Danemarca (2). Fericirea la danezi
Se cheamă bleisure. Sună ca o rană, dar nu e decât un alt fel de a planifica o călătorie de business în aşa fel încât să mă întorc mai bogată vizual şi sufleteşte.
Aşa a fost şi cu Copenhaga, oraş de care m-am îndrăgostit şi unde cu siguranţă voi reveni.
*
La puţin peste 50 de kilometri de Copenhaga, se înalţă falnic Kronborg (literal, ‘castelul coroanei’) sau, în varianta lui romanţată, Elsinore. Castelul lui Hamlet adică. La minus 5 grade şi pe un vânt năprasnic, când am ajuns acolo, e drept că putea să fie orice.
‘Frederick şi Christian, Christian şi Frederick, familia noastra regală, deşi una din cele mai vechi monarhii, de prin anul 900, era rău în pană de inspiraţie când venea vorba să îşi boteze copiii. Acum o avem pe Margaret, dar când va preda succesiunea, cine o va prelua? Desigur, fiul ei, Frederick! hahaha!’, face Heda, conspirativ. ‘Deci cum ar fi putut să nu profite de ocazia de a deveni celebri cu Hamlet?’, râde ea caustic. De fapt, îl chema Amleth şi era de la alt castel, dar istoria asta e, de obicei, tăcere.
Casele se înşiruie fugar pe marginea drumului. Frumoase, cu bun gust, elegante. Ce ziceaţi, nordicii nu au inspiraţie şi nu sunt creativi? Bine, dar rămâne cum am spus.
De cealaltă parte a drumului, marea îngheţată şi, doar puţin mai departe, pe celălalt mal, Suedia. Eternul frenemy (friend & enemy), probabil principalul responsabil pentru faptul că Danemarca are acum doar puţin peste 5 milioane de locuitori şi un teritoriu de 10000 de insule (fara a număra Groenlanda şi Insulele Feroe), din care doar 70 sunt locuite. Cu toate astea, deşi Danemarca aparţine celei mai mici ţări scandinave, coroana daneza e cea mai puternică faţă de euro dintre ţările nordice.
– Is it perfect?, intreaba chelnerul. Ha!. nici nu trebuie să fie, unde ţi-e spiritul hygge?, îmi vine să-l întreb. Sau lagom, al prietenilor suedezi. Nici prea mult, nici prea puţin, nici prea interns, nici prea fad, nici prea tare, nici prea incet, nici prea cald, nici prea rece…
Oamenii sunt fericiţi. Par fericiţi, cel puţin, şi legaţi de o solidaritate şi de o încredere pe care cu greu le pot transporta în contextul de acasă. La Ny Carlsberg Glyptotek, o imensă galerie de artă ale cărei baze au fost puse de fiul fondatorului Carslberg, oamenii aşteaptă deschiderea galeriei, la ora 11.00, într-un viscol crâncen. Nimeni nu comentează, nimeni nu bombăne, nimeni nu bate în geamuri că ‘Nu vedeţi, dom’ne, că ninge, nu puteţi să deschideţi şi voi mai devreme?’. Înăuntru, la garderobă, un anunţ deasupra micilor cabine -vestiar avertiza că ne lăsăm hainele pe umeraşe pe riscul nostru. Nu am văzut pe nimeni să îşi îndese haina în cabină, de teamă să nu îi fie furată. Am lăsat-o şi eu afară, şi nu o dată. Singurul lucru care s-a întâmplat cu ea este că am găsit-o uscată 🙂
Probabil că nici hygge, nici lagm, nu s-ar fi putut naşte în sudul Europei. Un amestec de climă cu un secularism în care mersul la biserică (foarte rar) este invers proporţional cu numărul de ori pe zi în care bat clopotele (cam tot atât de des cât cântă muezinul…!), cu o moderaţie ascetică şi o discreţie care se învaţă fac din ţările nordice nu numai locul de pe pământ unde oamenii sunt fericiţi şi mulţumiţi cu sine, ci şi o societate echilibrată într-o lume a excesului şi accentului exagerat pe performanţă. Asta nu înseamnă un dolce far niente sau un laissez faire prost înţeles. Ci doar un moment din multe de uimire şi încântare pe care le-am avut timp preţ de-o săptămână. Ultimul când, în viscol, înfofolită bine şi protejându-mă de vânt şi de lapoviţă sub umbrelă, nu am realizat că stăteam ca … în mijlocul unei piste de biciclete pe stradă, iar un biciclist se oprise lângă mine şi aştepta răbdător să mă dau la o parte. Ah, şi un ultim lucru – pistele de biciclişti nu sunt delimitate de trotuarele pentru pietoni de broduri groase de neam-prost, ci doar de un alt model al carosabilului şi de o bordură de 10-15 cm. Şi da, la semafor bicicliştii devin pietoni, aşa cum scrie la carte…
N-am avut timp de niciun castel în afara lui Rosenborg, duminică. Au rămas atât de multe: Amalienborg (unde am ajuns exact când se schimba garda la palat), Fredericksberg, Frederiksberg, Christiansborg, Rosensborg, Fredensborg…
(mai multe fotografii aici).
Alina Stepan 