Cum a fost la Daniel Goleman
„Domnule Goleman, cand ati fost neinteligent emotional?”, vine o-ntrebare din public.
„Trebuie s-o intrebati pe nevasta-mea!”
Nu, n-ati prea inteles, zic eu. Cred ca intrebarea voia sa spuna ceva de genul: dincolo de toate aceste principii, acest zen ireal, acest pozitivism cu aroma de branza, cand ati fost om, cand v-ati chinuit cu propriile egoisme, cu propriii nervi, cu propria umanitate?
Stilurile de leadership. Emisfera stanga, emisfera dreapta si stresul. Neuronii-oglinda. Constientza de sine, stapanirea de sine, constienta de ceilalti, stapanirea relatiilor cu ei. Si totusi, in amalgamul de lucruri ultrastiute si mega-reciclate, au aparut, din cand in cand, si mici perle. A fost nevoie sa le spal cu multa apa ca sa pot sa scot malul de pe ele:
„De obicei, oamenii mai puternici nu sunt atenti la oameni mai putin puternici decat ei.”
„Cand esti in criza de timp, opreste-te!”
„Sunt trei momente / stari in care e cel mai probabil ca mintea umana s-o ia la plimbare:
– cand esti la serviciu;
– cand stai in fata computerului;
– cand lucrezi.”
„Toata lumea se supara; dar cat timp stai suparat – lucrul asta face toata diferenta!”
„Domnule Goleman, sunt femeile mai inteligente emotional decat barbatii?
Raspunsul meu este foarte clar: si da, si nu.”
A spus raspicat: il admir pe Paul Polman pentru ca a afirmat ca jumatate din materia prima pe care se bazeaza produsele Unilever vor veni de la ferme mici, private. Apoi: il admira pe Dalai Lama, pentru curajul si amploarea spirituala de care da dovada. Nu-l mai admira pe Obama, pentru ca a luat Nobelul pentru Pace, apoi a pornit razboiul. Sa le luam pe rand: si eu il admir pe Paul Polman, dar pentru alte viziuni si feluri de curaj (un exemplu aici). Dalai Lama – come on, e in fisa postului, nu? Obama: e, totusi, un presedinte american, aveai alte asteptari?
Participantii au fost un amestec pestrit de organizatii obscure crestine si corporatii in cautarea iluminarii. In afara de oameni normali, frumosi, destepti si de bine de la Vodafone si Hochland si Cosmin Alexandru, cu a sa intrebare cross-culturala, nu am vazut pe nimeni. Mi-a parut rau pentru Raiffeisen Premium Banking; nu au avut nici o vina, insa evenimentul nu a fost de talia lor.
In afara de vorbitor, mi-au atras atentia: o fata cu parul jumatate violet-jumatate-verde, o doamna in carut cu rotile, o alta cu piciorul in gips, un tip care scapa cate ceva pe jos cu zgomot la fiecare sfert de ceas, o fata imbracata foarte sic, cu palarie, bretele, pantaloni business si pantofi cu toc si expozitia delicioasa de fotografie alb-negru, pe care am putut-o admira in voie in timpul lungului pelerinaj de o jumatate de ora intre sala de conferinta si sala de mese.
In concluzie: nu ma mai duc la nici o conferinta peste 100 de participanti (noi am fost 1000!), la Casa Poporului, organizata de o firma mica cu pretentii de eleganta, manifestari de karateka si glasswalker ale purtatorului ei de imagine. De asemenea, nu ma mai duc sa ascult oameni-guru in viata, oameni care au ouat acum 30 de ani oul de aur si acum il fierb la foc mic si-l rascoc pentru o poala de bani ori-pe-unde-sunt-invitati.
O mostra de Goleman care nu costa nimic, nu produce stres si spune cam aceleasi lucruri:
Imi dau seama ca postul asta e flagrant incorect politic. Nu stiu daca sa-mi para rau. Asa am simtit. Asa a fost acolo.
Alina Stepan 