Alina Stepan

Norocuri și curajuri

‘Jurnalul unui librar’ de Shaun Bythell e o carte pe care am luat-o din trei motive: pentru că promitea să fie despre cărți, pentru copertă și pentru lipsa anunțată de dulcegărie (autorul e un Grinch simpatic, specie care mie imi place dacă nu întrece măsura și dacă vine la pachet cu doza necesară de autoironie).

Nu m-aș fi gândit, deși era întrucâtva logic, că prin el voi descoperi alți autori, și mă refer la William Boyd. Am așteptat febril să vină ‘Any human heart‘ de la Nautilus ca să văd dacă îmi pare bine sau rău că l-am ascultat pe Grinch. Carte în carte, un inception minunat, o recomandare fără de care viața mea de cititor, viața mea de om ar fi fost mai sărace.

‘Ask me no questions and I tell you no lies.’

‘In good prose precision must always triumph over decoration. Willful elaboration is a sign that the stylist has entered a decadent phase. You cannot live on caviar and foie gras every day: sometimes a plain dish of lentils is all that the palate craves, even if one insists that the lentils come from Puy [munte în Auvergne].’

‘Sometimes a limbo is a tolerable place to be stuck.’

‘A reserve […] which I can never tell whether it’s as a result of chronic shyness or majestic self-assurance.’

“Need and opportunity – the ingredients of all betrayals.’

‘Are our lives just the aggregate of the lies we’ve told? (‘Lives’ – the ‘v’ is silent). Is it possible to live reasonably without lying? Do lies form the natural foundation of all human relationships, the thread that stitches our individual selves together?’

‘Now I understand why I don’t give religion much thought. The awful boredom of uncritical faith.’

Povestea ca povestea, dar meta-povestea!

Orice inimă de om poate trăi povestea lui Logan Mountstuart, poate rezona cu ea, poate trăi în ea. Am trăit în fiecare deceniu al secolului meu*, spunea Logan în ultima zi a vieții. Dincolo de epica propriu-zisă, arta lui Boyd stă în atemporalitatea poveștii: adolescentul tormentat de sexualitatea nedescoperită, adultul prins în vârtejul unui secol nebun, întâlnirile sonore cu personalități, întâlnirile întâmplătoare cu oameni a căror semnificație în vața noastră devine importantă mulți ani mai târziu, luxul și foamea, planurile și disciplina pe care ni le impunem duse la vale de obligațiile zilnice și de lipsa de voință, egoul și sacrificiul, absurdul vieții și minunățiile pe care ni le scoate în cale, schimbările fundamentale pe care suntem nevoiți să le facem la o vârstă la care nu le mai credeam posibile, accidentele și imposibilele norocuri.

*1906-1991.

Norocuri** și curajuri – cum se poate ca substantivele astea să fie defective de plural? Cum să existe într-o viață atât de complexă doar un singurul fel de șansă și un singur fel de îndrăzneală?

**da, da, uneori se mai zice ‘noroace’ dar atât de rar!

Tehnica lui Boyd e impecabilă: reușește să te facă să crezi că Logan Mountstuart chiar a existat:

• Note de subsol referindu-se la un personaj menționat în carte: probabil că e vorba despre xx, care a trăit între și între…
• Jurnalul se intrerupe pe alocuri, iar noi nu putem decât să presupunem că între timp s-au petrecut animite fapte, părți din jurnal care nu sunt datate…

Prin imperfecțiunea intenționată a jurnalului, Boyd creează un personaj real, de care nu vrei să te desparți, un personaj care poți fi chiar tu.