Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Posts tagged ‘La Vie et l’Amour au 21ème siècle’

De la Tour de France la psihoterapia mondială

Paris, 23 iulie, dupa amiază. Mă grăbesc. Plouă. Mai sunt 20 de kilometri. Afară, la controlul de securitate, aşteaptă 100 de oameni. Mă îndes. Intru şi ma înţepenesc în mulţimea adunată roată la Arc du Triomphe. Peste 15 minute, Froome câştigă Turul Franței. Mulţimea e in delir. Deşi nu a câştigat nicio etapă, este, pentru a patra oară, campion, datorită echilibrului personal şi echipei sale minunate, care l-a susţinut de fiecare dată.

Paris, 24 iulie, dimineață. Mă grăbesc. Plouă. Am de mers 10 minute. Afară, la controlul de securitate, așteapta 100 de oameni. Nu mă îndes. Intru și rămân în admirația exponatelor din toată lumea și din toate epocile și vârstele pământului. Sunt la Maison de l’UNESCO, casa noastră pentru următoarea săptămână, pentru cea de-a opta ediţie a Congresului Mondial de Psihoterapie.

FullSizeRenderIMG_2542

Peste 600 de oameni din toată lumea, atraşi de posibilitatea de networking (v-am spus că psihoterapia este o meserie tare solitară?) şi, mai ales, de subiectul ediţiei din acest an: „Viaţa şi iubirea în secolul 21”. E infinit de greu să sintetizezi într-un articol 400 de prezentări petrecute în paralel în 10 săli simultan. Adun şi amestec însă cele mai importante idei pentru epoca în care trăim şi pentru mine personal. Voi lăsa la o parte tot ce ţine de ‚trainingul tehnic’ primit implicit prin multe dintre prezentări.

Contextul socio-politico-economic al  psihoterapiei se schimba si, o data cu el, terapia în sine. De vreme ce din ce în ce mai multe produse și servicii sunt din ce în ce mai la îndemână și se diferențiază cu mai multă greutate, au fost voci la congres preocupate de pericolul ‚comoditizării’ terapiei, la fel ca a atâtor domenii în care contează mai mult viteza, abordarea concretă, prin obiective factual formulate şi o terapie directivă şi centrată pe soluţii într-o măsură mult mai mare, de exemplu, decât prin dialog liber nestructurat, aşa cum propunea, tradiţional, psihanaliza. Este o reacţie atât la ritmul alert la vieţii, cât şi la o aparentă lipsă de răbdare pentru lucrurile foarte profunde care, din această cauză par, inerent, difuze şi nestructurate. De asemenea, există o preocupare din ce în ce mai mare pentru consecinţele economice şi sociale ale afecţiunilor mentale care sunt cele mai prezente în societatea occidentală astăzi, dupa bolile infecţioase, acum o sută şi mai bine de ani sau bolile cardiovasculare, mai recent. Se remarcă din ce în ce mai multe cazuri de depresie în rândul adolescenţilor şi tinerilor. Se estimează că 38% dintre cetăţenii Uniunii Europene suferă de tulburări mentale, atrăgând după sine, dincolo de disconfort şi suferinţă, un cost de 170 miliarde EUR (medicamente, zile de concediu, randament mai scăzut la serviciu, rata divorţurilor etc.), ceea ce a făcut Naţiunile Unite să agreeze, in februarie 2017 la New York, să facă, pentru prima dată, o prioritate din a promova activ sănătatea mentală şi starea de bine în rândul tinerilor: http://www.who.int/mental_health/SDGs/en/

IMG_2553

Concentrarea numarului de terapeuti in lume. Romania e relativ OK, ca parte din Europa. Probabil lipseste o statistica mai avansata, cu rata a numarului de terapeuti vs populatie si vs numarul si tiplogia afectiunilor mentale inregistrate.

Combinarea terapiei prin cuvant cu alte forme să le spunem ‚holistice’ de terapie: EMDR (Eye Movement Desensitisation Therapy, o tehnică ce presupune utilizarea ghidată a mişcărilor oculare, folosită în special în tulburările de stress post-traumatic) psihoterapii corporale prin yoga si meditaţie, diferite forme de art terapie etc. O formă specială de terapie este terapia ecvestră, suportivă cu ajutorul cailor, cu ajutorul cărora clienții abordează probleme precum empatia, exersarea încrederii, a emoțiilor pozitive și chiar a feedbackului instantaneu. Toate aceste terapii arată, pe de o parte, înțelegerea stării de bine ca o unitate a minţii şi a corpului și, de asemenea, o integrare între metodele mai degrabă raționale ale Occidentului și cele non-verbale, integrative, inspirate din Orient.

Digitalizarea terapiei si terapia la distanta. Într-o lume din ce în ce mai fragmentată, mai nișată, mai deconectată uman și mai conectată tehnologic, era inevitabil ca psihoterapia să nu intre și în această zonă. Extrem de familară mie, deoarece îmi primesc mai mult de 60% din clienții mei în psihoterapie în cabinetul meu virtual J, psihoterapia prin Skype sau alte platforme (de ex., Atlas Help, fondată de Mihai Bran şi Bogdan Lefter) are meritul de a veni mai aproape de clienţi în multiple feluri: accesul la terapie din orice colţ al ţării şi al lumii (am clienţi în New York, Bali, Surinam, Austria, UK…), dar şi al unor categorii de persoane care pot considera că asupra mersului la psiholog planează o stigmă socială. De asemenea, persoanele ocupate sau partenerii unui cuplu pot găsi mai uşor timp sincron pentru o terapie virtuală decît una faţă în faţă, la cabinetul fizic. În România, abia acum începe o acceptare a terapiei în general şi a terapiei virtuale în special, şi doar pentru formele de psihoterapie individuală.

IMG_2555

Congress Skype discussion with Irvin Yalom

În aceeaşi idee, atâta vreme cât sunt aplicaţii pentru orice, au apărut şi app-urile terapeutice. Primii care au demarat în zona asta au fost, desigur, americanii, cu un soft cel puţin discutabil, dar de masă. TalkSpace adună peste 500,000 de pacienţi şi 2000 de terapeuţi în US, urmăreşte eficienţa terapiei, înregistrează tot conţinutul şedinţelor, face ierarhii ale terapeuţilor şi acordă acces clienţilor la suport terapeutic aproape în timp real. Foarte…american, aş spune, iar Europa – şi România cu atât mai mult – sunt mai puţin pregătite pentru un astfel de şoc cultural. Cel mai probabil, în România mai este încă mult de lucrat la ridicarea stigmei de pe ideea de a apela la ajutorul unui psihoterapeut.

Deşi de multe ori psihoterapeuţii au fost asimilaţi filosofilor, adică un fel de personaje abstracte care vorbesc într-o limbă destul de absconsă şi a căror utilitate pentru societate nu e întotdeauna foarte clară. Cu toate astea, nu puţine au fost prezentările despre rolul psihoterapiei în traumele din zonele de război (Serbia – o prezentare aproape ovaționată, Algeria) și, mai ales, cu mare impact zi de zi, terapia traumelor celor care au supraviețuit atacurilor teroriste sau le/au fost martori, cu atât mai mult cu cât Franța a fost una dintre țările puternic scuturate de astfel de întâmplări traumatice.

IMG_2613

Eu, la final de Congres

Feminizarea psihoterapiei. Când spui „psihoterapeut”, cel mai adesea îşi vine în faţa ochilor chipul lui Freud sau, în tot cazul, al unui bărbos de peste 60 de ani, deoarece este larg acceptat faptul că psihoterapia a început cu psihanaliza. Lucrurile se schimbă încet. ’Monştrii sacri’ ai terapiei se retrag uşor, deşi au dominat net multe dintre prezentările susţinute la Congres. Multe, foarte multe femei în sală, deşi nu exclusiv, şi mulţi tineri, dintre care unii cu prezentări foarte bune despre subiecte considerate tabu sau avangardiste (terapia online, mediul trans-sexual, terapia prin yoga etc.). Există şi voci care spun că feminizarea terapiei poate duce la o perpetuă relaţie mamă-copil între terapeut şi client, care poate, pe termen lung, să infantilizeze clientul, din dorinţa terapeutului de a se substitui unui părinţe rece sau asupritor. Cred că această împărţire clişeistică între terapeut bărbat = structură şi obiective clare şi terapeut femeie = empatie şi conţinere este depăşită. Ceea ce contează şi ce rămâne este esenţa umană din ambii şi capacitatea de a vedea dincolo de problemele clientului, înspre resursele acestuia.

Tema celei de-a opta ediţii a Congresului Mondial de Psihoterapie („Viaţa şi iubirea în secolul 21”), ca şi organizarea acestuia la Paris au fost ceva vreme puse „în asteptare”. În cuvintele lui Pierre Canoui, preşedintele federaţiei Franceze de Psihoterapie şi Psihanaliză, organizatorul evenimentului, „După atacul terorist de la Charlie Hebdo din ianuarie 2015, mi s-a părut că este de-a dreptul indecent să ne mai petrecem timpul vorbind de viaţă şi iubire. Dar mai apoi, după atacul de la Bataclan din octombrie 2016, mi-am dat seama că exact acum este cel mai bun moment pentru asta, sa ne reamintim că suntem oameni şi că iubim.” (citat aproximativ).

Căci pînă la urmă, îmi spun, dacă italienescul „amore” vine, etimologic, de la „a mors” adică „fără moarte”, înseamnă că tot ce e viu e condamnat să iubească, doar atunci eşti viu, când iubeşti. Sunt voci care spun că iubirea este pervertită, că trăim toţi în monogamii seriale şi că iubirea pe viaţă nu mai există. Dar poate nu a existat niciodată decît tocmai ca un carusel, o succesiune de iubiri, de vieţi. Ca Le Tour de France, unde poţi să câştigi doar dacă alergi într-o echipă care îşi predă ştafeta până la final.

„All you need is love. But a little piece of chocolate now and then does not hurt.” (Charles Schulz).

poza Tour de France

La sosirea din Tour de France pe Champs-Élysées, cu romance de bine, gasite la fata locului. Multumesc, Andrea si Elvira Velea ca am sarbatorit impreuna 🙂

 

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: