Șapte motive pentru care nu s-a întâmplat
Despre boicotarul roman față cu supermarketurile
Da, știu, cuvântul ‘boicotar’ nu există, însă esența lui da, și este un termen, ca și un fenomen social, care a făcut istorie. Și va mai face.
Boicotul: acțiune individuală, impact colectiv
Boicotul este suma acțiunilor individuale care concretizează acțiunea colectivă, ca în cazul petiției sau a votului. Boicotul reprezintă, prin urmare, o acțiune individuală cu impact colectiv. Fiind o acțiune individuală concertată, își găsește locul într-o societate individualizată, marcată de forme de apartenență alese mai degrabă decât atribuite, care pune accentul pe responsabilitatea individuală.
Motivul 1 pentru care punerea la index a comerțului modern în România acestei săptămâni a eșuat lamentabil: responsabilitatea individuală e greu de cultivat în România. Mentalitatea noastră gregară ne îndeamnă să acționăm mai ușor atunci când suntem parte a unei mase. Însă mobilizarea la nivel individual, dincolo de confortul anonimatului, reprezintă o provocare mult mai complexă
Boicotul constituie un mod de comunicare original între consumator și o companie sau o industrie. Este o comunicare ascendentă din partea consumatorului către companie și dovada că anumite nevoi ale consumatorilor nu au fost înțelese.
Motivul 2, așadar: comunicăm prost de jos în sus, pentru că nu avem exercițiul democratic al auto-organizării și nu stăpânim mijloacele democratice de a ne face auziți prin organizare și persuasiune. În istoria recentă (a secolului 20, nu mai departe), ne făceam dreptate cu furcile și topoarele.
Originea și eficacitatea boicotului: o perspectivă istorică
Termenul boicot își are originea în Irlanda sfârșitului de secol XIX. Un lider naționalist irlandez, Charles Stewart Parnell, propune o tactică de rupere a contactului social pentru a-i pedepsi pe cei care compromit lupta pentru o reformă agrară. Apelațiunea vine de la căpitanul Boycott, proprietar de pământ vizat de acest mod de acțiune de punere în carantină de către arendașii și angajații săi, și de către întreaga populație a satului său, obligându-l în cele din urmă să își părăsească domiciliul pentru a se refugia în Anglia. Tactica se regăsește apoi în Statele Unite în mediile imigranților irlandezi, la început, când muncitorii îi evitau pe colegii lor care se întorc la muncă în timpul unei greve. Sindicatele vor prelua strategia și vor viza producătorii care nu respectă anumite norme de muncă. Etimologia relevă astfel proximitatea boicotului cu greva, întrucât în ambele cazuri este vorba de un refuz de cooperare. În cazul căpitanului Boycott, a fost vorba într-adevăr de o evitare generală a oricărui tip de schimb, fie că este vorba de relațiile de muncă (angajații săi fiind în grevă), comerciale (nu i s-a mai vândut pâine) sau sociale (nemaifiind salutat pe stradă). Prin urmare, termenul de boicot este folosit cu prioritate pentru a desemna refuzul unor relații comerciale sau de prestare de servicii, dar continuă să existe și alte utilizări, ca atunci când se vorbește, de exemplu, de boicotarea alegerilor (alt cartof fierbinte pe la noi).
Sociologul american James Jasper (1997), analizând boicotul țăranilor irlandezi împotriva căpitanului Boycott, arată că acesta a putut fi eficace pentru că a avut loc într-o comunitate restrânsă, densă și unită, capabilă să îi reprime pe cei care dezertau.
Ceea ce ne conduce la motivul 3: suntem dezbinați și parcelați, iar alegerile ratate de la finalul anului trecut nu sunt cauza, ci rezultatul acestei suspiciuni generalizate. De acord cu ideea, dar să îmi fie mie bine, și vedem mai apoi cum facem cu principiile și valorile.
De la boicotul comerțului modern de sorginte străină la boicotul multinaționalelor care cumpărau publicitate în 2018 la un anumit post TV nu e o distanță principială atât de mare, deși, fundamental, adepții sunt total alții. Sunt Ceilalți, adică. Doar nivelul de elevație diferă: deși la principii în 2018, la stomac, în 2025. Maslow le-a prevăzut pe toate.
Țapul ispășitor
Ne merge rău, se știe. Sancționezi guvernanții prin vot și nu se schimbă nimic; parlamentarii sunt, în linii mari, aceiași ca înainte de votul din noiembrie. Turul al doilea se anulează, candidații sunt confirmați și infirmați o dată la două săptămâni. Austria și Olanda s-au dat deoparte, așa că am intrat în Schengen până la urechi. Ce debușeu comportamental mai avem pentru nemulțumirea noastră, pentru furiile care ne încearcă? Nu mai putem să țipăm nici la guvernanți (că doar s-au schimbat, nu? Ahem…), nici la business-urile austriece în România, nici la ….
Motivul 4 pentru eșecul boicotului: Marile rețele de magazine alimentare sunt vinovatul ideal și cel mai bun țap ispășitor: sunt străini, acționează la baza piramidei (produsele de bază pentru traiul zilnic), sunt hârtia de turnesol a inflației, dovada tangibilă că ne merge rău. Cuplați asta cu viralele dubioase din social media legate de ‘rahaturile pe care ni le pun ăștia în mâncare’ și aveți tabloul perfect. Ah, și era să uit: plata cu cardul demonizată până la greață. Românul adevărat plătește cu cash, se știe. Dacă ne fură ăștia pinul și banii?
Nu ne vindem țara
Casele de marcat autonome, desigur, o nenorocire care ne va lăsa fără locuri de muncă. Ne concediază. Ne fură, își umflă buzunarele, exportă profitul. Țările mici au o mândrie teapănă și trufașă, pe măsura frustrărilor de țară mică. Pot să înțeleg deplângerea noului colonialism. Nu pot însă să mă împac cu mentalitatea de haiduc ofuscat. Da, politicienii noștri nu știu cât costă o pâine și nici cine a fost Jean Valjean (unii dintre ei, poate). Dar câți din cei care cumpără din piață stau să facă comparații între piață și supermarket dincolo de sloganul cu ‘țăranii noștri din piețe’? Ce prețuri sunt în piețe, care e calitatea mărfii, cum plătim, unde se duc banii noștri.
Motivul 5: Relația cu magazinele e o relație fascinație-ură. Nu poți, după atâta comunism (30 de ani înseamnă nimic la scara istoriei) să refuzi semnul abundenței și progresului sau, cel puțin, nu pentru mult timp. Supermarketul e loc de promenadă în familie, nu de umflat mușchii economici. Deocamdată.
Testarea mobilizarii publice
În lipsa unui vot amânat, cum putea Georgescu să își testeze atractivitatea la mase dincolo de mobilizările virtuale din social media? Boicotarea comerțului modern se înscrie atât pe linia lui de comunicare de până acum, și se bazează și pe angoasele românului simpatizant de discurs naționalist. Pune-le pe astea împreună și apoi stai, ca Nero, cu brațele încrucișate în balcon ca să vezi cum arde Roma. Numai că de data asta n-a ars.
Motivul 6: pe vremuri, se vorbea de ‘o anumită parte a presei’. Acum, despre ‘un anumit candidat’. Mobilizarea, șchioapă, a plecat dintr-un singur punct și a fost unidirecțională. Două milioane de votanți nu mișcă rafturile.
Și totuși, de ce n-a funcționat boicotul supermarketurilor? Înapoi la sociologie
Boicotul consumatorilor la supermarketuri din cauza prețurilor mari este un fenomen social complex. El își are originea în ideea de protest social prin ruperea contactului cu o entitate, în acest caz, supermarketurile. Consumatorii refuză să coopereze cu sistemul comercial existent, similar cu refuzul de a munci din timpul unei greve. Acest tip de boicot este alimentat de nemulțumirea față de prețurile percepute ca fiind exagerate, scăderea puterii de cumpărare și lipsa de încredere în autorități. Solidaritatea socială joacă un rol important, oamenii dorind să își arate sprijinul față de cei afectați de creșterea prețurilor.
Un boicot de succes poate avea un impact economic semnificativ asupra supermarketurilor, forțându-le să își reconsidere politica de prețuri. De asemenea, poate crește conștientizarea problemelor sociale, cum ar fi creșterea costului vieții.
Totuși, succesul unui boicot depinde de mai mulți factori. Participarea largă a consumatorilor este esențială, la fel și durata boicotului. Existența unor alternative viabile la supermarketuri, cum ar fi piețele locale, este crucială.
În sfârșit, motivul 7: un boicot de succes indică o societate cu un grad ridicat de solidaritate și activism civic. Eșecul, pe de altă parte, poate sugera o lipsă de coeziune socială sau o dependență excesivă de supermarketuri. Ambele, în cazul nostru.
Boicotul stil mioritic pare că nu a avut aceleași rezultate devastatoare ca în Croatia. Ce știm sigur e însă că va cliva și mai mult societatea românească, dacă mai era de unde. Drumul spre Europa trece și prin stomac, nu doar prin spațiul Schengen.
Alina Stepan 