Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Posts tagged ‘trecut’

Junk Box

Azi nu a fost ziua serviciului, si nici a cabinetului. Si nici macar a cumparaturilor. Azi a fost ziua cutiei. O cutie banala de hartie de copiator economica, usor mov pe alocuri, fara nimic special in ea, in afara destinatiei pentru care am cules-o astazi din raftul cu rechizite.

Ãsta e un post lejer, de vara. Fara Greuceanu, fara Hercule. Si fara anestezie.
Dar cu mult adevar, de mult prea multe ori uitat.

De ceva timp, nutresc o dorinta ascunsa: de a putea sa stiu tot continutul unui sertar fara sa inot printre lucrurile din el. Sa nu mai fie nevoie sa imi amintesc de lucrurile din sifonier doar daca dau un teanc frumos impaturit la o parte. Sa-mi amintesc ce carte voiam sa citesc fara sa-mi intorc capul pe umar si sa mijesc ochii, ‘lingand’ la cotoare. Sa pot sa-mi aleg o bijuterie fara sa sortez, pe jumatate adormita, dimineata, printre ‘ah, pe asta de cand o am!’, inainte sa trec la ceva mai serios de purtat.

Si pentru toate astea, pentru izbavirea pe care o promite, exista EA, Cutia. De hartie economica, cu putin mov….

image

E locul unde-si pot gasi culcus, la adapost de trecut, dar si de viitor, martisoare vechi, felicitari stangace, ascutitori in forma de talpa de bebelus, tocuri de ochelari, carduri de fidelitate expirate pe care am facut o singura cumparatura (ironica aventura infidela), gablonturi de-o vara, brelocuri grele si colorate, o scoica, o harta de la Westminster Abbey, vazuta in graba si pe jumatate, cu promisiunea revenirii, monede mici de prin te miri unde, pixuri, foi cu ganduri risipite (de trecut odata intr-un caiet), carioci, hartie colorata de scris, semne de carte fara mesaj, calendare moarte, vederi intepenite, gume de sters…

E locul unde pot sa arunc fara sa pierd de tot. E locul unde trecutul prinde forma si masa; caci de cate ori nu am pus la locul lui un obiect care imi devenise inutil numai pentru ca mi-era tarseala sa-l arunc pe el singur, urgisitul?
E locul in care, ridicand capacul mov, pot sa arunc o ocheada in trecut fara sa-mi incurce prezentul. E locul unde nu ma simt vinovata sa zambesc unei bratari ieftine de margele, caci nu e asezata langa nimic mai valoros. Cutia asta – capsula de toate cate au fost si-acum sunt de prisos. Cutia-purgatoriu, in care se odihneste amintirea inainte sa mearga mai departe. Cutia-pauza, cutia-ragaz.

E un post lejer, de vara. Fara Greuceanu, fara Hercule. Fara munca grea a drumului fara intoarcere a cosului de gunoi. Intre sertar si pubela, o cutie de carton cu capacul mov in care, din cand in cand, se mai lasa aruncat si cate un sentiment uzat, cate un suspin, cate un zambet de prisos, cate o vina. Un Junk Box ca un Juke Box. O melodie desueta.

N-are viata lunga, ii acord maxim 100 de zile pana cand, gematoare sub capacul neputincios, isi va croi drum afara din prezent.

ieriul, aziul, aziul, aziul, mainele

Trei timpuri in patru zile. Trei ceasuri adunate intr-un singur snop de timp, legat cu iarba proaspat cosita, miros de porumbei, vin, mare, strugure copt si-un caine buimac cu nume alimentar.

ceasuri

Deschidem poarta cu un scartait. Ivarul mare si greu, ca de poarta de castel, ne lasa privirilor o curticica de cuprins in doar o clipa. Doua chaise-longue-uri patinate de soarele sarat al Dobrogei, doua tufe mari de trandafiri salbatici crescuti in legea lor, trei trepte, patru scaune, o masa.

Aici, totul se numara mic si soptit. Pana si meniul isi rade in barba de implacabila lege statistica a numerelor mari. Singurul numar mai rasarit e cel al pernelor: sase in total. Doua de dormit, doua de scos fulgii, doua de iubit. E bine.

Intr-un loc incarcat de alteritate ne-am simtit acasa. Intr-un loc mai degraba arid ne-am regasit vii. Intr-un loc atemporal ne-am soptit pe-ndelete viitorul. Intr-un loc burgund ne-am exorcizat, albastru, trecutul.

Aici, trebuie sa soptesti ca sa te auzi. E undeva intre Baragan si Marea Neagra. Nu-l cautati, e al nostru.

clos

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: