Ah, iar e mâine, de ce e mereu mâine?
Si de ce mâinele ăsta arată mereu sisific, plin de liste cu lucruri de făcut și nici un to do de trăit, de mirosit, de simțit? De ce mereu credem că lucrurile astea vin mereu de la sine și că numai defăcutul trebuie notat ca să nu îl uităm, să nu se ducă?
Cine mai trăiește azi, dacă mereu e mâine?
Colorez. Colorez mult. In cãrtile astea nou aparute în care mandalele orientale, readuse in actualitate de Jung, se cer si se lasã aduse la viata de o mana stangace sau de una dibace. Sau, în cazul meu, de o mânã stângace si de una dibace.
Cand ai colorat ultima datã? Când ai mãzgãlit ultima datã hârtia, fãrã un scop anume? La început, mã preocupa simetria culorilor, ca sã o urmez îndeaproape pe cea a formelor. Aleg fiecare creion, gândindu-mã dacã e cel potrivit. Din timp în timp, mã uit cât mi-a mai rãmas. Apoi mã uit la ceas – oare cât am sã avansez într-o jumãtate de orã? Si apoi realizez cã fac o gresealã fundamentalã: iau coloratul în piept ca pe o sarcinã zilnicã: delimitatã în timp, simetricã, cu scop, o nouã dovadã de performantã. E un esec. Un esec al omului modern de a mai face ceva pentru plãcerea de a face, de a se pierde într-un gest copilãresc, inutil si fãrã nici o rãsplatã.
Copilãria e despre azi. Coloratul e despre azi. Sã faci plãcintã cu brânzã e despre azi.
În vietile noastre de adulti, activitãtile noastre sunt despre mâine: proiectii, planuri (pe multi ani înainte) – planuri A si planuri B, desigur, scenarii dacã da si scenarii dacã nu, temeri, riscuri si succese.
Viitorul e fãcut dintr-o mie de azi-uri. El nu existã acolo undeva, asteptându-ne sã ajungem la el. Tu ce ai fãcut azi?
Alina Stepan 
Lasă un răspuns