Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Posts tagged ‘negare’

Ca sa uiti, tre’ sa-ti amintesti

De fapt, mai era un cuvant in titlu. Un cuvant mare cat un ocean, un verb al carui sens rastoarna munti si schimba semnificatii. Dar n-a mai incaput. Asa cum nu incape uneori nici in viata, si propozitiile ies stalcite si se schimba destine.

Verbul ala este ‘a putea’, iar titlul devine: Ca sa poti sa uiti, trebuie sa-ti amintesti. Eee, altceva, asa-i?

Dam la spate amintiri, intamplari, stanjeneli, tristeti, plansuri, goliciuni, jigniri. ‘Nu mai vreau sa-mi amintesc’, spunem. ‘Dau la spate, merg mai departe’, mai zicem. Dar uitam?

Ca sa pot sa merg mai departe, intai trebuie sa imi amintesc, apoi sa inteleg, iar apoi sa accept. Nu exista scurtaturi aici, cum nu poti sa spui ca, pentru a iesi pe strada, intai te imbraci si apoi te speli. Ah da, uneori mai merge sa iti pui suba si apoi, sub greutatea ei, sa-ti schimbi papucii cu ghetele. Dar acest mic siretlic nu e de folos aici.

Hai sa le luam pe rand.

IMG_0613

1. Sa-mi amintesc. Spre deosebire de computere, memoria noastra are suflet si tot ce isi aminteste e pictat emotional. Memoria unui lucru este un amestec de fapte petrecute si sentimente fata de cele de intamplate, fata de mine in fapte, fata de altii alaturi de mine. Reamintirea sterge asperitatile, inmoaie teama si infrumuseteaza lucrurile. Sau, dimpotriva: ingrozeste, urateste, hiperbolizeaza. Sa-mi amintesc inseamna sa retraiesc, de fiecare data altfel decat atunci cand s-a intamplat.

2. Sa inteleg. De ce am reactionat asa? De ce nu am spus…. de ce nu am facut…? Ce-mi spune despre mine faptul ca m-am purtat intr-un anume fel? Dar despre ceilalti? Ce am invatat de aici? Daca nu pot invata ceva fie chiar si din cea mai urata intamplare, nu am sa pot sa o uit sau sa o inteleg niciodata. Cu ce sunt mai bun acum, chiar daca am trecut prin rau?

3. Sa accept. Daca suntem in general de acord ca, uneori, curiozitatea poate omori pisica, nu mai suntem la fel de convinsi de lucrul asta atunci cand vine vorba de oameni. imi pun intrebari, vreau sa aflu, vreau sa imi pastrez iluzia ca sunt o fiinta atat de rationala, incat tot ce fac si spun se aseaza la locul lui, ca un Tetris uman. Ca sa pot sa asez un fapt la locul lui, trebuie sa simt ca sunt altfel datorita lui; nu mai bun, nu mai rau…doar altfel. Asta inseamna sa accept, si apoi ii dau drumul din brate ca sa se aseze peste caramizile trecutului.

Reamintirea nu e maimutareala, e o reconstituire infidela a unei realitati careia nu-i gasim locul. A-mi accepta amintirile nu inseamna sa ma impac cu un fapt agasant din trecut, ci sa inteleg si sa asez la locul lui imaginea mea personala asupra unui fapt petrecut.

Ah, v-am spus cat de important e verbul acela mic? Caci putem, cu totii putem sa intelegem ca sa acceptam, si apoi sa uitam. Ca sa pot sa uit, trebuie intai sa-mi reamintesc.

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: