Cand te ocupi sa alergi dupa Sinele tau ‘mai bun’, cel care esti aici si acum se chirceste in asteptare si imbatraneste.
‘Nu sunt destul de bun’, imi sopteste clientul meu, lasand ochii in jos. Mi-am ratat viata.’ ‘A cui e vocea care spune asta’, il intreb. Se mira si tace.
De obicei, „nu sunt destul de bun” vine in fata noastra imbracat in patru tipuri de haine: competenta (profesionala), corpul (cum arat), identitatea (cine sunt) si relatiile (cine ma apreciaza).
1. Competenta
Sentimentul ca nu fac destul, cantitativ sau calitativ, nu muncesc bune, nu castig destui bani, nu stiu suficient. Nu sunt suficient de destept!
2. Corpul
Prea urat, prea slab, prea scund, prea inalt, prea osos, piciorul prea mare, o alunita in plus…. Nu arat destul de bine!
3. Identitatea
Senzatia ca sunt un om ‘gresit’ – femeie in loc de barbat, negru in loc de alb sau galben sau rosu…, prea tacut, prea vorbaret, prea insistent, nu destul de perseverent…Mi-e rusine cu mine asa cum sunt!
4. Relatiile
Convingerea ca voi fi iubit numai daca sunt……., unde la …….. intra competenta, corpul, identitatea si orice alta forma de conditionare am fost obligati sa invatam si sa performam. Iubirea conditionata e cel mai mare rateu pe care il poate da un parinte in relatia cu copilul lui. ‘Te iubesc daca…’ si ‘Te iubesc cand…’ sunt armele care ucid incet personalitatea unui copil.
Vocea critica, pe care o aud spunandu-mi ca mai am de lucrat la mine insumi ca sa merit sa fiu iubit nu e vocea mea, ci a parintilor mei si a parintilor parintilor mei care mi-au spus ca ma iubesc ‘daca’ si ‘atunci’.
– Cum era cand luai o nota mica?, il intreb, si clepsidra de pe masa isi cerne timpul in picuri de nisip.
– Ma bateau.
– Si cand luai o nota mare?
– Ziceau ca asa trebuie, nu se intampla nimic. Ma bucuram cand luam o nota mare numai pentru atunci era liniste si nu se intampla nimic.
Vocea. Vocea asta, care nu e a mea, si care a devenit a mea, parintele asta normativ care ma critica intr-una si care tot eu imi sunt mie insumi. Tata. Mama. Stima de sine scazuta, anxietate, furie, toata viata, mereu, in fiecare zi.
Ah, ce simplu e sa-i inchizi gura Vocii cu alcool, mancare, mai multa munca! In loc sa o innabusim insa, cum ar fi sa-i schimbam scenariul si sa spunem: ‘Esti vocea mea, si vei spune ce vreau eu sa spui!’ E vocea mea, pe care mi-o iau inapoi.
Cand te ocupi sa alergi dupa Sinele tau ‘mai bun’, cel care esti aici si acum se chirceste in asteptare si imbatraneste. Cand te ocupi sa ocrotesti ceea ce ai, Sinele tau de aici se ridica si umbla.
Alina Stepan 
Lasă un răspuns