Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Posts tagged ‘lectie de viata’

Lectie de viata

– ‘Stupid girl’, imi spune si se-ndeparteaza furios. M-am trezit langa mine cu un neamt masiv si batran, insotind o doamna care mergea cu cadrul.
Aproape imi dau lacrimile. Nu vazusem semnul de ‘masa rezervata pentru persoane cu handicap’, ocupata sa mananc frugal inainte de a fugi la hamam. Aveam putin timp liber si voiam sa-l folosesc la maxim. Huzur. Ioc huzur.

Ma ridic instantaneu si ies fugind din restaurant. De ce eu? Chiar nu vazusem. De ce asa virulent? Nu mai erau atatea mese libere in mamutul ala de restaurant? Si de ce ‘girl’? Copilul din mine s-a chircit, certat.

IMG_0196

Incerc sa uit; toata ziua incerc sa uit. ‘Stupid girl, stupid girl, stupid girl, proasto, proasto, proasto’. Parca suna mai bine in engleza, totusi.

A doua zi. Imi sustin prezentarea. Iese bine. Imi strang incet laptopul si hartiile. Dau sa ies din sala si atunci o vad. Ramasesem doar noi doua in sala. Statea in primul rand, tricotand.

– Andrea [numele e schimbat], o intreb, vrei sa te ajut sa mergi la masa?
– Da, vreau, spune bucuroasa, baga andrelele in geanta si scoate bastonul alb, pliant, magnetic, pregatindu-se de drum.

Si ce drum! Panta, curba, stanga, dreapta, aici sunt niste fotolii (‘Vrei sa te odihnesti? Nu’,  zice), avem putin, uite, doar coridorul asta, 100 de pasi, ii spun. Pasi de-ai mei…
Incepe sa ma doara spatele, cocotata pe tocuri si aplecata pana la 1 metru 50, cu laptopul care sta sa alunece de la subsuoara si poseta agatata de degetul mic. Ii simt presiunea in palma si imi dau seama ca merg prea repede. Incetinesc.

Ajungem la restaurant. Uite, mai avem putin ii spun, facandu-mi loc printre oameni. Si dintr-odata imi rasare un gand.

UNDE E MASA AIA? Aia cu semnul pe ea, asezata acolo, la margine, convenabil, in fata bufetului cu dulciuri? Mi-o doream cu disperare. ‘Sa nu stea nimeni la ea, sa nu stea nimeni la ea, sa nu stea nimeni la ea’, imi spun, aproape rugandu-ma. Iat-o. E goala. Ne prabusim amandoua pe scaune.

Mi-e rusine. Pentru ca, oricat de nevinovat si neintentionat am gresit ieri, mi-am primit rasplata. Pentru ca viata are un fel straniu si genial de a-ti intoarce faptele. Pentru ca ‘n-am vrut’ si ‘n-am stiut’ si ‘ups, pardon, dar nu e vina mea’ sunt doar niste scuze futile. Si nu in sensul de f.utile.

(Kemer, noiembrie 2014)

Publicitate

Categorie:

introspectie, Literare

Tagged with:

Imagine

cand o trecere peste pod e o lectie de viata

what we arema-ntorc de la masa de pranz peste unul din podurile de pe Sena noastra damboviteana. printre desfundaturile pavajului, hartii mototolite, ambalaje si frunze uscate (si ce daca-i vara?) zaresc la picioarele podului doua perechi de papuci de plastic la 5 lei perechea.

ridic ochii si vad niste saci atarnand pe spate. din rafie, mari, grei, plini de chestii, gunoaie probabil. peste saci, doua capete adolescente de tiganusi (nu-mi propun sa fiu politic corecta) se saruta cast si dulce. tzoale murdare, piei tuciurii, papuci de plastic, degete jegoase, gunoi in carca.

se saruta frumos si scurt, apoi isi reiau drumul. peste cateva secunde, ei voi fi in locul unde stateam eu, probabil tintind spre primul tomberon ofertant si eu voi fi coborat de pe pod, calcandu-le pe urme, catre cladirea de sticla si otel clasa A. traseele prin viata sunt relative, deci. intre sandalele mele fitoase si papucii lor nu este, in esenta, o atat de mare diferenta.

cati dintre noi sunt in stare sa-si lase gunoiul in spate si sa imbratiseze prezentul? cati dintre noi se pot saruta adolescentin desi trecutul le atarna pe umar si face parte din ei? cati dintre noi cred ca drumurile sunt doar one-way, dinspre mizerie-nspre progres?

nu gasesc nici o morala. e doar un fapt de viata banal, fugar si minuscul cat o pauza de pranz.

Written

on iulie 9, 2013

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat: