Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Rezolutia face revolutia


– Ma batea gandul sa-mi iau o pipa, cred ca e mai simplu, zicea astazi cu seriozitate clienta de la scafa de alaturi, luandu-ne martori.
– Pai de ce? zice stilistul.
-Cand au inceput sa se scumpeasca, am renuntat la pachet si mi-am luat tutun varsat. Mi-e lehamite deja sa stau sa invart tigara atata, asa ca acum vreau pipa.
– Dar aia te zgarie pe gat!
– Daca nu ma ustura gatul, parca nu fumez..

Decembrie. Iar incepe treaba asta cu rezolutiile. Un cuvant tradus chinuit in romana, al carui sens ne chinuie inca si mai tare. Cum ar veni, angajamente fata de trupul, spiritul si timpul propriu pe care ni le luam acum, in euforia sfarsitului de an, si care ne tin pana in februarie. Cel mult.

Am fumat 17 ani. Pana acum 5 ani. Gaseam o placere rafinata (de care acum ma mir) in aprinsul lent al tigarii, in gestul lenes al mainii sprijinite alene in cot (fara sa ma doara acolo), in jumatatea de privire adumbrita de gene pe care o lasam sa contemple agale varful incandescent. Ma jucam cu focul. Aveam scanteia in puterea mea. Wow.

Ce-mi lipsea dupa o masa in oras, cautand semnul de ‘Fumatul permis?’ Ce ii lipseste unui fumator, iar nefumatorul are deja? Ce lipsa acopera, mascheaza, hraneste noua tigara? Golul creat de cea de dinaintea ei, da.. dar nu puteam sa vad lucrul asta atunci.

A trebuit sa-l vada fiul meu, cu ochii lui de copil de 7 ani invatat deja cu ale cititului. Intr-o seara, imi ia pachetul de tigari din geanta si spune: „Ia uite ce scrie aici! Adica, daca tu ai sa mori, cu mine ce-o sa se intample?”; si fara sa mai stea pe ganduri, deschide usa apartamentului, se duce la ghena de gunoi si arunca pachetul acolo. Direct acolo.

Bravam, desigur, spunandu-mi in sinea mea ca voi fuma doar la serviciu, pentru a nu crea copilului traume si mai mari decat citirea mesajelor alarmiste de pe pachetele de tigari care, se stie, sau cel putin stimabilul domn Martin Lindstrom a tinut sa ne spuna (Buyology etc.) ca starnesc si mai abitir pofta de tutun decat sa o reduca. Dar asta e alta poveste pe care n-am tragere de inima sa o astern aici.

Mandra ca mi-am adormit constiinta, a doua zi la serviciu la cafeaua de dimineata imi aprind tacticos tigara, dupa ritualul mai sus amintit. Dar pentru ca despre disonante nu e bine doar sa citesti in carti pana nu le traiesti pe pielea ta, tocmai ce ma pocneste o draguta de ‘afectiva’ care imi umple ochii de lacrimi, caci ii vad fata lui fiu-meu interogandu-ma mut si candid: „Dar, mami, aici scrie ca tu o sa … Si apoi eu..” etc.

A fost ultima zi in care am fumat. Lucram la o firma de tigari pe vremea aceea. Trei luni mai tarziu, n-am mai lucrat. Evident. ‘Afectiva’ s-a tranformat intr-o cognitiva de toata frumusetea, pe care nu am fost suficient de puternica incat sa o port in spate.

Sa slabim, sa ne facem timp de un teatru, de o piscina, de o carte, de viata traita, sa crestem copiii (daca ii avem), sa-i facem (daca nu-i avem), sa..sa..

Rezolutii. Revolutii. Reconstructii. Faceti-va o favoare: aerisiti fumul de pe lista de angajamente pe anul viitor.  Merita.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: