Maslow | Alina Stepan

Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Posts tagged ‘Maslow’

Șapte motive pentru care nu s-a întâmplat

Despre boicotarul roman față cu supermarketurile

Da, știu, cuvântul ‘boicotar’ nu există, însă esența lui da, și este un termen, ca și un fenomen social, care a făcut istorie. Și va mai face.

Boicotul: acțiune individuală, impact colectiv

Boicotul este suma acțiunilor individuale care concretizează acțiunea colectivă, ca în cazul petiției sau a votului. Boicotul reprezintă, prin urmare, o acțiune individuală cu impact colectiv. Fiind o acțiune individuală concertată, își găsește locul într-o societate individualizată, marcată de forme de apartenență alese mai degrabă decât atribuite, care pune accentul pe responsabilitatea individuală.

Motivul 1 pentru care punerea la index a comerțului modern în România acestei săptămâni a eșuat lamentabil: responsabilitatea individuală e greu de cultivat în România. Mentalitatea noastră gregară ne îndeamnă să acționăm mai ușor atunci când suntem parte a unei mase. Însă mobilizarea la nivel individual, dincolo de confortul anonimatului, reprezintă o provocare mult mai complexă

Boicotul constituie un mod de comunicare original între consumator și o companie sau o industrie. Este o comunicare ascendentă din partea consumatorului către companie și dovada că anumite nevoi ale consumatorilor nu au fost înțelese.

Motivul 2, așadar: comunicăm prost de jos în sus, pentru că nu avem exercițiul democratic al auto-organizării și nu stăpânim mijloacele democratice de a ne face auziți prin organizare și persuasiune. În istoria recentă (a secolului 20, nu mai departe), ne făceam dreptate cu furcile și topoarele.

Originea și eficacitatea boicotului: o perspectivă istorică

Termenul boicot își are originea în Irlanda sfârșitului de secol XIX. Un lider naționalist irlandez, Charles Stewart Parnell, propune o tactică de rupere a contactului social pentru a-i pedepsi pe cei care compromit lupta pentru o reformă agrară. Apelațiunea vine de la căpitanul Boycott, proprietar de pământ vizat de acest mod de acțiune de punere în carantină de către arendașii și angajații săi, și de către întreaga populație a satului său, obligându-l în cele din urmă să își părăsească domiciliul pentru a se refugia în Anglia. Tactica se regăsește apoi în Statele Unite în mediile imigranților irlandezi, la început, când muncitorii îi evitau pe colegii lor care se întorc la muncă în timpul unei greve. Sindicatele vor prelua strategia și vor viza producătorii care nu respectă anumite norme de muncă. Etimologia relevă astfel proximitatea boicotului cu greva, întrucât în ambele cazuri este vorba de un refuz de cooperare. În cazul căpitanului Boycott, a fost vorba într-adevăr de o evitare generală a oricărui tip de schimb, fie că este vorba de relațiile de muncă (angajații săi fiind în grevă), comerciale (nu i s-a mai vândut pâine) sau sociale (nemaifiind salutat pe stradă). Prin urmare, termenul de boicot este folosit cu prioritate pentru a desemna refuzul unor relații comerciale sau de prestare de servicii, dar continuă să existe și alte utilizări, ca atunci când se vorbește, de exemplu, de boicotarea alegerilor (alt cartof fierbinte pe la noi).

Sociologul american James Jasper (1997), analizând boicotul țăranilor irlandezi împotriva căpitanului Boycott, arată că acesta a putut fi eficace pentru că a avut loc într-o comunitate restrânsă, densă și unită, capabilă să îi reprime pe cei care dezertau.

Ceea ce ne conduce la motivul 3: suntem dezbinați și parcelați, iar alegerile ratate de la finalul anului trecut nu sunt cauza, ci rezultatul acestei suspiciuni generalizate. De acord cu ideea, dar să îmi fie mie bine, și vedem mai apoi cum facem cu principiile și valorile.

De la boicotul comerțului modern de sorginte străină la boicotul multinaționalelor care cumpărau publicitate în 2018 la un anumit post TV nu e o distanță principială atât de mare, deși, fundamental, adepții sunt total alții. Sunt Ceilalți, adică. Doar nivelul de elevație diferă: deși la principii în 2018, la stomac, în 2025. Maslow le-a prevăzut pe toate.

Țapul ispășitor

Ne merge rău, se știe. Sancționezi guvernanții prin vot și nu se schimbă nimic; parlamentarii sunt, în linii mari, aceiași ca înainte de votul din noiembrie. Turul al doilea se anulează, candidații sunt confirmați și infirmați o dată la două săptămâni. Austria și Olanda s-au dat deoparte, așa că am intrat în Schengen până la urechi. Ce debușeu comportamental mai avem pentru nemulțumirea noastră, pentru furiile care ne încearcă? Nu mai putem să țipăm nici la guvernanți (că doar s-au schimbat, nu? Ahem…), nici la business-urile austriece în România, nici la ….

Motivul 4 pentru eșecul boicotului: Marile rețele de magazine alimentare sunt vinovatul ideal și cel mai bun țap ispășitor: sunt străini, acționează la baza piramidei (produsele de bază pentru traiul zilnic), sunt hârtia de turnesol a inflației, dovada tangibilă că ne merge rău. Cuplați asta cu viralele dubioase din social media legate de ‘rahaturile pe care ni le pun ăștia în mâncare’ și aveți tabloul perfect. Ah, și era să uit: plata cu cardul demonizată până la greață. Românul adevărat plătește cu cash, se știe. Dacă ne fură ăștia pinul și banii?

Nu ne vindem țara

Casele de marcat autonome, desigur, o nenorocire care ne va lăsa fără locuri de muncă. Ne concediază. Ne fură, își umflă buzunarele, exportă profitul. Țările mici au o mândrie teapănă și trufașă, pe măsura frustrărilor de țară mică. Pot să înțeleg deplângerea noului colonialism. Nu pot însă să mă împac cu mentalitatea de haiduc ofuscat. Da, politicienii noștri nu știu cât costă o pâine și nici cine a fost Jean Valjean (unii dintre ei, poate). Dar câți din cei care cumpără din piață stau să facă comparații între piață și supermarket dincolo de sloganul cu ‘țăranii noștri din piețe’? Ce prețuri sunt în piețe, care e calitatea mărfii, cum plătim, unde se duc banii noștri.

Motivul 5: Relația cu magazinele e o relație fascinație-ură. Nu poți, după atâta comunism (30 de ani înseamnă nimic la scara istoriei) să refuzi semnul abundenței și progresului sau, cel puțin, nu pentru mult timp. Supermarketul e loc de promenadă în familie, nu de umflat mușchii economici. Deocamdată.

Testarea mobilizarii publice

În lipsa unui vot amânat, cum putea Georgescu să își testeze atractivitatea la mase dincolo de mobilizările virtuale din social media? Boicotarea comerțului modern se înscrie atât pe linia lui de comunicare de până acum, și se bazează și pe angoasele românului simpatizant de discurs naționalist. Pune-le pe astea împreună și apoi stai, ca Nero, cu brațele încrucișate în balcon ca să vezi cum arde Roma. Numai că de data asta n-a ars.

Motivul 6: pe vremuri, se vorbea de ‘o anumită parte a presei’. Acum, despre ‘un anumit candidat’. Mobilizarea, șchioapă, a plecat dintr-un singur punct și a fost unidirecțională. Două milioane de votanți nu mișcă rafturile.

Și totuși, de ce n-a funcționat boicotul supermarketurilor? Înapoi la sociologie

Boicotul consumatorilor la supermarketuri din cauza prețurilor mari este un fenomen social complex. El își are originea în ideea de protest social prin ruperea contactului cu o entitate, în acest caz, supermarketurile. Consumatorii refuză să coopereze cu sistemul comercial existent, similar cu refuzul de a munci din timpul unei greve. Acest tip de boicot este alimentat de nemulțumirea față de prețurile percepute ca fiind exagerate, scăderea puterii de cumpărare și lipsa de încredere în autorități. Solidaritatea socială joacă un rol important, oamenii dorind să își arate sprijinul față de cei afectați de creșterea prețurilor.

Un boicot de succes poate avea un impact economic semnificativ asupra supermarketurilor, forțându-le să își reconsidere politica de prețuri. De asemenea, poate crește conștientizarea problemelor sociale, cum ar fi creșterea costului vieții.

Totuși, succesul unui boicot depinde de mai mulți factori. Participarea largă a consumatorilor este esențială, la fel și durata boicotului. Existența unor alternative viabile la supermarketuri, cum ar fi piețele locale, este crucială.

În sfârșit, motivul 7: un boicot de succes indică o societate cu un grad ridicat de solidaritate și activism civic. Eșecul, pe de altă parte, poate sugera o lipsă de coeziune socială sau o dependență excesivă de supermarketuri. Ambele, în cazul nostru.

Boicotul stil mioritic pare că nu a avut aceleași rezultate devastatoare ca în Croatia. Ce știm sigur e însă că va cliva și mai mult societatea românească, dacă mai era de unde. Drumul spre Europa trece și prin stomac, nu doar prin spațiul Schengen.

Categorie:

Marketing

Tagged with:

Să întoarcem lumea pe dos ca să se aşeze mai bine

Începem să ne revoltăm pe concepte. E primul pas înspre a ne revolta pe oameni şi pe ordinea de până acum. Pe aglomeraţia din ce în ce mai mare de lucruri şi vorbe. Suntem din ce în ce mai obosiţi să gestionăm o abundenţă goală, pentru care facem din ce în ce mai multe ore suplimentare. Mai multe decît poate să cuprindă o zi. Sunt multe iniţiative în sensul ăsta, cine le ştie pe toate?

Când sexul e mai puţin important decât sensul

Mai întâi, am auzit de dărâmarea piramidei lui Maslow, care ne așează nevoile de la toaletă, mâncare și sex la autorealizare și nemurirea sufletului. Şi atunci cum se explică idealismul? Cum – iubirea pentru idei şi suflet cînd numeri monedele din portofel şi nu ai unde dormi? Cum – periplul lui Greg Mortenson să strângă fonduri ca să construiască şcoli şi poduri într-un sat pierdut prin Nepal, când el dormea pe o saltea găzduită cu milă pe un hol cu camere de închiriat? Unde s-ar găsi Van Gogh în piramidă, şi toţi pictorii care mureau de foame prin mansarde dar au devenit apoi faimoşi?
Maslow a lăsat pe dinafară dimensiunea spirituală a omului; oamenii sunt în permanentă căutare a sensului în viaţa lor, sens care transcende orice pornire legată de corp.
Iată o variantă revizuită a piramidei, încă perfectibilă, cred, căci starea de părinte nu este pasul suprem de altruism decât pentru o parte din oameni, fără ca asta să-i ostracizeze pe cei care aleg să nu devină părinţi.

115 idei generate în 15 minute faţă de 100 de idei într-o oră

Hai să mai dăm cu picioarele în sus o vacă sacră.

Brainstorming. O metodă care se pare că a obosit şi nu-şi mai găseşte atât de mult sensul într-o lume deja agitată, în care vorba este moneda de schimb. Vorbim prea mult. Blă-blă-im cu intenţia să producem sens. Uneori reuşim.
Brainswarming – metoda chemată să înlocuiască furtuna de creiere şi care se bazează pe modul eficient şi silenţios în care comunică furnicile.
Tony McCaffrey, şeful tehnologiei de la Innovation Accelerator s-a revoltat. El a arătat că, de la naşterea conceptului de brainstorming în 1953, nu a existat nici un studiu serios care să demonstreze eficienţa acestuia şi că, dimpotrivă, el poate fi extrem de ineficient şi cronofag. De asemenea, poate fi un instrument total nepotrivit pentru persoane introvertite şi rezervate, şi un mare inhibitor al creativităţii (‘În următoarele 10 minute trebuie să fiţi creativi şi dezinhibaţi, să vorbiţi mult şi să aveţi idei. Poftiţi, vă rog, cronometrul e pornit!’)

„De ce trebuie să vorbim, de fapt?”, se întreabă McCaffrey. Brainswarming este un model deja validat, care se bazează pe modul în care comunică furnicile atunci cînd au de rezolvat o problemă. Când sunt în căutarea mâncării, furnicile lasă urme de feromoni pe care alte furnici le pot urma – un mod clar de a semnaliza întregii colonii unde sunt resursele fără a pierde timpul şi fără să creeze confuzii.

Ca să începi brainswarmingul, scrie problema de rezolvat şi roagă toţi membrii echipei să scrie, în linişte, toate ideile pentru rezolvarea acesteia, având în minte, ca reper, resursele de care dispune organizaţia pentru rezolvarea problemei. Pe măsură ce soluţiile apar, noi resurse vin să se adauge listei. Iată-l pe McCaffrey’s explicând liniile fine ale ideii de brainswarming aici.

Curăţenia ca artă pasageră şi militantă

Mai departe. De douăzeci de ani şi mai bine, companiile care vând spray-uri colorate pentru defularea filosofiilor mai preţioase sau mai ieftine pe pereţii oraşelor din lumea întreagă au dus-o tare bine. De-acum încolo însă, mai puţin bine, de când a apărut conceptul de reverse graffiti.

Reverse graffiti e un fenomen relativ nou care îi aparține lui Paul ‘Moose’ Curtis. Cu toţii vedem, aproape zilnic, simpaticele „spală-mă” pe maşinile patriei. Lucrurile însă nu s-au oprit aici. Reverse graffiti, cunoscut şi sub numele de green graffiti (graffiti verde), este o metodă de a crea imagini (semi)permanente pe ziduri, pereţi sau alte suprafeţe prin curăţarea anumitor porţiuni. Din cauză că este o artă temporară, este şi foarte bio, un alt trend care, cel puţin declarativ, se răspândeşte ca o molimă pozitivă. Asistăm la advertisingul viitorului? Microsoft, BBC și-au făcut deja reclamă în felul ăsta. Ce urmează?

Urmează că ne-am cam săturat de idei fixe, de rețete și de excese. De vorbărie fără nimic. De sclipici și bling-bling. De formă fără fond (abia acum începem să-l înțelegem pe Maiorescu, poate). De a adăuga mereu ceva: un strat de vopsea pe-un zid, o vorbă în plus, o culoare pe hartă, un etaj la piramidă.

Petit Prince ne spune, de ceva timp, că perfecțiunea nu înseamnă atunci când nu mai ai nimic de adăugat, ci atunci când nu mai ai nimic de eliminat. Îngrămădim mereu chestii una peste cealaltă si ne obosim singuri cu gestiunea abundenței goale. Nu zice nimeni c-o să ajungem la perfecțiune, mai ales că habar n-avem s-o definim. Câte o revoltă față de modele vechi și vorbe multe însă nu strică niciodată.