Amantii de pe pod
Am vrut sa iesim de 3 ori din sala. am vrut sa ramanem de 4 ori.
„Les amants du Pont Neuf” (ironic, cel mai vechi pod peste Sena) este un film care doare, revolta, scrasneste, usutura. Dupa jumatatea lui am inceput sa-l intelegem, scufundati ca-ntr-un pat in catifeaua rosie a scaunelor de la Elvire Popesco.
SDF (sans domicile fixe), Alex si Michelle se au doar unul pe altul. la propriu. el – inlantuit in dependenta de alcool si droguri, ea – in dragostea ei pentru pictura si in boala care o duce incet si sigur inspre orbire.
Filmul iti spune, dur si fara meanajamente, ca iubirea e ce ramane atunci cand ai pierdut totul, ca nici macar atunci nu e pura, ca suntem mici chiar si cand ne dam mari, ca suntem plini de frici precum SDF-ii de paduchi, ca iubirea, oricat de mareata, e egoista, ca libertatea se masoara in cadenta momentelor in care esti dispus sa-l pierzi pe celalalt pentru a-l reda lui insusi. Alex incendiaza afisele (si, odata cu ele, si pe cel care le lipea) in care, sub poza Michellei, se anunta ca s-a gasit leac pentru boala ei.
Dragostea e despre ispasire, despre iertare (Michelle il viziteaza in puscarie sa ii spuna ca il asteapta de Craciun pe pod, desi intre timp, pragmatic si realist, se combinase cu chirurgul care ii redase vederea), despre lasitati si curaj, despre.
Despre cutia de bani stransi din furaciuni pe care ea, din greseala, o arunca in Sena, caci el o asezase in asa fel incat sa dea cu mana peste ea, despre discoteca de la subsolul unei cladiri, ale carei tropote, ritmuri si sensuri ea la soarbe alungita pe burta pe trotuar, despre fiolele de drog strecurate in paharele barbatilor respectabili pentru a le sterpeli portofelele care le-au cumparat un scurt drum iluzoriu spre libertate („Alex, ai vazut vreodata marea?”), despre cat de frumos poate sa ninga pe Pont Neuf de Craciun, despre cum e sa-l parasesti pe chirurug de Craciun ca sa pleci cu o mica barja intamplator alunecatoare pe Sena pana la Atlantic.
Regizorul a vrut initial, sa faca filmul pe adevaratul Pont Neuf, in perioada cat a fost in reparatii, intre 1989-1991 (cum spuneam, Podul Nou e cel mai vechi din Paris). Nu s-a incadrat insa in timp, si a fost nevoit sa reconstruiasca o replica a lui Pont Neuf in intregime pe un lac langa Montpellier. Copii de poduri, replici de viata, realitatea si iluzia ei.
In noaptea de Craciun, ea ii spune un banc:
Trei barbati usor abtiguiti sarbatoresc ei-stiu-ce intr-un bar.
– cati ati facut ultima oara sex?, intreaba unul dintre ei.
– eh, eu fac o data la doua saptamani, spune primul.
– eu, o data pe luna, spune al doilea.
Al treilea radea cu pofta.
– de ce razi ca tampitul?
– pentru ca…hahahaha….eu……oahahahahha…. eu fac sex o data la trei ani!
– pai si de ce te bucuri, mai, dobitocule?
– pentru ca azi e ziua! muhahahahahahah!
Bucurati-va astazi. Urmatoarea clipa poate fi peste trei luni, peste trei ani, peste trei vieti. Podul pe care stai nu e cel adevarat, iluzia stabilitatii e doar o iluzie. Apuca ce ai si te bucura! Arunca cutia cu bani in Sena, oricum doar ea singura nu e de nici un folos.
Alina Stepan 