Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Posts tagged ‘azil’

Jocul de-a vacanţa vieţii

Până la Unirii, totul OK. Apoi tramvaiul 32. Apoi pe jos.

– Unde ziceaţi, doamnă, că vă găsesc? Merg de nu mai ţin minte câtă vreme!
– Păi vă spuneam să luaţi pentru 3 staţii microbuzul numărul….

Aruncă o sudalmă graţioasă către memoria-i scurtă şi cei 4 lei din buzunar salvaţi pentru tramvai şi metrou şi insuficienţi pentru microbuz şi porneşte vitejeşte pe strada desfundată către casa promisiunii. Un azil pentru bunica de 90 de ani trecuţi fix.

– Să veniţi, astăzi, doamnă, mai am loc doar pentru un singur bărbat şi-o singură femeie.

Ajunge. Curtea, mare şi plină de pomi fructiferi, adastă tomnatec. Casele mici, primitoare, fără etaj, sunt pline de viaţă. Bătrânii sunt în curte, se bucură de puţinele raze târzii de noiembrie. Într-un colţ, scaune de plastic puse unele peste altele.

IMAG1653
(fotografie de la fața locului, primită pe hârtie și pozată fără blitz la ceas de seara)

– Am avut un eveniment săptămâna trecută, am adus doi cântăreţi de muzică populară, să se mai bucure şi bătrânii ăştia, zice proprietăreasa cu un zâmbet, adunându-şi kilogramele într-o fustă largă; e blondă, cu ochi mari, de copil, şi a adunat în corp toată bunătatea lumii.

Înăuntru, alţi moşnegi şi băbuţe, adunaţi în camere, sporovăiesc, citesc, croşetează, fac politică. Tineri încă, mulţi au sub vârsta bunicii. Pe rafturi, aliniate, cutii de Aloma cu medicamente, etichetate. Georgescu, Ionescu, Apostol, Ghilezan, Dumitrescu.. Aşa ajungem. Un ziar şi-o cutie, o andrea şi-un blister şi-un ‘lerui ler’ în curte sub măr.

– Ei, vă place?, întreabă, mândră, stăpâna locului.

Din spatele ei ţâşnesc două zvârlugi: Ioana şi Maria.

– Ioana are 12 ani, îşi uită ea întrebarea. Văzând ce fac toată ziua, mi-a spus că vrea şi ea o afacere a ei. Acum e reprezentant Avon şi Oriflame. Ţine socoteli, face comenzi, convinge clienţi. Maria are 10 ani. Mi-a spus răspicat că nu poate fi singura din familie care să nu facă ceva util şi să mă gândesc la o afacere şi pentru ea. Vedeţi rafturile de acolo? Ăla e magazinul ei: sucuri, croissante, pufuleţi.. Le vinde bătrânilor la preţul cu care le-am luat de la magazin şi copiilor care, în drum spre şcoală, trec pe la noi prin faţa casei. Are caiet de cheltuieli şi datorii. E fericită.

Gustarea de la ora 4. Bătrânii îşi primesc merele, iaurtul şi gogoşile. Molfăie fericiţi pe băncuţe. Începe să se lase frigul. Doamna Ştefania îi îndeamnă să intre în căsuţe. Încep ştirile. Combustibilul pentru discuţiile de mâine. Mâine începe o nouă viaţă. Voi fi viu şi mâine…

– O aduceţi pe bunica, deci?
– Păi…
– Nu vă place?
– Cred că…

Azil. Cămin. Casă de bătrâni. Un „joc de-a vacanţa” care ne simte vinovăția de a ne descotorosi de ei. De a-i lăsa să se bucure împreună de amintiri, de dinții din pahar, de mănușile neterminate, de ziarul mototolit și pătat de magiun, de coada la baie, de băiatul în costum popular, de mărul din curte şi de pufuleţii cu 0% profit.

– O aduc mâine..

Din stradă se aude chiot de copii. Maria își scrutează marfa, deschide caietul și se încruntă. „Azi n-o să vând prea mult, au zi scurtă..”

Articol apărut pe LaPunkt, 14 noiembrie 2013.

Nor de etichete