Am plecat cu multă teamă. Sufletul meu de sudistă a Europei, başca îndrăgostită de India, respinsă de mulţi pentru (prea) mult haos şi (prea) multă culoare, era intimidat de nordul rece şi luteran.
Danemarca însă apelează la latura mea disciplinată, ordonată, discretă şi tăcută fără să mă simt încorsetată. Bine primită dar suficient de trecută cu vederea încât să mă pot bucura în voie de ce văd, de ce simt.
Astăzi – Christiania, un loc pe care am vrut să îl văd încă de când am citit prima dată despre el. O enclavă anti-socială şi idealistă, apărută la începutul anilor ’70, prin ‘ocuparea’ treptată a cazarmei din Christianshavn a celor care se considerau incapabili să se adapteze îngrădirilor societăţii contemporane. Toţi hipioţii, persoanele fără adăpost, artiştii, tinerii rebeli, au invadat dormitoarele şi magaziile fostei cazarme.
Da, opusul cladirilor austere şi masive au fost micile căsuţe, unele dărăpănate, pictate cu o bogăţie de culori. Oraşul de beton şi apă a fost înlocuit de un orăşel vesel, colorat, plin de verdeaţă şi de libertate. Jacob Ludvigsen, adeptul mişcării anarhiste Provo, omul care a lansat provocarea creării Oraşului Liber Christiania, s-ar mira astăzi. Foştii hipioţi continuă să fumeze marijuana şi canabis la liber pe străzi (pe strada principală – Pusher – miroase serios a chestii grele, iar fotografiatul e interzis) , însă îşi plimbă nepoţii şi câinii, taie lemnele, sapă grădina şi dau mâncare raţelor de pe lac.
Oraşul este guvernat colectiv şi, deşi pornit dintr-o mişcare anarhistă, acum are propriile reguli: fără arme, fără droguri grele, cu taxe plătite către primăria oraşului Copenhaga, cu şcoală, grădiniţă, poştă, magazine, cu steag (trei cerculeţe galbene pe fond roşu, reprezentând cele 3 puncte de pe i-urile din Christiania) şi propria monedă.
Între Utopia lui Morus şi Christiania lui Ludvigsen nu e, probabil, decât o diferenţă de nuanţă. Prin setea de a fi diferit de celălalt, ajungem, de fapt, să îi semănăm.
Deşi nu era deloc pustiu când am ajuns, în pofida zăpezii şi a gradelor negative de afară, Christiania mi s-a părut o joacă de copii. Unele case sunt maimuţărite de desene, altele îmfrumuseţate, însă all in all nu le poţi lua în serios. Pare o joacă de oameni mari, o casă de păpuşi în care se încăpăţânează să locuiască bunici…
(mai multe poze aici)
Kobenhavn, 3 martie 2018
Alina Stepan 
Lasă un răspuns