– Saluda, mi llama Cesar Augusto.
Misto ghid, imi zic, urcandu-ma in masina cu 9 locuri pentru aventura de astazi.
Sunt cap de linie. Dupa mine urca, pe rand, Dani si Cata, Andrea, Luca, Nando, Brigitte (sa-i spunem deocamdata asa, caci nu e un personaj efemer) cu fiu-sau…si nu mai stiu. La fiecare urcare, Cesar, ca o gazda buna ce se gaseste, face prezentarile. Aflu ca Dani e bulgaroaica si, impreuna cu nemtoaica Cata (Cathy, cum o striga americanii, se stramba ea oripilata; de fapt, e Katharin) preda spaniola in America.
Andrea e o frantuzoaica din Bordeaux care lucreaza in Montreal. Nando e italian din Sicilia si studiaza la Paris de 6 ani. Dupa oprirea de la Kabah, vad ca locul de langa mine s-a eliberat. Andrea si Nando ganguresc frantuzeste pe randul din spate.
Brigitte nu vorbeste spaniola ca la ea la Frankfurt…ci ca la Madrid, unde a stat 7 ani si a tradus niscaiva carti. Fiu-sau, un blondin de vreo 20 de ani, stie nemteste si spaniola, dar nici o boaba de engleza.
Barfesc cu Dani despre Bulgaria si Vasil Naidenov. Amandoua am fost in copilarie indragostite de dinozaurul asta.
Oamenii fac locurile, experientele, amintirile? Ce am sa retin din excursia asta – fetzele, glumele, jocurile de cuvinte sau piramidele, strazile, mancarea, muzica?
Nu mai departe de ieri, Alfredo imi arata cu talent in cate feluri se poate folosi un cactus. Mi se adresa cu ‘my friends’ si se mai corecta din cand in cand. Cu miscari largi, teatrale, a despielitat niste hartie de cactus, a itit un ac si ata din cactus (fibra si varful ascutit) si a colorat cu praf de cocos ata de cactus in 4 culori, totul in doar 3 minute. Rontai o felie de cactus din salata si il ascult cum turuie: ‘And now, my friends, let me show you what real obsidian is’, mai zice, si ma taraste in magazinul unde masti grele din eleganta piatra neagra stau pe rafturile pline.
Afara, ma asteapta Sonia, ghida micuta din Mexico. ‘Haide la piramide, ca incepe sa ploua.’, se precipita ea. INCEPE?? M-am schimbat de la piele dupa doua incercari nereusite de a ajunge in varful Piramidei Soarelui. Toti alunecam, era imposibil sa inaintam, venise potopul de ploaie si vant turbat, impreuna cu doar 7 grade Celsius. Renunt si ma bag in masina. Sonia, care statuse cu Luis la adapost, ma consoleaza: ‘Lasa ca la Piraminda Lunii nu te las sa mai cobori, o sa ne rotim in jurul ei cu masina.’ ‘De cand isi dorea Luna sateliti’, bomban, si radem toti trei. Un zbor, 10 ore, 1000 de kilometri si un rand de haine mai tarziu, la 40 de grade, il ascult pe Cesar cum nu mai conteneste sa povesteasca de ce are el patru nume: doua mici si doua de familie. ‘Care e numele tau mijlociu?’, ma chestioneaza el. Sa-i zic numele lu’ tata? Afland ca nu am unul, se intoarce dezamagit spre italieni, cu aceeasi intrebare.
Imi lipesc nasul de geam in timp ce vocile din spate se impletesc intr-o franco-spano-germana babilonica. Degete lungi de cactusi se ridica curajos spre cer. Aici nu vad cactusi Mickey Mouse. ‘Mickey Mouse?’, imi rasuna in urechi vocea de ieri a Soniei. ‘Ce mai sunt si aia?’. ‘Uite asa’, ii zic, batandu-mi palmele pe langa urechi si apoi facand semn spre marginea drumului. Si ea si Luis se scutura de ras.
In dreapta soferului, Cesar Augusto isi dirijeaza supusii inspre minunatiile mayase.
Alina Stepan 
Lasă un răspuns