Maroc 3. Un Dumnezeu, o natiune, un rege
– Haide sa-i lasam sa treaca, ca nu merge asa, ne zicem noi, si ne tragem intr-o parte, asteptand sa curga spre porti marea alba de oameni care se intorc de la Mecca. Ce sa vezi insa, ca sutele de credinciosi se imbarcau in avionul nostru, ducandu-se spre casa.
E 26 decembrie si e doar primul dintre multele socuri culturale pe care le-am trait in cele 10 zile care au urmat. La intoarcere, aceleasi sute s-au transformat in evrei marocani care se duceau spre Tel Aviv. Te uiti la ei si nu poti sa nu te intrebi, desigur, superficial: de ce nu se pot intelege oamenii astia, care se razboiesc de atatia ani? Se imbraca in haine lungi, albe, gri sau negre; poarta pe cap kippa (evreii) si taguia (musulmanii), alba sau neagra; trebuie sa iti incordezi auzul ca sa sesizezi ce limba vorbesc; cred intr-un dumnezeu aspru, dur si ireconciliant (evreii, in dumnezeul Vechiului Testament); sunt haotici si multi, multi, multi si impenetrabili.
Intre cele 6 colturi ale stelei lui David evreiesti si cele 5 colturi (si stalpi) ai religiei musulmane este o lume intreaga care le desparte.
Religia e peste tot. Scrisa cu pietricele in dimensiune supra-naturala (dar ce e natural aici?) pe pantele sterpe ale muntilor Atlas, cuvintele ‘dumnezeu-natiune-rege’ par perene; o gasesti in gestul neasteptat al ofiterului de la controlul pasapoartelor care, la jumatatea procedurii, se ridica brusc, iti spune ‘Va rog sa asteptati sa va preia colegul’, se duce 5 metri mai incolo, isi asterne covorasul si incepe sa se roage. Din fiorosul functionar mai raman doua talpi inciorapite si un fund in aer; in prabusirea vanzatorului de la magazinul de haine de peste drum chiar in fata intrarii in magazin, intr-o prosternare brusca. In burkha femeilor tinere, care te privesc cu curiozitate prin plasa groasa din dreptul ochilor.
Luat la intrebari, Hassan ‘se apara’: ‘Ehee, in India femeile platesc sa se marite, in Maroc trebuie sa ai bani tu, ca mire, sa arati ca ai cu ce sa o intretii, ca esti responsabil, deci nu suntem atat de misogini pe cat ne cred altii.’
Dar nu, nu misoginismul e ceea ce uneori iti vine sa le reprosezi, ci unda de oportunism si siretenie pe care o simti dinspre oameni, ca si cum cineva ar vrea sa profite de ingenuitatea ta de strain: sa iti arate lucruri care poate nu merita vazute, sa iti vanda cu de zece ori pretul, sa ‘te faca.’
La studiourile de film Atlas, acolo unde s-au filmat atatea si atatea productii grandioase, astazi e trist si pustiu. Uitate sunt ‘Laurence al Arabiei’, ‘Cleopatra’, ‘Kundun’, ‘Giuvaerul Nilului’ (primul film facut aici, in 1984, la un an dupa dechiderea oficiala a studiourilor), ‘Asterix si Obelix’ si cate si mai cate.
– Vedeti acolo, in zare?, ne arata ghidul de la studiouri fluturand maneca albastra a costumului de om al desertului inspre un oras himeric, la un kilometru distanta. Acolo este cetatea Ierusalimului… Sunt noile studiouri – concurenta! -, unde s-a filmat si ‘Game of Thrones’ sezonul 3. Dar noi sa revenim la palatul Cleopatrei, zice el, aratand catre coloanele de ipsos si mucava care au inceput sa se degradeze sub soarele desertului.
Intr-o tara amenintata cu desertificarea continua, camila e monda de schimb. Sunt aproape doua milioane de dromaderi in Maroc, adica tot atatea posibilitati de barter intre oameni pentru care banii sunt un lucru indepartat. Cu 400 EUR salariul minim si 750 EUR salariul mediu (cifre brute), marocanul orasean e la fel de indepartat de traiul camilarilor cum suntem si noi, cei aflati ceva mai la nord. Cu salariul minim nu poti trai in Marrakesh, oras pe care iti e dificil sa il asociezi cu prosperitatea economica, chiar daca de curand simandicoasa conferinta globala de mediu COP 22 cu totii sefii de state s-a tinut aici si orasul e inca plin de afise si panouri despre asta si in marile intersectii iarba e tunsa cu modelul COP 22 (!). Da, Marrakesh, oras in care coexista Jardin Majorelle, bulevardele largi si amintirea lui Yves Saint Laurent cu medina stramta si jegoasa, si piata Jemaa el Fna halucinanta, iarasi(?) puncte de atractie pentru turistii cu simturile harsaite la maxim intr-o confruntare inegala cu o cultura si o civilizatie care nu te lasa sa respiri.
Ce e cu taramul asta, cine e tara asta care ma face s-o iubesc si s-o urasc in acelasi timp, care ma farmeca si ma respinge, care m-a imbolnavit si care ma atrage? Am sa gasesc raspunsul pana la sfarsit? Ce au tarile Maghrebului (Mauritania, Libia, Maroc, Algeria, Tunisia) atat de aparte incat sensul lor sa imi scape continuu?
Marrakesh, 31 decembrie 2016
Alina Stepan 