Alina Stepan

Ce, cum? Mnooo, ce titlu e asta?, zic, luand micuta carte intre doua degete, ca pe un pisoi mic, negru si jigarit, la fel cum apare pe coperta.

O intorc neincrezatoare, citesc textul de pe coperta a patra, ochii incep sa-mi luceasca, o inhat mai bine, ca si cum ar vrea sa mi-o ia cineva, si ma duc spre casa de marcat. E vineri seara, sunt la libraria de la sediul Publicis de pe Champs- Elysées si tocmai am descoperit o mica America.

Asa a inceput istoria mea de iubire cu acest scriitor japonez care nu a scris decat aceasta carte (dar a facut cateva filme) – deocamdata, caci are doar 39 de ani -, carte pentru a carei a doua editia a ales acest titlu. Cum s-a numit prima editie? ‘Doua miliarde de batai de inima’.

Pariez ca vreti sa stiti daca exista cu adevarat un autor suficient de nebun incat sa scrie o carte care sterge pisicile de pe fata pamantului. Ei, bine, exista…ba nu, nu exista! Nici macar un autor japonez tanar care a scris doar o carte nu e atat de inconstient.

Synopsis: La 30 de ani, naratorul afla de la medicul sau ca este condamnat de o boala incurabila si ca nu ii mai raman de trait decat cateva saptamani. Putin timp dupa aceea, este vizitat de Diavol, care ii propune un targ: acela de a primi cate 24 de ore de viata in plus daca e de acord sa dispara cate un lucru de pe Pamant in fiecare zi. 

‘De ce nu?’, isi spune tanarul, ca tot suntem sufocati de atatea lucruri inutile. Dar Dracul nu e chiar atat de prost, ca nu tinteste deloc spre cutiile de conserve, cravatele de matase, petele de pe camasa, tantari sau pungi de plastic. Noooo! 

Ce era mai trist? Ideea propriei mele morti sau aceea a disparitiei lucrurilor importante din viata mea?

In prima zi dispar telefoanele. In autobuz, oamenii citesc, se uita pe geam sau asculta muzica. Timpul se dilata si numarul durerilor cervicale scade. Oamenii privesc inainte si isi tin mainile in buzunar. 

‘Ah, a fost usor!’, isi spune bolnavul. 

A doua zi dispar filmele. Greu, greu de tot, isi spune el, cand Cel cu Coarne il sfatuieste sa isi aleaga un ultim film de vazut. Chaplin toujours.

Maine, din nou, o sa mai sterg ceva de pe fata lumii. Pentru a trai, imi despuiam propriul viitor.

A treia zi se duc Dracului ceasurile. Imi vine in minte ‘In Time’, un film in care oamenii isi purtau viata pe mana. Aici, nu. Spatii goale pe perete, dungi albe la incheieturi. Zile, saptamani, ore – duse.

Ceasurile. Nu am incetat niciodata sa ne inconjuram de aceste simboluri ale dependentei: pe peretii camerelor, in camere, chiar si la baie! Si, ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, a trebuit sa ni le prindem si la incheietura. Libertatea e anxiogena. Si cine zice ‘regula’, zice pierderea libertatii. Oamenii au facut in asa fel incat sa-si limiteze libertatea, creand o baterie de reguli linistitoare.

‘Ce-ar putea sa mai ceara pentru inca 24 de ore din viata mea? Merita existenta mea de postas asa ceva?’

‘Ahahahahaha, rade Dracul satisfacut! Azi e ziua acestei mici creaturi care-ti doarme pe perna si a tuturor neamurilor ei. Azi vor disparea pisicile!’

Dar personajul nostru nu il mai asculta. Prin ochii lui Varza, pisoiul de pe perna, isi vede copilaria: pe mama lui care il aduce pe Laptuca in casa, un pisoi murdar si ud gasit in sant. Moartea lui Laptuca si depresia mamei. Gasirea lui Varza si zambetul reinnoit al mamei. Moartea mamei de cancer, in urma cu patru ani. Incetarea relatiei cu tatal. El si Varza. Singurii supravietuitori ai unei familii care a incercat sa fie fericita, sau macar normala. 

Pentru cine priveste viata de aproape, seamana cu o tragedie, dar de la distanta, e o comedie! 

Exista un lucru la fel de inevitabil ca moartea: viata!

Hotararea lui e luata. Il aseaza pe Varza in cosul bicicletei de postas si pleaca spre casa tatalui, pe care nu l-a vazut de 4 ani, sa isi ia ‘la revedere’ si sa il lase pe Varza pe maini bune pentru multele vieti pisicesti pe care le va avea de trait de acum incolo.

Ah, v-am spus ca tatal sau era ceasornicar? Dar ca se intalneste cu fosta lui iubita, care ii da o scrisoare de la mama lui? Atatea detalii fine, mici, filigranate, atatea ironii, de la camasile hawaiene ale Necuratului si pana la prietenul lui cinefil care ii da din greseala un DVD gol.

Nu se pot reda toate astea, tot la fel cum viata trebuie traita, nu spusa. Chiar si viata care se stinge aproape deliberat, pentru ca alte fiinte si lucruri sa poata continua sa fie.

Ce-ar fi viata fara pisici? Ce-ar fi viata fara lucrurile care o fac frumoasa, posibila, constrangatoare, grea, impredictibila? Ce-ar fi viata fara dumnezei si draci, fara alegeri, fara responsabilitati, fara telefoane, ceasuri, filme si pisici?

Nu e deloc o carte despre matze. E doar o carte despre oameni.