Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Posts tagged ‘Paul Ekman’

Fii la fel de bun ca până acum – o lecție de la Gladwell

2017. Decembrie. Mă întorc din delegație la Iași. Plecat dimineața, venit seara. Hardcoreală.  Alarmă în aeroport. Respectabila doamnă cu geantă roșie – aka eu – a fost prinsă cu spray paralizant in posetă, uitat acolo din vremuri imemoriale. ‘La București nu l-au găsit‘, spun eu, zâmbind angelic. Polițistul se uită urât la mine și îl aruncă, cu vădită satisfacție, în coșul de gunoi.

‘Este doctorul! Ştiu că a fost doctorul!‘, au spus peste jumătate din participanţii la programul SERE (Survival, Evasion, Resistance, and Escape), folosit în armata americană, atunci când au fost întrebaţi cine i-a supus la testele-interogatoriu în ultimele două săptămâni. Medicul, bronzat, abia se întorsese din vacanţă. Nivelul de stres la care au fost supuși participanții le-au afectat capacitățile cognitive. Informațiile oferite de ei deveniseră irelevante.

Spiritul acestei ultime cărți a lui Gladwell ăsta e: multă informație, uneori inconfortabil de citit, adusă împreună într-un stil jurnalistic alert și care te ține acolo, în fiecare rând, până la final. Titlul cărţii poate fi misleading şi interpretat drept ‘how to‘, dar nu e deloc aşa – dacă vă aşteptaţi să găsiţi reţete, veţi fi dezamăgiţi. Am citit mai multe review-uri dezamăgite de faptul că Gladwell nu oferă tactici conversaționale pentru a relaționa ușor cu necunoscuții. Hellooo! Gladwell nu a fost niciodată nici Robin Sharma, nici Brene Brown, nici Dale Carnegie. Scopul lui este mai macro și mai politic de atât, mai sociologic și mai puțin psihologic. Și, în general, mai cu picioarele pe pământ.

‘Suntem tot timpul nevoiţi să venim în contact cu oameni ale căror presupoziţii, perspective şi modele de educaţie se deosebesc de ale noastre. Lumea modernă nu mai constă în doi fraţi care se sfădesc pentru stăpânirea Imperiului Otoman. Este reprezentată de Cortes şi Montezuma  încercând din răsputeri să se înţeleagă unul pe celălalt prin intermediul unor multiple rânduri de translatori. De vorbă cu necunoscuţi ne explică de ce suntem atât de inabili în actul de traducere.‘

Gladwell vorbește, convingător, despre cât de ușor e să tragem concluziile greșite atunci când nu cunoaștem oamenii din fața noastră, despre condițiile și contextul în care acționează un om, despre propriile noastre bias-uri și prejudecăți și, în general, despre țepele pe care ni le luam și atunci când credem ce ne spun ceilalți, și atunci când suntem suspicioși peste măsură.

Două exemple și apoi niște explicații:

Exemplul nr. 1: ‘Mi-a strâns mâna cu ambele mâini‘, a spus Lord Chamberlain despre Hitler. Şi-a dorit mult să îl vadă în persoană, ca sa îl poată cunoaşte mai bine. Şi, cu toate astea, s-a înşelat amarnic. Aşa procedăm cu toţii, de la companiile care invită candidaţii la interviu şi până la judecătorii care vor să privească acuzatul în ochi înainte de a-i stabili vinovăţia. Credem că informaţiile pe care le culegem prin interacţiune personală sunt cele mai preţioase. Poate că da, dar cu siguranţă că nu sunt şi cele mai corecte. O întâlnire față în față reușește, în același timp, să ne întărească biasul și să ne inducă în eroare, dar și să ne lămurească cu privire la omul din fața noastră. 50%-50%. Mai bine nu ne întâlnim, nu? Pe de altă parte, ‘lumea nu funcţionează dacă orice tranzacţie semnificativă e anonimă.‘, zice Gladwell.

Exemplul nr. 2: Sunt locuri unde nu se aplică prezumția de nevinovăție. Unul dintre ele este aeroportul. La aeroport, şansele de a găsi o armă sunt infinitezimale. ‘Dacă vrei să găseşti acea rară armă din bagajul cuiva, vei sfârşi prin a scoate la iveală o mulţime de foehnuri.‘ Cu toate astea, fiecare călător este scotocit la sânge. Ca mine la Iași…

Explicații – de ce e așa de ușor să fim păcăliți?

Teoria adevărului pre-setat (Truth Default Theory), adică teoria presupoziţiei apriorice a sincerităţii ne face ca, inițial, să credem înainte de orice dovadă furnizată de experienţă, că necunoscuţii cu care interacţionăm spun adevărul. Pe scurt, suntem presetaţi pentru adevăr.

‘îi crezi pe unii pentru că nu ai nicio îndoială în privinţa lor. Încrederea nu înseamnă absenţa dubiilor. Crezi pe cineva pentru că nu ai suficiente îndoieli faţă de acea persoană.‘

Fiinţele umane nu au dezvoltat niciodată abilităţi sofisticate de detectare a mincinoşilor, pentru că ar fi presupus un efort considerabil şi un timp enorm consumat pentru  a întoarce pe toate feţele vorbele şi comportamentele celor din jur. Şi chiar dacă din când în când suntem păcăliţi, de cele mai multe ori încrederea pe care o acordăm e o investiţie bine făcută. Fără încrederea acordată a priori, societatea nu ar mai fi posibilă. Beneficiile sunt enorme, iar costurile mici, prin comparaţie.

În plus, Paul Ekman s-a înşelat. Mai multe studii au dovedit că emoţiile pot fi decodificate diferit de către membri ai unor culturi diferite. Zambetul e universal, furia şi frica nu. Nu suntem buni detectori de minciuni, mai ales atunci când persoana din faţa noastră nu corespunde stereotipurilor noastre.

A citi emoţiile pe feţele celor pe care-i întâlnim nu este o cale atât de sigură pentru a-i cunoaşte: ‘Oamenii surprinşi nu par neapărat surprinşi. Oamenii care au probleme emoţionale nu arată întotdeauna ca şi cum ar avea probleme emoţionale.‘ Comitem o mare eroare atunci când credem că modul în care arată şi se poartă un necunoscut este o cheie sigură de decriptare a intenţiilor, emoţiilor şi valorilor sale. De exemplu, ‘indivizii buni de gură, încrezători în ei înşişi, care strâng mâna cu putere, părând sociabili şi atrăgători, sunt consideraţi credibili. Indivizii nervoşi, alunecoşi, care se bâlbâie şi nu se simt în largul lor, dând explicaţii întortocheate şi sinuoase, nu sunt credibili.‘

‘Orice am încerca să aflăm despre necunoscuţii aflaţi printre noi conţine elemente fragile. ‘Adevărul‘ nu este un obiect solid şi bine lustruit, care poate fi extras cu condiţia să săpăm destul de adânc şi să căutăm cu suficientă forţă. Ceea ce vrem să aflăm despre un necunoscut este fragil. Dacă, din neatenţie, călcăm peste lucrul căutat, acesta se va face praf sub piciorul nostru.‘

Ce putem totuși să facem?

Să realizăm că unele fapte se petrec doar într-un anumit context. Chiar dacă premisele sunt acolo şi condiţiile sunt îndeplinite, diversele comportamente  sunt legate de anumite circumstanţe şi condiţii foarte specifice. Nu există rețete, nu există tipologii de oameni.

Să fim conștienți că semnele exterioare – emoțiile lui Ekman sau reacțiile rapide din filme precum ‘Lie To Me‘ – doar arareori transmit mesajele corecte. Vom vedea mereu oameni care râd cand spun lucruri grave, oameni incapabili să plângă, ca și criminali cu mutre de îngeri. Un curs de FACS (Facial Action Coding System) la academia lui Ekman nu te va ajuta să citești dinainte toate minciunile care ți se vor spune.

‘Ignoranţa noastră în ceea ce priveşte lucrurile nefamiliare este combustibilul fricii noastre.‘

Ce nu ştiu că nu ştiu? Presupoziţia apriorică a sincerităţii şi iluzia transparenţei ţin de  incapacitatea noastră de a-l descifra pe necunoscut ca individ. Dar peste aceste erori mai punem încă una, care impinge problema noastră cu necunoscuţii într-o criză. Nu înţelegem importanţa contextului în care acţionează necunoscutul. Atunci când vă confruntaţi cu o persoană nouă, trebuie să vă întrebaţi unde şi când vă confruntaţi cu ea – pentru că aceste două aspecte influenţează considerabil felul în care interpretaţi cine este.‘

Dacă tu crezi că oamenii sunt buni, în 80% dintre cazuri ai dreptate. Pentru cei 20%, merită să stai în alertă mereu? Gladwell spune că nu.

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: