‘Ce zici? Cum zici? Cine? Ai?’
‘Bunico, tu nu prea auzi!’
‘Ba da, ba da..’
Postul de azi nu e prea lung. Nici prea complicat. E despre slabiciuni si despre puteri. Despre curaj si despre teama. Si, mai ales, e despre felul in care slabiciunea si puterea, curajul si teama nu-si sunt opuse unul celuilalt.
Dar mai e si despre autoamagirea prin omisiune. Despre strut ca specie nemuritoare si indeaproape inrudita cu omul.
Cred ca saptamana asta a fost Saptamana Bunicii, poate si pentru ca, prin forta intamplarilor, am petrecut mai mult timp cu ea. Are 90 de ani. E surda. Rau. ‘Hai sa-ti iei aparat auditiv! Nu vreau eu asa ceva!’
De parca, DE PARCA refuzul protezei ar aduce cu el, intr-un mod bizar, refuzul bolii. Nu port aparat auditiv, deci nu sunt surda. Nu se vede nimic pe dinafara, asadar nu am nimic. V-am pacalit!!
Si lista poate continua:
#nu cer ajutor, ca sa nu arat ca sunt slab
#nu spun ca iubesc, ca sa nu par fraier
#nu plang, ca sa nu arat a papa-lapte
#nu-i duc flori, ca sa nu zica ca poate sa faca ce vrea cu mine
#nu-mi expun sufletul, ca sa nu mi-o iau
#mai bine ma dau sprinten in public si schioapat cand nu ma vede nimeni
#ma dau imbatabil la job si-mi plang de mila acasa.
…or mai fi?
Am trecut pe-aici. Am spus clientilor corporate in intalniri: ‘Nu stiu acum cum se poate raspunde mai bine intrebarii dvs.’ Am spus clientilor in cabinetul de terapie: ‘Simt ca nu rezonez destul de mult cu problema ta. As vrea sa te recomand unui coleg de-al meu.’
De fiecare data, aparenta mea slabiciune a aratat ca am curajul sa fiu departe de perfectiunea lui ‘Da, stiu!’, si-a lui ‘Desigur, se poate!’
Nu am sa uit niciodata vorbele unui client in cabinet. Daca citeste aceste randuri, sa stie ca ii multumesc nespus. L-am intrebat: ‘Pe parcursul intalnirilor noastre, care a fost momentul care ti-a fost cel mai util, cel mai revelator?’. A tras aer in piept si mi-a spus: ‘Atunci cand mi-ai spus ca servetelele de pe masa sunt pentru cine are de plans. Am simtit ca pot sa fiu si sa fac orice si oricum si ca tu nu ai nevoie de scuturile mele.’
Strutii o duc cel mai bine pe ciment, ca sa nu mai aiba de ce sa se-ascunda.
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Alina Stepan 