

ce-o sa spuna lumea daca…

..nu te maturizezi la timp
..esti moralizator si dai lectii
..nu l-ai citit pe Coelho
..citezi mereu din Coelho
..divortezi si-ti incerci norocul
..nu divortezi si-ti inghiti amarul
..faci copii din flori
..decizi sa nu faci copii
..nu stii ce vrei in viata
..stii ce vrei, dar ti-e frica sa faci
..stii atat de bine ce vrei, incat programezi si viata altora
..gandesti cu inima
..esti ratiunea intruchipata
..nu castigi destui bani
..castigi atat de multi bani, incat ti-ai mercantilizat sufletul
..n-ai smartphone
..ai 4 smartphone-uri si 2 tablete, pe care le afisezi ostentativ
..iti petreci vacantele in Romania
..iti pute Romania
..nu ai LCD cat sufrageria
..visul tau in viata e sa nu faci nimic
..mergi cu metroul
..nu-ti mai dai jos fundul din masina
..iti tii parul prins in coada
..ai chelie
..n-ai asigurare de viata
..ai asigurare de viata
..nu stii engleza
..vorbesti numai romgleza
..lucrezi la corporatie si iti atarna badge-ul de gat
..esti free-lancer si lucrezi de-acasa
..nu-ti place berea
..ai colectie de animale de plus
..nu esti comme il faut
..esti atat de comme il faut, incat sigur ascunzi ceva.

lumea n-o sa spuna nimic. oamenii nici n-or sa bage de seama. sunt atat de preocupati de ce parere ai tu despre ei..

Categorie:

psihologie usoara

Tagged with:

Noi, corporatiile, ne grabim al naibii de-ncet

O clasificare desteptutza facuta de doi indieni si mai inteligenti imparte companiile, in functie de dimensiunea lor si viteza de reactie, in patru categorii, pe care le aseamana cu patru animale.
Indiferent daca esti – sau te crezi – elefant, testoasa, iepure sau jaguar, tii la doua lucruri: jargonul si procesele.

Jargonul. Cum, nu stii ce e aia asap, cob, ooo, eod, eob, RFP, ddl etc.? Pai tu pe ce lume traiesti? Si-n ce epoca? Ne grabim si stalcim tot ce prindem. Inclusiv nuantele limbii noastre. Nu stii jargonul, nu esti in target. Adica neasimilat. Adica venetic. Alien. Demodat.
Ne grabim pentru ca nu avem timp pentru ca suntem eficienti pentru ca facem lucruri in timp real pentru ca nu avem vreme de pierdut cu vorbaria lunga. Nici timp sa punem virgule n-avem, dar asta e pardonabil, nimeni nu mai are pretentii la gramatica, de vreme ce gandirea, recitirea (?) si expedierea unui email se intampla simultan. De cate ori primesc emailuri cu ‘tu sti’, ‘va rugam sa ne trimite-ti’, ‘am fost fortuiti sa’, sau mai subtilul ‘Buna, Alina’ (sic), dau vina pe tastatura lor. Desigur.
Dar asta se intampla doar pentru ca..

Procesele. Aici nu ne mai grabim. Scutim timp de scris si vorbit si meeting-it pentru ca ne luam timp sa analizam, procesam, proceduram, rediscutam etc. Dureaza mult orice nu e prevazut dinainte ca se va petrece. ‘Vindem’ proiecte colegilor nostri ca sa ne asiguram buy-in-ul lor (alt barbarism). Reluam discutiile la minim o saptamana de la intalnirea anterioara. Dam ‘tentative’ la intalniri propuse a se tine peste trei saptamani.
Intre timp, viata trece. Piata merge inainte. Vanzarile se fac. Cumparatorul cumpara – ce daca am vazut ca produsul e cerut in piata acum, iar noi il lansam peste doi ani? Modelul Innocent din UK ne arata ca se poate si altfel. S-a putut si altfel, caci apoi i-a cumparat un mare gigant, indragostit de modul absolut minunat in care functionau cei doi baieti de la Innocent. Care, btw (cautati in dictionar!), faceau cu adevarat co-creation, participaction, consumer communities etc.

Dupa 12 ani de cand lucrez eu insami corporatii (din 19 de facut research pentru ele), doar atata zic: dragii mei prieteni corporatisti din lista de FB (adica cel putin jumatate, deci minim 300 de oameni destepti), hai sa incercam cu totii sa mai echilibram vasele astea comunicante! Sa mai luam de la viteza cu care ne traim zilele si ne comunicam ideile si sa adaugam la lentoarea cu care analizam si decidem. Vreau sa fac tot ce depinde de mine sa n-ajung o testoasa.

Categorie:

observer

Tagged with:

Downshiftingul imperfect sau de ce m-am intors in oras

Atentionare. Acest articol contine puternice elemente autobiografice. Nerecomandat celor care nu au chef de siropuri personale.

M-a bantuit si pe mine, ca pe atatia altii, sa fac downshifting. Nu e la fel de cool precum sa te dai cu placa sau sa faci windsurfing si, pe alocuri, e chiar ceva mai nebunesc decat atat.

Am facut downshifting, partial si imperfect, 2 ani jumatate. Apoi mi-a trecut, definitiv si ireversibil, ca atunci cand speli ceasca de zatul de pe fund, dupa ce ai incercat ore in sir sa-i ghicesti intelesul.

A treia generatie de bucuresteni get-beget, fara vreo vacanta petrecuta la tara, jinduiam dupa contactul frust cu natura si cu gasirea spiritului meu ‘cel adevarat’. Ei bine, am gasit ce-am cautat, si inca peste.. La 35 de ani, m-am gandit sa-mi schimb viata. Rewind. And back.

Shift:

1200 de metri patrati, jumatate gazon-jumatate beton. Incazire ecologica pe lemne in buncarul de sub casa, incalzire centrala deasupra. Cateeei!, patru la numar. Sentimentul ontologic si ecologic cand duceam colegilor la Vodafone rosii cultivate de mine si lapte nefiert, adus de laptar la poarta dimineata la 6. Weekendurile lenese in hamacul din fundul curtii sub tei, cu cartea intr-o mana si pina colada in cealalta. Mic-dejunurile la masa din curte, in aerul tare al diminetii, cu vrabiutele culegandu-mi firimiturile de pe masa. Somnul de duminica dupa-amiaza in cantec de pasarele, bombanit de ratze si comentarii de vaci. La propriu. Carutele cu pepeni trecand-mi pe la poarta in crucea amiezilor toride de vara, si eu iesind in capot sa ma tocmesc. Gratarele cu prietenii pana tarziu in miez de noapte, cand jucam remi afara si uitam cum trecem in ziua urmatoare. Clatite mici, americane, gatite in curte pentru toti copiii de pe strada. Sa vezi bradul din curte crescand an de an. Prima ninsoare din 2010 a inceput la 11 noaptea; imi amintesc cu precizie, caci am iesit cu sania, si toata strada era plina de oameni bucurosi, iesiti si ei din case sa le cada primii fulgi pe nas. Insasi banala facilitate ca poti sa tragi masina langa geamul de la bucatarie si sa ‘parasutezi’ cumparaturile direct in frigider.

Down-shift:

1200 de metri patrati de dat zapada. Patru caini si doua serii de pui alaptati cu biberonul la 2 ore. Randuri intregi de supa calda cu orez si paine transportata in curte in fiecare dimineata si seara friguroasa de iarna. Uneori pusa in cap de animalele nerabdatoare sa isi primeasca portia (40 de kilograme de animal pe bucata). Ore intregi de udat gazonul in zilele fierbinti de vara. Plivit de buruieni cu bidonul de ‘otrava’ atarnat pe spate. Catei murind (fara detalii). Pisica sfarsita de catei (idem). Spalatul a jumatate de metru de par zilnic, pentru ca orice centrala pe lemne care se respecta scoate fum. Gros si de buna calitate. Intreruperile frecvente de curent, care duceau centrala la 90 de grade, aproape de explozie (ultima experienta de gen – pe 31 decembrie 2010. Revelion ratat). Weekendurile in care nu puteai sa incui casa si sa pleci la munte sau la mare, caci atatea de facut erau, cine hraneste cainii, cine uda gazonul etc. Zece fete-n casa schimbate de atatea haine distruse cu fierul de calcat (cum sa aiba bluza asta modelul sifonat? trebuie calcata!). Figurile intrigate ale vecinilor in fata refuzului meu scarbit de invitatia anuala la taiatul porcului. 30 de kilometri zilnic pana la serviciu. Si, datorita legii implacabile a actiunii si retroactiunii, 30 inapoi. Bucuria ca reduci drumul pana la serviciu si gasesti o scurtatura prin Glina pana la centura intunecata serios de momentul in care esti prins(a) intr-o ambuscada colorata in care doua bande se razboiesc pe strazi si tot ce-ti doresti e ca forta lor zgaltaind masina sa nu te rastoarne.

Ruralul din Romania e o treaba idilica doar in imaginatie. Altfel, nu departe de „Ion” al lui Rebreanu. Cel putin ruralul de pe langa Bucuresti.

Downshiftingul e o treaba cu dichis. E ca o asceza in mijlocul unui ospat pantagruelic. Nu prea se poa’.

Sa ai WC in casa nu e o punte esentiala intre cele doua lumi, nici pe departe. Si feeria culesului de rosii plantate de tine dureaza putin. Parol.

Downshiftingul unui orasean get-beget este interior. Cand nu mai cumperi miliarde de chestii inutile de Sarbatori. Cand nu te mai lasi afectat pana la lacrimi si nervi de trafic si o neintelegere la serviciu. Cand mai mergi si pe jos. Cand mai lasi pustiilor fast food-ul. Cand pleci de-acasa fara tinta si se impiedica lumea de tine cand mergi pe strada. Cand hranesti un catel al nimanui. Cand te invelesti cu o carte buna si-o muzica relaxanta mai degraba decat sa vezi ce agramata a mai invitat Maruta.  E un fel de Zorba-Buddha. Liniste neprefacuta in mijlocul furtunii. Cel putin, e o furtuna cunoscuta. Am locuit doi ani si jumatate in alta tara. Zilnic, la pret de 30 de kilometri, era lumea mea, care nu ma dezechilibra deloc, si in mijocul careia imi aflam downshiftingul meu familiar si prietenos.

De un an de zile imi exploatez revenirea urbana. Si ma bucur de nu mai pot. O jumatate din weekenduri le-am petrecut pe aiurea. Citesc de doua ori mai multe carti, ies de zece ori mai des in oras. Dorm, frate! Nu ma mai trezesc laptarul, cainii flamanzi, vantul la stresini, zapada cat casa sau centrala racita. Traiesc. Si mi-e bine. La multi ani!

Categorie:

introspectie, schimbare

Tagged with:

Astazi am masina rosie

Un medium englez. Un acrobat pe sarma. Putina gandire pozitiva. O vaca. Un specialist in hipnoza. Doua mame.

Sa le luam pe rand.

Cu mai multe zeci de ani in urma. Tatal lui Milton Erickson (psihiatru american) se straduia sa bage vaca in grajd, impingand-o de fund. Vaca – nimic. Micul Milton, vazand eforturile zadarnice ale tatalui, se apropie de vaca si o trage de coada. Vaca intra imediat in grajd.

Cu zece ani in urma. Un celebru medium englez (oricat de celebru, nu-i mai stiu numele) face pariu cu un-la-fel-de-celebru acrobat ca il va face sa cada de pe sfoara inalta pe care mersese ani de zile si sub care, in marea lui incredere in sine, nu intinsese niciodata vreo plasa. In ciuda protestelor acrobatului, sub sfoara se intinde o plasa, mediumul se aseaza in primul rand si sopteste sibilinic, cand acrobatul este la mijlocul franghiei: „Sa nu cazi!”.

Saptamana trecuta. Doua mame stau de vorba in fata magazinul de paine. Una dintre ele striga la copilul sau: „Nu mai alerga!”. Cealalt spune catre al sau: „Mergi incet!”. Unul dintre ei se impiedica si cade.

Ieri. Discutie pe un forum: ce atata nebunie cu gandirea pozitiva, e o tampenie sa-ti lipesti pe oglinda din baie indemnuri despre frumusetea si intelepciunea proprie, totul e o zeama calda si lunga si siropoasa si fara sens! Subscriu si trec mai departe. Cum sa ii spui cuiva – fara sa te considere nebun – ca, daca isi zice „Eu am o masina rosie” chiar o va avea la un moment dat? Bullshit!

Astazi. Se stie, de fapt, de mai mult timp, ca foarte multe din lucrurile pe care le facem sunt ghidate de subconstient. Care nu e foarte dus la scoala. Pentru el, modurile si timpurile verbelor si subtilitatile lingvistice nu exista. Este sau nu este. Acum sau deloc. Alb sau negru. De fapt nu – el stie doar ca exista alb. Subconstientul este cel mai bun Vineri pe care il avem pe insula noastra de RobinsoniCrusoi. Vorbiti-i clar.

Maine. Sa fim prezenti. Afirmativi. Pozitivi. Ca sa intre toate vacile in grajd la timpul potrivit, sa nu mai cada nici un acrobat de pe sarma, sa nu mai pice in nas nici un copil indemnat sa nu alerge. Esti Ceea Ce-ti Spui.

Categorie:

psihologie usoara

Tagged with:

Vinerea neagra, miercurea roscata si ciubotica cucului

In general, negru inseamna nasol. Controlat. Trist. Abulic. Adunat in sine. Mofluz. Paralel cu bucuria.

Vinerile negre insa – de post pentru unii! – sunt un prilej de rasturnare a simbolisticii; ne amintim de toate lucrurile pe care ni le-am dorit la un moment dat si fara de care am trait bine-mersi pana acum si juisam platonic la gandul ca le vom poseda in sfarsit.

Prin 1960, Black Friday (si Saturday!) insemna traficul de cosmar de dupa Thanksgiving. Acum, tot acolo, peste ocean, angajatorii dau zi libera si Walmart deschide la miezul noptii.

Jinduim dupa rochia Nissa de 70 de lei care brusc joi seara devine 135, ca sa o putem lua la Black Friday pentru 80 de lei si sa ne bucuram de afacere. Masina de facut paine de care auzeam vineri la coafor, pentru care frizerul (pardon, hair stylist-ul) fusese impins intr-un corp-la-corp departe de senzualitate de gospodina durdulie care s-a saturat sa ia franzela la 2 lei.

Vinerile astea intunecate au podidit industriile toate. Frigidere si computere, haine, carti (la Gaudeamus am vazut discount de Black Friday adaugat la discountul de targ.. totusi, o carte e o treaba cu dichis, nu un consumabil), cursuri de dezvoltare personala, sesiuni de meditatie.. Orice avea un pret. Acum orice are un discount. Daca tu, comerciant, faci profit la 70% off, asta ma lasa pe mine sa negociez orice pret primesc de la tine in toate vinerile anului.

Care e valoarea lucrurilor dupa care tanjim? Cat costa visul? Pai..depinde de discount. Si de cat de bun e serverul site-urilor de comert online. O campanie care relativizeaza pretul inaccesibilului nu poate fi decat ceva pentru care merita sa te lupti, nu? Cearcanele de sambata dimineata sunt, cu siguranta, negre.

Totul este ACUM, doar azi este vinerea neagra care tine trei zile si, daca targetul nu se face, atunci se intinde o saptamana, ca o pomana tiganeasca.

Eu nu mai vreau sa-mi coloreze altii zilele. Miercurea portocalie si vinerea neagra latita ca aluatul prea dospit pana duminica.. Imi vreau martea albastra si sambata galbena si lunea rosu-alerta si vinerea verde-speranta. E rau?

Ma uit la copilul meu si-mi dau seama ca incepe sa dispara frumusetea gratificarii amanate, a asteptarii febrile, a pusculitei. Astazi l-am ajutat sa repete la romana pentru teza de maine. Cuvintele compuse prin derivare, alaturare sau sudare: ciubotica-cucului.  Mami, de cand are cucul ciubotele? De cand a fost Black Friday la Leonardo.. Acuma zau!

Categorie:

observer

Tagged with:

To do, to be, to have, to love. Toate-odata.

Una pe volan, una pe telefon. Imi vine sa stranut, dar nu mai am cu ce mana, asa ca ma straduiesc sa aman momentul.

Emailuri raspunse? Intalniri planificate? Cumparaturi gata? Proiecte livrate? Sedinta cu parintii? Cadouri luate? Telefoane intoarse la timp? Iesit cu prietenii? Pfui, gata!

Ce soi de adrenalina nebuna ne curge prin vine? In lumea asta in care (aproape) nimic nu ne mai ameninta existenta, intalnirile ‘de coroana’ in care dezbati soarta natiunii la serviciu si cursa cu obstacole din restul timpului par sa compenseze experienta noastra milenara a vietii-cu-pericole. Competitorii sunt armata adversa, balanta financiara – steaua de pe umar. De ce nu mergem mai incet? E de parca ne condimentam viata ca sa o scoatem din rutina. E de parca ne incaltam cu pantofi mai stramti ca sa ne bucuram cand ne-am descaltat. E un fel de spleen bizar cu care luptam, fara sa ne trimita nimeni la razboi.

Vorbesc cu paznicul parcarii de-acasa. Imi povesteste cu sufletul la gura de atacul celor 5 indivizi mascati asupra unor masini parcate in curte. „Doamna, sa vedeti cum au intrat in tromba, si eu m-am dus si…”. Omul vrea sa stea afara din bucluc, e clar. Si totusi..no bucluc, no fun, no life. Fara nerv. Ce mai povesteste? De ce traieste? De ce pazeste? CE PAZESTE? 🙂

S-a demonstrat stiintific ca multitaskingul mananca timp. Ca pierzi cel putin 10% din timp revenind la o sarcina intrerupta, sa ii reinnozi firul si sa o duci mai departe. S-a demonstrat stiintific ca lipsa obstacolelor duce la plictiseala, ca liniaritatea omoara starea alerta. S-a demonstrat stiintific ca traim 16 ore in loc de 24; stiti voi: vibratia Pamantului, centura de fotoni s.a.m.d. Si totusi.

Am la „Events” pe Facebook o invitatie catre o intalnire cu grupul de prieteni pe 21 decembrie 2012. O am de mai bine de un an de zile; invitatorul (se va regasi el, poate, citind aceste randuri), ne-a spus: „Va dau invitatia inca de pe acum, sa nu fiti, vezi-Doamne, ocupati, si sa ratati sfarsitul lumii din cauza vreunui deadline!”

Ah, ce bine c-am ajuns la semafor..Hapciu!

Categorie:

observer, schimbare, timp

Kindle cu ciorapi in dungi

Se uita in gol, pierdut. Caramizile Tetrisului de pe genunchi se joaca singure, construind turnuri perisabile. Alaturi, o fata inalta cu codite subliniaza febril un curs. Din fusta scurta ies ciorapi cu dungi colorate, urmarindu-i insistent linia zvelta a piciorului. Instalatorul de pe scaunul din fata are un blocaj ocular pe una dintre dungile bleu, in rastimpuri curatandu-si unghiile.
Din castile care tocmai s-au asezat langa mine imi zbiara Alice Cooper: „Hey, Stupid!”; oi fi, uneori..
‘Alo? Da, in metrou, ajung acum. Am terminat da, am reparat, toate chiuvetele merg. Sa imi spuneti daca mai e ceva.’
‘Da, pui, ajung in 10 minute, sunt la Unirii. Off, s-a intrerupt’, spuse fata de alaturi, rotindu-si ochii dupa o privire empatica. O gaseste.
Urca patru liceeni. O doamna grasa se stramba in directia lor. „Da, ba, si profa ne-a zis ca sa scriem..pe dracu’; e cam proasta!’.
‘Hai ca ne vedem pe Skype, nu mai pot sa vorbesc acum!’, zice functionarul la 50 de ani, inchizand afectat telefonul si privind in jur pe furis.
Intelectuala inalta cu ochelari da subtil pagina Kindle-ului cu husa roz. Kant? Buffet? Freud? Osho? Gladwell? Well..
Doamna cea grasa se uita la ceas si suspina. Ultimele resturi de pateu unsuros cu branza dispar tacticos si discret. Liceenii dezbat acum problema colegei celei noi. Instalatorul se pregateste sa coboare, aruncand o ultima privire peste umar dungilor de-acum familiare. Intelectuala coboara la Eroilor, lasand in urma o dara parelnica de Chloe.
De trei saptamani merg cu metroul. Jumatate de ora in loc de doua ore cu masina. „You are not stuck in traffic; you are traffic.” De trei saptamani – oameni, carti, ganduri, idei, vise.  De trei saptamani ma vad pe mine in chipurile si rolurile celorlalti. In stangacii, dexteritati, unghii, dungi, dresuri, meserii, carti, parfumuri, validari, codite, opriri. Urmeaza statia.

Categorie:

observer

Aricii au burtile moi

„Ce-ai mai facut?”, „Buna, ce faci?”, „Ce am de facut astazi?”…

De cate ori ne-am inceput ziua cu „Ce sunt azi?”. De cate ori ne-am intampinat un prieten cu: „Buna, cum esti?”

Faci, existi. Fiintezi prin actiune, esti validat de cei din jurul tau. Si de tine, in consecinta. Planurile de viitor includ lucruri palpabile, bifate pe liste scrise sau nescrise. Dezvoltarea inseamna mai mult, mai bine, mai repede. Cate diplome ai, ce-ai facut cu ele, jobul, salariul, masina, casa, vacantza..mai mare, mai bine, mai sus, mai.

Foamea e o lipsa de hrana emotionala. Acumularea materiala incearca imperfect sa umple golul de sens.

 Dezvoltarea in sensul marimii vizibile este regula. Multul salveaza. Mi-e dor sa aud oameni vorbind despre lucrul migalos la filigranul fiintei lor, la fineturile care nu se vad, la cutele gandului si la nodurile sufletului. Negordiene.

Si aici apare ‘dezvoltarea personala’ – concept larg si generos care inseamna palmasia la tine insuti. Dilema este ca e mai usor sa te recunosti perfectibil social deca sa te admiti neterminat ca om. Ne intoarcem spre interior atunci cand acumularea exterioara nu ne duce nicaieri, sau cand am trecut printr-un crash, o criza care ne-a aratat ca, in pofida blindajelor materiale, suntem la fel de vulnerabili. Aricii au burtile moi, de acord, da? 🙂

De ce e nevoie de crash-ul ala, de fapt? De ce trebuie sa ne loveasca realitatea in frunte inainte sa fim mai iubitori de noi insine? Ceea ce cultivi e ceea ce iubesti. Facebookul e plin de gradini de legume culese toamna, dar cate suflete sunt plivite in timpul asta?

Lista de ‘To do” e gata in fiecare zi si doldora de chestii de facut. Dar lista de „To be”? Care e acel lucru din tine la care ai ales sa lucrezi astazi? La mine suna asa: „Luni, 5 noiembrie. Astazi sunt mai rabdatoare.”

Categorie:

introspectie, schimbare