Ultimele saptamani au fost marcate de ‘noi’ si ‘voi’ de ‘(votati) noaptea, ca hotii’ vs ‘(dormiti) ziua, ca hotii’, de Piata Victoriei vs Palatul Cotroceni, de Premier vs Presedinte si, in general, despre orice alb care poate fi opus oricarui negru. Si daca despre semiotica din spatiul public mai am ceva (mai mult) habar, despre politica nu, si cu atat mai putin despre subtilitatile legislative pe care, in democratie, toata lumea pare sa le priceapa imediat.
Astazi vreau sa vorbesc despre o alta opozitie, si ea vehiculata cu mult succes si cu tot atatea spume de la inceputul anului pe la tarisoara. E vorba despre eterna opozitie dintre angajatul la stat si cel de multinationala. Ca orice etichetare mentala care este o scurtatura nefericita catre caricatura, aceste ‘tipuri ideale’ care nu exista ca atare tind sa devina si ele niste papusi proaste si fara corespondent in realitate.
E lucru stiut, in manipulare cel mai bine se lucreaza cu stereotipuri si prejudecati, ca sa se starneasca si sa se trezeasca din adormire balaurul cu septe capete al inconstientului colectiv, al lui ‘alter’ ca un tap ispasitor care poarta in spate toate vinele unei societati bolnave dar machiata si boita ca sa-i ascunda varsta si paloarea.
La finalul lui 1997, proaspat absolventa de sociologie si cu deja 4 ani de lucru in spate in domeniul pentru care ma pregateam, am avut un sentiment cum ca ‘marketingul ar fi frivol’ si ca vreau sa fac ceva mai angajat social. D-ale tineretii… In urmatorii doi ani, munca in paralel la ONG si la Partidul Democrat (unde nimeni, niciodata nu a vrut sa ma converteasca sau sa ma faca membru de partid cu de-a sila) mi-a aratat ca fiecare loc e nobil in sine, atata vreme cat te mana idealul corect, si ca nici politica, nici programele sociale cu finantare straina nu sunt mai putin frivole decat o cercetare de piata bine facuta. Munceam putin? Nu. Eram mai fraiera? Nicidecum. Nu-mi gasisem altceva? Da’ de unde!
Urmatorii trei ani m-au gasit consilier guvernamental la departamentul de comunicare. In polarizanta piata a Victoriei, desigur. Eram angajat la stat cu acte in regula, semnam condica si gestionam, impreuna cu altii, relatiile cu poporul. Am citit multe poezii, am plans la multe povesti triste, am vazut multe taieturi de ziare, indignari, oftaturi si reclamatii in miile de scrisori de la cetateni ca mine si ca tine adresate unui soi de deus otiosus, Guvernul Romaniei. O data pe saptamana, la intrarea dinspre strada Paris, vorbeam cu alti oameni: tristi, veseli, prosti, destepti, unii cucu’ la scufita, altii profund nedreptatiti de un sistem stramb sau doar de o conjunctura nepotrivita.
Munceam la stat. Cinci zile pe saptamana, mergeam seara la cursuri la master. De doua ori pe saptamana, plecam de la master sa imi finalizez cursurile de limba la Institutul Francez. Munceam la stat. Munceam.
– Ah, astia de la corporatie! Vin la 10, isi beau cafeaua pana la 11, apoi se apuca si ei de treaba, si nu muncesc bine ca pac! a si venit pranzul si ies cate o ora. Si uite-asa trece ziua, si iau salariile alea babane…
Nu-i asa. De 15 ani, muncesc in sistemul privat. La oricare dintre companiile unde am lucrat ma duce gandul, nicaieri nu se freca menta. Oamenii lucreaza, de multe ori la cateva (multe) proiecte in paralel. Beau cafeaua impreuna si mananca impreuna, cel mai des vorbind de munca lor. Sunt superficiali? Sunt oameni si oameni. Trag de timp? Arareori. Vorbesc limba de lemn? Sunt companii in Romania unde se vorbeste / scrie in engleza peste 90% din timp.
Nu mai vreau sa aud de ‘aia de la stat’ si ‘aia de la privat’, toti cu bubele lor dulci in imaginarul colectiv al ‘celorlalti’. Angajatii la stat – tihna, si cei de la privat – adrenalina? Ce tihna e sa incepi serviciul la 7 dimineata? Aceeasi cu a termina programul de lucru la 8 seara.
Eu sunt ceea ce sunt pentru ca, pe langa asa-zisa ‘tabula rasa’ cu care – cica! – ne nastem (concept demolat intre timp), mediul in care am trait si am lucrat m-au ajutat sa sesizez diferente, nuante, egalitati, specificitati. Sa imi dau seama ca nu exista nici o relatie superior-inferior intre:
– automatul de cafea versus ibricul de cafea de pe pervaz
– vestele moderne de blana versus jiletcile imblanite de la Oficiul de Cadastru
– ecusonul de acces uneori uitat la gat chiar si in metrou si cheia de la trezorerie.
Si alte, si alte.
Esti om oriunde. Daca esti. Poti face cinste pamantului pe care calci sau umbra degeaba.
Ziua. Noaptea. Hoti peste tot. Si ceilalti?
Alina Stepan 
Lasă un răspuns