Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Posts tagged ‘comunitate’

Alchimia fericirii

Orice facem mecanic ne goleşte de sens. Fericirea este surpriză, respiraţia tăiată, bucurie. E plinătate. Ca o găleată plină, pe care vântul nu poate să o plimbe de colo-colo.

În mod tradiţional, se spune că genele, evenimentele şi valorile sunt cei mai importanţi factori determinanţi ai fericirii. Noile curente predică populist că fericirea e în mâinile noastre, că nu avem nevoie de nimeni şi de nimic pentru a fi fericiţi şi că ne suntem nouă înşine de ajuns. Unde e adevărul în mijlocul acestui zgomot? Care este, de fapt, Secretul?

Cercetătorii au descoperit că aproximativ jumătate (48%) din fericirea de care suntem capabili ne este găzduită de gene; dacă ar fi oarecum uşor să dăm vina pe părinţi pentru toanele şi momentele de nefericire şi tristeţe, tot mai rămân 52% de elucidat.

Este de presupus că evenimente unice şi importante – U2 vine la Bucureşti, primim jobul mult visat, ne căsătorim etc. – vor reuşi să ne ofere o fericire de durată, cu atât mai mult cu cât pentru unele dintre ele am muncit mult timp. Nu se întâmplă aşa. Deşi astfel de evenimente contează suficient de mult (cam 40%, după unii cercetători), fericirea pe care o aduc este la fel de efemeră precum un fluture care zboară, credul, spre lampa aprinsă.
Cei 12% rămaşi sunt în mâna noastră. Ce facem cu ei?

bonheur

Păreri avizate spun că (şi iată aici cadou o cărticică în acest sens) ne putem extrage seva fericirii din patru surse sigure: credinţă, familie, comunitate şi muncă. Lăsând la o parte clişeele cu privire la acest patru cornuri ale Amalteei*, ştim cu toţii că fiecare dintre ele ne pot purta între agonie și extaz cum nu se poate mai ușor.

Realitatea, studiile, credința populară şi aşteptările noastre spun că:

Credința: crezi orbește sau studiezi despre, îți închipui că totul este în tine și, dacă nu reușești, este vina ta sau, dimpotrivă, îți spui că totul vine de la Dumnezeu (orice nume va purta el) și, dacă nu-ți sunt îndeplinite așteptările, ori El te-a lăsat baltă, ori tu nu meriți destul.
Familia, iubirea: Îndrăgostirea durează maxim doi ani, după care fie te plafonezi, fie intri in iubirea cea adevărată. Copiii pot fi, în același timp, sursă de satisfacții enorme, dar și de nervi nesfârșiți.
Comunitatea: nu suntem un popor unit. La noi s-a inventat zicala cu ‚capra vecinului’. La noi spaţiul din jurul blocului este ‚al nimănui’. (Şi) la noi voluntariatul este cu ‚organizează firma o acţiune şi trebuie să mă duc’. La noi relaţiile cu vecinii de bloc pendulează între a nu cunoaşte pe nimeni şi a te enerva maxim de muzicile, mirosurile şi alte semne evidente ale conlocuirii.
Munca: desigur, ‚nu l-a făcut pe om, dar nici lenea nu l-a ucis’. Altfel cum să explici viaţa oamenilor care trăiesc de la un weekend la altul, postările pe Facebook de vinerea şi mai ales de lunea, scăderea dramatică a curbei motivaţiei la câteva luni după ce ai primit o creştere de salariu? Auzim des că o activitate cu adevărat împlinită este atunci când ce-ţi place să faci se întâlneşte în mod fericit cu ceea ce faci, şi atunci nu va mai trebui să munceşti o zi în viaţa ta.

Şi atunci, care este sursa fericirii? Care e izvorul acela nesecat despre care ne imaginăm că există dar pe care nu l-a găsit nimeni?

Borges spunea că ‚Nimic nu se construieşte pe piatră; totul se construieşte pe nisip, dar trebuie să construim ca şi când nisipul ar fi piatră.’ Să ne bucurăm că iubim şi suntem iubiţi, că avem credinţă, că cineva are nevoie de munca noastră, că trăim alături de alţi oameni. De multe ori, luăm lucrurile astea ca de la sine înţelese şi, odată ce credem că le-am obţinut, nu mai luptăm să le recucerim continuu. Iubirea trebuie recucerită zilnic, comunitatea, munca, credinţa au nevoie de recrearea unui sens permanent pentru a însemna ceva pentru noi.

Orice facem mecanic ne goleşte de sens. Fericirea este surpriză, respiraţia tăiată, bucurie. E plinătate. Ca o găleată plină, pe care vântul nu poate să o plimbe de colo-colo. Aţi ascultat vreodată ce urât sună o găleată goală de tablă purtată de vânt?

______________

* Cornul Amaltheei, denumit şi Cornul Abundenţei, avea darul să-i ofere posesorului lui orice şi-ar fi dorit acesta. In mitologie, Amaltea, capra care l-a hranit pe Zeus, i-a oferit acestuia toate resursele esentiale care l-au ajutat sa devina zeul atotputernic de mai tarziu.

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: