cand o trecere peste pod e o lectie de viata
ma-ntorc de la masa de pranz peste unul din podurile de pe Sena noastra damboviteana. printre desfundaturile pavajului, hartii mototolite, ambalaje si frunze uscate (si ce daca-i vara?) zaresc la picioarele podului doua perechi de papuci de plastic la 5 lei perechea.
ridic ochii si vad niste saci atarnand pe spate. din rafie, mari, grei, plini de chestii, gunoaie probabil. peste saci, doua capete adolescente de tiganusi (nu-mi propun sa fiu politic corecta) se saruta cast si dulce. tzoale murdare, piei tuciurii, papuci de plastic, degete jegoase, gunoi in carca.
se saruta frumos si scurt, apoi isi reiau drumul. peste cateva secunde, ei voi fi in locul unde stateam eu, probabil tintind spre primul tomberon ofertant si eu voi fi coborat de pe pod, calcandu-le pe urme, catre cladirea de sticla si otel clasa A. traseele prin viata sunt relative, deci. intre sandalele mele fitoase si papucii lor nu este, in esenta, o atat de mare diferenta.
cati dintre noi sunt in stare sa-si lase gunoiul in spate si sa imbratiseze prezentul? cati dintre noi se pot saruta adolescentin desi trecutul le atarna pe umar si face parte din ei? cati dintre noi cred ca drumurile sunt doar one-way, dinspre mizerie-nspre progres?
nu gasesc nici o morala. e doar un fapt de viata banal, fugar si minuscul cat o pauza de pranz.
Alina Stepan 
Written
on iulie 9, 2013