corpul e o geografie de sensuri personale
Unii isi tatueaza verighetele, altii fac pacs-uri. insa, indiferent de forma in care, cu totii cauta nemurirea. Incremenirea iubirii in stadiul acela de beatitudine pe care toate cartile serioase il limiteaza la doi ani si il patologizeaza mai apoi.
Sunt ape diferite de spalat trupul si sufletul. Se toarna elixiruri diferite in sarurile de primenire a fiecaruia dintre ele. caci fiecare experienta mai scrie cate un rand cu tot felul de cerneluri, care mai de care mai invizibila.
Care dintre ele se spala mai usor? De pe care se ia fara ponce stratul depus inainte? Sufletul le-a trait pe toate, corpul le-a simtit pe toate. Cine are nevoie mai mare de schimbare si cine tanjeste mai mult dupa echilibru?
Sufletul primeste cu tot dragul ce i se daruieste si ramane dorind. trupul primeste si peste un timp trece mai departe. de-aia se tatueaza primul, ca sa fie scris, ca sa fie marcat, ca un cal salbatic priponit langa gard. Oamenii se imprastie intre mai multi oameni pana cand isi trag sufletul si-si tatueaza sufletul pe veci. Nu vede nimeni, dar e acolo, mai puternic decat orice zar, orice Mariana, orice mandala, orice semn tribal, orice ghirlanda.
Tatuajele fizice dor. Cele sufletesti nu ustura decat atunci cand vrei sa scrii deasupra. Oamenii isi scriu corpurile ca sa ii arda iluzia nemuriririi mai putin. Tot noi suntem scrisii si scribii,e doar un joc de degete si roluri si peneluri si vopsele.
scrie-ma, zice corpul, ca sa raman in momentul asta: tanar, cu tine, frumos.
nu ma scrie, zice sufletul, ca sa pot mereu sa aleg sa fiu liber.
corpul e o geografie de sensuri personale. e harta si teritoriul in acelasi timp, la scara 1:1. la scara din pod a bunicii, pe care stand, imaculati, nu ne gandeam c-o sa vina vremea sa ne spalam sufletele ca sa putem sa scriem iubiri noi si salvatoare pe ele.
Alina Stepan 