Rasariturile de soare in India sunt ireale. Deasupra orasului mega-poluat, se inalta un soare rotund, ca o portocala abia culeasa. Spre deosebire de alte rasarituri, nu-l vezi cum iese pe dupa marginea Pamantului. Te trezesti pur si simpl cu el atarnand in crucea cerului la 7 dimineata.
Cand calatoresti spre Est, noaptea vine mai repede. Sau cel putin eu, cu nasul lipit de geam, am trecut intr-o ora de la ‘miezul zilei’ la ‘miezul noptii’ , adormind la o ora la care acasa imi incepeam timpul liber de seara.
Delhi imi aminteste de Johannesburg. Sosele suspendate, mall-uri, valeti in livrea, ambasade ca niste castele coexista cu trotuare desfundate, frizeri ambulanti, oameni dormind in corturi si ricsari.
In Old Delhi, multi isi taraie talpile prin praf, iar de cele mai multe ori inaintezi ca pieton purtat de inertia multimii de trupuri. O cursa cu ricsa-bicicleta prin Old Delhi este mai ametitoare ca un montaigne-rousse. Strazi de-un lat de palma cu pavajul desfundat, pe care circula cu-o viteza ametitoare orice fel de vehicul ti-ai putea imagina. Suntem in Chandni Chowk, cea mai aglomerata zona din Delhi. Ricsarul trage greu, tu te lovesti la cap in evitarile bruste ale ciocnirilor de ultim moment. Sute de brate de cabluri atarna electric si indiferent, strabatand straduta de-a lungul si de-a latul. Pe cabluri, la un metru deasupra capului tau, alearga maimute. Din cand in cand, se rusineaza ca au furat prea multa mancare si incep sa o scape inspre trecatori. N-am primit nimic bun… Chandni Chowk e un asalt de mirosuri, imagini si sunete: flori, urina, mancare, ceaiuri, betisoare parfumate, tipete de maimuta, claxoane, voci intr-o suta de dialecte. Ma tin cu ambele maini de barele ricsei care prinde viteza, fixand cu privira ceafa incordata a ricsarului. Mi-e teama sa-mi desprind mainile sa scot aparatul foto. Ratez, astfel, imaginea omului in chiloti, sapunit din cap in talpi, care se clatea la dusul improvizat de langa taraba cu turmeric.
Oamenii sunt minunati. Iti privesc fascinati parul, pielea si ochii, pentru ca sunt atat de diferite de-ale lor. Mirajul alteritatii… Si eu fac la el, scufundandu-mi privirea in taciunii ochilor lor.
La fiecare toaleta mai acatarii, sta cate-o femeie micuta in sari, care iti intinde prosopul cald sau hartia sa te stergi pe maini. Gestul e ca o ofranda. Spun ‘abhari hon’ si zambeste. ‘Kripaya’, imi raspunde.
Am vazut monumente si morminte si turnuri si temple si moschei. Dar nu am sa vorbesc acum despre ele. Cel mai inalt turn de caramida din lume si cel mai frumos templu in forma de floare de lotus inseamna ceva numai impreuna cu zambetul oamenilor, cu aroma de curry, cu fierbinteala dulce a ceaiului, cu parfumurile grele, cu perdeaua de fum care atarna peste oras.
Nu exista New Delhi si Old Delhi. Exista doar un oras al contrastelor, un amestec indescriptibil de minte si inima, de verde si fum, de ceai masala baut intr-o canita de lut ars pe pajistea unui hotel de lux.
Suntem in etapa de seductie, eu si ea. Tara asta bulversanta. De parca tocmai am iesit la prima cina si incerci sa ghicesti daca va veti saruta la plecare sau nu cumva e prea devreme…
Tips & tricks: cand un indian iti spune: ‘no, ma’am, this is no spicy at all’, tine o sticla de 2 litri de apa langa tine, just in case.
Alina Stepan 
Lasă un comentariu