Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Posts tagged ‘subconstient’

Astazi am masina rosie

Un medium englez. Un acrobat pe sarma. Putina gandire pozitiva. O vaca. Un specialist in hipnoza. Doua mame.

Sa le luam pe rand.

Cu mai multe zeci de ani in urma. Tatal lui Milton Erickson (psihiatru american) se straduia sa bage vaca in grajd, impingand-o de fund. Vaca – nimic. Micul Milton, vazand eforturile zadarnice ale tatalui, se apropie de vaca si o trage de coada. Vaca intra imediat in grajd.

Cu zece ani in urma. Un celebru medium englez (oricat de celebru, nu-i mai stiu numele) face pariu cu un-la-fel-de-celebru acrobat ca il va face sa cada de pe sfoara inalta pe care mersese ani de zile si sub care, in marea lui incredere in sine, nu intinsese niciodata vreo plasa. In ciuda protestelor acrobatului, sub sfoara se intinde o plasa, mediumul se aseaza in primul rand si sopteste sibilinic, cand acrobatul este la mijlocul franghiei: „Sa nu cazi!”.

Saptamana trecuta. Doua mame stau de vorba in fata magazinul de paine. Una dintre ele striga la copilul sau: „Nu mai alerga!”. Cealalt spune catre al sau: „Mergi incet!”. Unul dintre ei se impiedica si cade.

Ieri. Discutie pe un forum: ce atata nebunie cu gandirea pozitiva, e o tampenie sa-ti lipesti pe oglinda din baie indemnuri despre frumusetea si intelepciunea proprie, totul e o zeama calda si lunga si siropoasa si fara sens! Subscriu si trec mai departe. Cum sa ii spui cuiva – fara sa te considere nebun – ca, daca isi zice „Eu am o masina rosie” chiar o va avea la un moment dat? Bullshit!

Astazi. Se stie, de fapt, de mai mult timp, ca foarte multe din lucrurile pe care le facem sunt ghidate de subconstient. Care nu e foarte dus la scoala. Pentru el, modurile si timpurile verbelor si subtilitatile lingvistice nu exista. Este sau nu este. Acum sau deloc. Alb sau negru. De fapt nu – el stie doar ca exista alb. Subconstientul este cel mai bun Vineri pe care il avem pe insula noastra de RobinsoniCrusoi. Vorbiti-i clar.

Maine. Sa fim prezenti. Afirmativi. Pozitivi. Ca sa intre toate vacile in grajd la timpul potrivit, sa nu mai cada nici un acrobat de pe sarma, sa nu mai pice in nas nici un copil indemnat sa nu alerge. Esti Ceea Ce-ti Spui.

Publicitate

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat: