Doamna şi vagabondul sau furia absenţei
În această poveste, Doamna stă într-un apartament mai scump decât îşi poate permite, iar Vagabondul vinde un conac şi dăruieşte argintăria pentru a-şi răscumpăra păcatele trecutului..
Mă ştiu că sunt o filosoafă, am păcatul ăsta. Aseară însă, la Elvire Popesco, live alături de regizoarea Sandrine Bonnaire, urmărind-i filmul şi povestea vieţii, filosofia mi s-a evaporat şi luciditatea mi-a devenit tăioasă ca o lamă de cuţit.
În cazul celui de-al doilea film al Sandrinei (‘J’enrage de son absence’ / ‘Moartea lui mă înfurie’), filosofia n-ar putea decât edulcora mesajul.
Pe scurt şi uşor trivializând: o Doamnă are un copil cu un Domn. Domnul ucide din culpă copilul (4 ani) într-un accident de maşină, apoi pleacă în America să-şi lingă singur rănile. Doamna se recăsătoreşte şi mai face un copil, care la momentul filmului are 7 ani. Domnul revine în Franţa după 8 ani de la decesului fiului său şi îşi apropriază copilul cel nou şi subsolul imobilului unde locuia noua familie. Într-un fel, şi-o reapropriază şi pe Doamna. După săptămâni bune de duplicitate, în care sufletul copilului este făcut pilaf (‘Vreau să plec în America cu Jacques’), tatăl află de intrus, pe care îl scoate cu bocancii din subsolul blocului şi din viaţa familiei sale.
Trailerul aici:
Fapt real de la care pleacă filmul: mama Sandrinei Bonnaire şi-a reîntâlnit o iubire din tinereţe atunci când Sandrine avea 4, 7 şi respectiv 20 de ani. După proiecţie, la întrebările primite din sală, Sandrine argumentează că filmul aşează în opoziţie iubirea pură şi naivă şi ilogică cu regulile şi legitimitatea. E o volută psihologică pe care, oricât de îndrăgostită aş fi de aceste artificii de gândire, nu pot să nu o dezmint. E patologie a doliului nefăcut la Jacques (primul tată) care îl împinge la un egoism crâncen de absurd. Nici o iubire din lume nu justifică egoismul feroce.
Sala a întrebat-o pe Sandrine: de ce Noul Tată (înalt, bărbos, mustăcios, urecheat, aparent sălbatic) nu l-a invitat pe Vechiul Tată (nobil, în costum, cămaşă albă impecabilă chiar şi când dormea pe podeaua subsolului) să discute onest problema la masa din bucătărie? Pentru că bocancii şi pumnii nu au însemnat violenţă, ci singurul mod de a-şi recâştiga viaţa înapoi, de a-şi reconfirma, urlând, prezenţa. Prin tot ce făcuse până atunci, Tatăl Vechi îî transmitea Tatălui Nou că nu există.
William Hurt vorbeşte bine franceză (filmul e subtitrat în engleză şi română):
„De ce l-aţi ales pe William Hurt să joace acest rol?” „Pentru că primul meu cadou pentru el a fost fetiţa noastră. Acest film este al doilea dar”, a replicat Sandrine, vizibil emoţionată.
Eu nu ştiu ce-as fi făcut cu un asemenea cadou.
Iubirea mamei sale, cea revenită în viaţa Sandrinei-copil în repetate rânduri, era un cerşetor. La fel ca şi Hurt; personajul, desigur…
Alina Stepan 