ieriul, aziul, aziul, aziul, mainele
Trei timpuri in patru zile. Trei ceasuri adunate intr-un singur snop de timp, legat cu iarba proaspat cosita, miros de porumbei, vin, mare, strugure copt si-un caine buimac cu nume alimentar.
Deschidem poarta cu un scartait. Ivarul mare si greu, ca de poarta de castel, ne lasa privirilor o curticica de cuprins in doar o clipa. Doua chaise-longue-uri patinate de soarele sarat al Dobrogei, doua tufe mari de trandafiri salbatici crescuti in legea lor, trei trepte, patru scaune, o masa.
Aici, totul se numara mic si soptit. Pana si meniul isi rade in barba de implacabila lege statistica a numerelor mari. Singurul numar mai rasarit e cel al pernelor: sase in total. Doua de dormit, doua de scos fulgii, doua de iubit. E bine.
Intr-un loc incarcat de alteritate ne-am simtit acasa. Intr-un loc mai degraba arid ne-am regasit vii. Intr-un loc atemporal ne-am soptit pe-ndelete viitorul. Intr-un loc burgund ne-am exorcizat, albastru, trecutul.
Aici, trebuie sa soptesti ca sa te auzi. E undeva intre Baragan si Marea Neagra. Nu-l cautati, e al nostru.
Alina Stepan 