Alina Stepan

Un elefant tăiat în două nu face doi elefanți mai mici. Fraza ar putea trece drept un vers al lui Tzara sau un koan oriental. Oare?

Elefantul suntem noi. Împărțiți mereu între viața personală și cea profesională, avem senzația că suntem locuiți de două ființe diferite: una care se îmbracă la costum, alta care e casual și se exprimă prin haine colorate; una care e disciplinată și se trezește devreme, alta care doarme duminica până la 12.00 și stă îm pijama mai apoi; una care are ambiții profesionale nelimitate și alta care nu-și dorește decât să stea cu o ceașcă de ceai la televizor. Am învățat să trăim cu dualitatea asta care ne sfâșie, sperând, ca în mitul androginului că, o dată și o dată, cele două jumătăți se vor întâlni și vor putea să coexiste liniștite în același trup.

Elephants Making Heart Shape with Trunks – Image by © Dianna Sarto/Corbis

Dar până atunci, cine sunt eu? Care din cei doi? Pe cine reneg, pe cine hrănesc, cu cine mă mândresc, pe cine vreau să alung, pe cine să țin mai aproape?
înter timp, ne străbat gânduri contrare: dacă reacționez de fiecare dată la fel, dintr-o singură perspectivă, atunci sunt plat și previzibil; dacă mă port de fiecare dată diferit, atunci am personalitate multiplă. Nu, glumesc. Reformulez : dacă mă port de fiecare dată diferit, atunci pare – în ochii mei și ai celorlalți – că nu sunt consecvent cu ceea ce sunt, cu stilul meu, că îi păcălesc pe ceilalți. Cine sunt atunci când nu sunt cealaltă jumătate a mea?
Am obosit să tăiem elefantul care sunt în două, în fiecare zi. Picături cad și cad din noi la fiecare tăiere, până când nu mai rămâne nimic. Ne mistuim în iluzia asta cum că dimineața suntem…și seara suntem… Dintr-un elefant viu tăiat în două nu rămân doi elefanți vii, ci două jumătăți suferinde. Neștiind cine să fim în ce moment, ajungem să fim frumoșii absenți din fiecare clipă.
Cum fac eu? Ziua sunt…și seara sunt…, profesional vorbind două entități complet disparate. Nu pot să dau sfaturi, dar îmi țin jumătățile de elefant din ce în ce mai aproape, și poate o dată și o dată o să se facă un animal mare, gras și sănătos. Cum?

• Nu am haine corporatiste în garderobă. Nu am nici haine de psiholog.
• Nu sunt un șef hain ziua și o linguriță de miere seara.
• Caut și comunic sensul lucrurilor pe care trebuie să le facem împreună.
• Încerc să nu stau față în față cu oamenii decât fizic. Și la cabinet, și la corporație, trag oamenii alături de mine, să privim împreună în aceeași direcție și să vedem ce avem de făcut să ajungem acolo.
• Nu pierd din vedere omul la corporație și nici obiectivul la cabinet.
• Nu vând bullshit nici colo, nici colo. Se poate face? Spun. Nu se poate? Spun. E o prostie? Zic. E o idee minunată? Sunt de acord.

Or mai fi strategii, dar mă și le reinventez în fiecare zi. Nici nu le-oi fi descoperit pe toate, ca doar v-am zis că elefanții mei se privesc în ochi și își suflă-n față, dar nu s-au unit încă. Hai, noapte bună, mă duc să-i culc pe-amândoi!

Disclaimer: WordPress nu m-a lăsat să scriu nimic anul ăsta; oi fi începu să scriu prost, cine știe..Dacă așa e, mă iertați. Mă străduiesc mereu.