Menage a trois: marketing, psihoterapie, literatura

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Șezi blând și fă-ți listă

Nu știu cum îi cheamă. Vin mereu amândoi la pachet, purtând pulovere roșii și zâmbete identice pe față. Poate ca ar trebui să poarte un nume, din moment ce știu cotloane ale cămării și balconului meu. Din moment ce m-au văzut în pijama, în trening, bolnavă sau zglobie. Poate că ar trebui să-mi fie rușine că nu știu și nu m-a interesat să aflu.

Eu îî numesc, generic, băieţii de la homemarket.ro. Amplasează cu grijă toate cele acolo unde le spunem. Baxurile de apă pe balcon, cartofii în cămară şi tot aşa.

Nu ştiu care e patternul meu de cumpărător; probabil că nu am unul. Dar, măcar o dată la două luni, comand de pe site-ul ăsta. Ai meu sunt fericiţi, le inspiră abundenţa caselor de comenzi de pe vremuri, unde găseai banane neverzi, ciocolată chinezească în ambalaje mici aurii, ca de lingou, şi salam de Sibiu.

Pe site-ul lor, îmi fac liste, mă gândesc, mă răzgândesc, adaug şi şterg în funcţie de suma finală, compar cu cât aş avea eu impresia că trebuie să coste coşul virtual şi mă scarpin înţelept în creştet când la final vine invariabil întrebarea electronică: cu ce înlocuiți în cazul în care nu avem acest produs?, cu variantele: ‘înlocuiește marcă’, ‘înlocuiește gramaj’, ‘înlocuiește tip’ sau ‘nu înlocui nimic.’ De fiecare dată bifez ‘nu înlocui nimic’ pentru că, nu-i aşa, e o iluzie să ne imaginăm că retailerii pot ghici ce ne dorim. Ne induc să ne dorim ceva, să simţim, când suntem mai fericiţi, că nu putem să trăim fără şi apoi ne oferă, cu eleganţă, acel ceva la preţ de doi. Doar azi, desigur. Evident, niciodată lipsa nu s-a înlocuit cu nimic. E adevărat şi că foarte rar lipseşte ceva.

lista_cumparaturi_soleil_orange_blog_large

De fiecare dată, am opţiunea să salvez lista pentru data viitoare. Deşi în linii cel puţin generale e cam aceeaşi, nu o salvez niciodată. Nu ştiu dacă există tipologia cumpărătorului-Sisif, dar poate acolo mi-ar fi locul.

Notez haotic în lista ad-hoc de pe raftul cu cărţi, în lista ţintuită cu magnet de frigider, într-o ciornă de SMS, şi tot spontană devin la raft. De aceea, nişte oameni deştepţi s-au gândit să pună capăt eternelor discuţii: «Mă duc la cumpărături, unde e lista?”. „Fir-ar, de unde să ştiu că nu mai sunt cereale?”, „Iar ai uitat să cumperi ouă!”, care se soldează, inevitabil, cu un nou drum la magazin. În Franţa, Hop!Liste! a lansat acum două luni „prima aplicaţie colaborativă a gestiunii listei de cumpărături”, care va fi disponibilă pe IPhone și Android până la finalul anului. Aplicația, gratuită și fără reclame, te lasă să îți faci lista, apoi să o partajezi cu toți ai casei, care pot adăuga propriile produse sau pot bifa atunci când un produs a fost cumpărat. Evident, pot fi create și salvate mai multe tipuri de liste, în funcție de prilej, dacă occasion-based marketing e tot la putere.

Ai putea spune chiar că, în ciuda consumului deșănțat și a magazinelor care se deschid furibund din kilometru în kilometru, apariția listei de cumpărături dematerializate începe să devină un act de consum responsabil, cu atât mai mult cu căt se pare că totalitatea bucățelelor jalnice de hârtie pe care se scriu listelede cumpărături consumă nici mai mult nici mai puțin de 723 tone de hârtie pe an și 1,45 milioane de litri de apă. Oare iaurturile expirate și yacute în frigider cît or consuma?

Ultima oară nu au venit ce doi băieți veseli să livreze cumpărăturile, ci alți doi, cumva mai nesărați. Gemenii (câte mici feste ne-au jucat cu asta de-a lungul timpului…!) în pulovere roșii probabil că se numeau într-un mod haios și total neecologic.. Nu știu cât de curând îi voi înlocui cu Hop!Liste!, dar probabil că își vor împărți simpatia mea cu lista de cumpărături imaterială și participativă într-un viitor foarte apropiat.

Cracii babei, ierbarul dintr-a şasea şi speranţa

In clasa a 6-a, am luat nota 10 pentru un ierbar. Ierbar!, deși nu conținea fir de iarbă, ci doar o colecție nesfarșită de contururi și codițe verzi, de foi de frunze si pedunculi și nervuri.
Le-am adunat de pe te-miri-unde: din parcul din spatele blocului, de pe aleea unde, şcolărește, ne feream să trecem printre ‘cracii babei’ de teamă să nu luăm notă proastă, un nevinovat stâlp de lumină care venea la pachet cu un suport suplimentar ca să-l ancoreze in trotuar. Alte frunze le-am adunat de prin munţi unde tatăl meu, geolog pasionat, îşi ducea studenţii (şi copila) în practică; la rang de ‘frunză’ s-a ridicat atunci şi o crenguţă de ienupăr, singura dovadă pe care o puteam aşeza în ierbar (să-i spun ‘frunzar’?) a faptul că, pe coclaurii unde ajungeam eu, nu mai creşteau copaci.
Ah, cât de bine îmi amintesc cum una dintre frunze mi s-a lipit de palmă atunci când am alunecat şi am căzut! Cât de ruşine mi-a fost de studenţii tatei mie, copila de şcoală generală care încerca să ţină pasul cu viitorii alpinişti! Am strecurat cu grijă frunza în buzunarul hanoracului, mi-am şters lacrima care urma să mă ruşineze total şi am mers mai departe.
Singurul fir de iarbă din ierbar l-am adunat evlavios aproape de lângă lacul Bucura, unde tata mă călea invitându-mă să fac baie în lacul glaciar la 5 grade. Am trecut proba; și eu, și firul meu răsucit în jurul inelarului ca un talisman norocos.
Am adunat frunze de pe drumul de la şcoală către casă, pe care-l lungeam cum ştiam eu mai bine ca să nu spun de vreo notă proastă, din tabăra în care am învăţat să dansez cu un băiat, din curtea întreprinderii unde lucra mama, mândră nevoie-mare că stăteam la birou şi făceam tabele la planşetă.
Cea mai frumoasă frunză am salvat-o din nisip. Plaja din Mamaia in 1986 însemna și somnul lenevos de după-amiază în nisipul amestecat cu iarbă și frunze, la marginea plajei, sub copaci. Însemna visul întrerupt de cântecul valurilor, gâza de pe picior, respirația părinţilor aţipiţi și cartea deschisă pe genunchi.
Ierbarul acela a fost cea mai palpabilă dovadă a unei veri fără seamăn. Dar probabil că orice an, documentat frunzistic, ar părea la fel.
La sfârșitul toamnei, l-am redeschis; era un pumn de sfărâmături galben-ruginii pentru care și nota 2 ar fi fost prea mult. Nu făcea decât mizerie și mama mi-a spus să-l arunc la coș.
Acum, oameni ‘ierbăresc’ magneţei de frigider, fotografii şi căni inscripţionate de peste tot unde se duc. Nu le dă nimeni notă pe ele, şi totuşi le adună frenetic. Deşi nu sunt iniţial verzi, ele tot ruginesc până în toamnă.

tang_chiew_lin-pudique-mode-classe_2193001

Oamenii mereu se îmbracă în frunze verzi atunci când intră-n viaţă. Speranța nu a auzit de anotimpuri, ea trăieşte într-o vară continuă. Nici o casă de modă n-ar rezista prea mult cu o singură colecție și-un singur sezon. Doar omul, învelit în amintiri ca-ntr-o mantie de frunze, rătăcește prin viață până la îngâlbenire. Se fereşte de toţi cracii babei pe care-i întâlneşte pe drum şi adună migălos semne de bună purtare cu care să ia notă maximă la lecţia finală.

(Articol apărut în LaPunkt)

Care este elevator speech-ul pentru viaţa ta?

Acum nu e show-ul meu. Pun articolul ăsta pe blog să nu se piardă prin hăţişurile Facebook-ului şi ale minţii mele.
Îl cheamă Jimmy Nelson şi crede în oameni. Ca noi toţi, da, sigur, mă scuzaţi. Dar noi ce facem pentru asta?

Jimmy a călătorit ani de zile prin locuri neumblate ca să nu lase civilizaţii şi culturi să moara. A mers de la minus cincizeci la plus cincizeci de grade să prindă pe cameră o privire, un zâmbet, un ritual, un dans, o naştere, o bucurie.
Vanuatu, Himalaya, triburile Masaai, triburile Huaorani de pe Amazon, oamenii Nenets din Siberia, triburile Dropka din Kashmir, Papua Noua Guinee şi câte, şi câte. Uneori s-a întrebat: „Am I sane by doing all that I’m doing? Do I have the right to do so?”. Câţi dintre noi suntem atât de lucizi şi totuşi atât de cutezători în viaţa noastră?

A făcut fotografii, filme, a scris o carte, apărută acum două săptămâni.

De peste tot, cu iubire, empatie şi speranţă, Jimmy Nelson ne arată cum e să îţi pese, să fii deschis, dincolo de jobul tău, dincolo de maşina ta, dincolo de apartamentul tău, dincolo de emisiunea de la televizor, de la copilul care vrea XBox şi nevasta care vrea-n Bahamas. Un om care a vrut să facă în aşa fel încât existenţa lui să conteze pentru mai mulţi. Da, ştiu, Orwell zicea că unele animale sunt mai egale decât altele. Destinul lui Jimmy este, poate, să aibă o existenţă mai semnificativă decât să meargă la serviciu în fiecare dimineaţă şi să se lupte în fiecare an cu aceleaşi probleme existenţiale ale unei companii care ar merge, oricum, şi fără el. Oare?

Pe site-ul dedicat tuturor acestor expediţii, alături de hărţi, sute de fotografii, vorbe de duh ale culturilor alături de care a trăit Jimmy, http://www.beforethey.com, puteţi vedea un film senzaţional de 20 de minute (avem atâta timp? avem :). Dacă pentru suflet nu, atunci pentru ce?) în care Jimmy îşi povesteşte credo-ul şi fascinantele peripeţii, în care îl vedem topit în realitatea parelelă a unor civilizaţii care vor muri. BEFORE THEY. BEFORE THEY PASS. BEFORE THEY PASS AWAY. Să iî cunoşti, să trăieşti cu ei, să le salvezi, simbolic, vieţile înainte să dispară. BEFORE THEY.

Jimmy Nelson

16

15

14

13

12

11

10

9

8

7

6

5

4

3

2

1

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: