Ultimul lucru de care te-ai astepta sa te impiedici intr-un all inclusive (ultra, mega, giga si ce alte grade or mai avea) este o biblioteca. Asezata cu schepsis ca tunel de trecere intre aripa dreapta si-aia stanga a hotelului in care suntem (intentionat) singurii romani intr-o Antalie altfel invadata de-ai nostri, adaposteste, nonsalant, mult mai multe mese si scaune decat, probabil, cititorii care se vor aseza, un timp, aici. Are, insa, o masinarie de cafea si ceai si cateva rafturi bune de carti. Cel mai probabil, parasite de turisti, in marea lor majoritate nemti, olandezi si brits. Militarie, sticla pisata si afecte inalte, adica.
Pe mine m-a strigat cartea de mai jos. Dar atat de tare incat am luat-o si n-am mai lasat-o din mana.
.
„Integrarea trece prin libertatea de a spune Nu. Traditia este imposibilitatea de a spune Nu. Nu am fost niciodata libera destul incat sa infrunt aceasta lege nescrisa.
Ma numesc Leila, am 21 de ani si sunt cetatean francez de origine marocana. Ma marit in fata administratiei franceze cu un om pe care nu-l cunosc.”
„De-a lungul anilor, inchisoarea familiei a facut din mine o fata care nu-mi semana. Revoltata deoarece eram supusa cu forta, ma zbateam precum o musca intr-o cusca de sticla. Vedeam viata exterioara si libertatea, erau acolo, in jurul meu, insa eu ma loveam in permanenta de peretii transparenti ai inchisorii mele.”
Trebuia sa stam la etajul 3 al hotelului. Trebuia sa gresim liftul si sa trecem dintr-o aripa in alta a hotelului, ca niste muste nauce, ametite de caldura, prin biblioteca. Si trebuia sa gasim cartea asta in patria casatoriilor aranjate, in tara haremului, a legii barbatului uber alles, a doamnelor care faceau baie in piscina, la doi pasi de slipul meu obraznic, imbracate din cap in talpi, in tara in care frumoasa noastra ghida invatase, dupa 20 de ani de casnicie si trei copii, sa-si iubeasca sotul dobandit printr-o casatorie identica, un francez (sau ce-o fi fost el) alege sa lase in urma o carte-document. O carte care tipa dreptul femeii de origine marocana in Franta. O carte care, pana la urma, isi rade de Occidentul luminat si democrat, dar neputincios in fata traditiilor obscurantiste ale unora dintre cetatenii Republicii.
O carte care documenteaza absurditatile religiei, insa care transmite un mesaj la fel de convingator oricarei alte culturi. Este o carte despre puterea discretionara a parintilor asupra fericirii copiilor lor. Este suficienta lui „Le-am trait eu pe toate pana acum, eu stiu cum e mai bine pentru tine.” Este un strigat pentru toti copiii de pe lumea asta care nu sunt lasati sa se bucure de alegerile lor.
Pe mine m-a strigat Leila. Si atat de tare incat am luat-o acasa. La anul trebuie sa ma intorc, sa pun alta carte-n loc.
Alina Stepan 
Comments on: "Ma numesc Leila si am 21 de ani" (1)
absurditatea religiei? câte știi despre islam? cum se aplică n-are nici o legătură cu islamul
ApreciazăApreciază