Un moft. O mofetã
„Comment ça va? Comme-ci, comme-ci, comme-ci, comme ça…” La motelul ‘Poiana Zanelor’, batranii danseaza afara, la terasa. Saluri pe umeri. Zambete timide. Traiesc, se bucura, se mira si asta e destul.
O mofeta e o intoxicare programata, controlata si benefica cu codoi. La fel si baia aferenta, inainte de care baiesita ne avertizeaza de fiecare data: „Nu va balaciti! Stati linistiti! Nu vorbiti!”.
– Ce mama dracu’ sa fac eu la bai, ziceam, superior, acum vreo doua luni, cand subiectul a fost ridicat la fileu. Acolo sunt numai mosi si babe care au recitit de curand basmul lui Ispirescu.
Sergiu, 45 de ani, doua AVC-uri; vorbeste greu si merge in baston. Inalt, falnic. Fost corporatrist.
George, academician. Multe seturi de decenii. Inalt, suplu. Merge saltat si se plimba mult.
Gina, din Israel. La 93 de ani, cu pasi elastici, vine in fiecare zi la kineto. De 50 de ani, fara scuze, la 6 dimineata e zilnic la bazin. O sa treaca de suta fara mirari.
Glezna mea mexicana doare. Mofetele ard picioarele. Salina imi alina sinusurile. Kinetoterapia – pe uscat si-n apa, de la 8 dimineata, pe nemancatelea si neimpartasitelea cu sfanta cafea – ii vine de hac spatelui meu imobilizat timp de multe ore zilnic pe scaun la birou.
Seara, oamenii se plimba in grupuri mici. Auzim franturi de fraze ale celor care trec pe langa noi:
„Am o pensie bunicica, 1600 de lei, pot sa vin aici in fiecare an.”
„Dupa ce i-a pus mana, a realizat ca era barbat…hihihi!…hohohoho!” Ma uit lung dupa babele in trening care isi povestesc indiscretii, printre vaitaturi si retete de mancare.
Dorm 10 ore pe zi. Citesc o carte pe zi. Ma plimb mult. Aerul curat e atat de tare, incat nu mai folosesc picaturi de nas. Mananc bine si sanatos. Imi vindec ultima jumatate haotica de an si ma pregatesc pentru a doua parte a vacantei, pe coclauri, cum imi place.
Luam lucrurile ca de la sine intelese. For granted, cum ar zice cei care se chinuie sa-si aminteasca cum se spune in romana chestia asta.
– Uite cate stele sunt pe cer in noaptea asta!, zic. Ce sunt stelele, de fapt? Corpuri ceresti care-si iau lumina de la soare. Energia. Dar noi, de unde, in goana zilnic nebuna dupa achievement? Dupa ‘in fiecare an, mai mult’?
„Comment ça va? Comme-ci, comme-ci, comme-ci, comme ça…” La motelul ‘Poiana Zanelor’, batranii danseaza afara, la terasa. Saluri pe umeri. Zambete timide. Traiesc, se bucura, se mira si asta e destul.
Alina Stepan 